Războiul povestit de un român din armata ucraineană pentru Veridica
Postat la: 25.10.2022 - 09:43
Octavian Magas luptă chiar din primele zile ale războiului în cadrul armatei regulate ucrainene. Este etnic român, originar din regiunea Cernăuți. A fost profesor de biologie și chimie la o școală cu predare în limba română, apoi șef al Secției de Învățământ al Administrației Raionale de Stat Herța.
După declanșarea războiului s-a înscris printre primii din Cernăuți în armata ucraineană. Magas și unitatea sa s-au aflat într-unele din cele mai fierbinți zone ale Ucrainei, de la Mikolaev, în sud, la Izium, în Donbass. Magas a supraviețuit bombardamentelor intense ale rușilor, în vară, a văzut bucuria oamenilor din Harkov, eliberați de forțele ucrainene, dar și ostilitatea celor din zone rusificate. A trebuit și să treacă, la fel ca nenumărați alți militari ucraineni, peste pierderea unor camarazi și prieteni. Într-un interviu pentru Veridica.ro, Octavian Magas a povestit cum a văzut și a trăit primele opt luni de război.
VERIDICA: Unde erați în dimineața zilei de 24 februarie când Rusia a atacat Ucraina?
OCTAVIAN MAGAS: Eram acasă, în satul Buda Mare, regiunea Cernăuți. Când am aflat ce s-a întâmplat, imediat mi-am trezit fiica din somn și i-am zis să plece în România, unde ea își face studiile superioare. I-am zis că a venit războiul și ar fi bine să părăsească cât mai repede țara. Eu am plecat în aceeași zi la comisariatul militar. Acolo mi-au zis să trec a doua zi dimineața controlul medical, ceea ce am și făcut. Am fost înscris foarte repede în brigada nr. 80 din Cernăuți. Pe 2 martie eram deja în drum spre regiunea Mikolaev. Acolo am stat la o fermă vreo 2 zile, apoi am tot trecut dintr-un oraș în altul, am dormit prin școli, prin ferme, prin diferite clădiri. Am staționat câteva zile în sudul țării, nu departe de o pădure. Eram un grup de 17 persoane și ne-am ocupat de săparea tranșeelor și de ridicarea unor fortificații necesare în scopuri defensive. Am dormit acolo o perioadă.
Octavian Magas, în adăpostul său individual, undeva într-o pădure din Ucraina
VERIDICA: La ce vă gândeați atunci? Aveați vreo idee cât va dura acest război?
OCTAVIAN MAGAS: Nu prea mă gândeam pentru că la război se recomandă să-ți închizi un pic logica. Dacă te gândești prea mult ți se face rău. Realitatea este limitată, iar imaginația umană nu are limite. Și nu știi nimic ce va fi cu tine. În cazul nostru am stat în acea pădure o săptămână, apoi am fost mutați în apropierea drumului Mikolaev - Kropivnițki cu scopul de a stopa ofensiva coloanelor rusești. Nu am stat mult timp în aceleași localități, ne tot mutau în alte zone după maximum 10 zile în dependență de situația de pe front. Practic în luna martie am fost mai mult timp în regiunea Mikolaev.
Știam că războiul va dura mult. Unii militari îmi spuneau că peste 2-3 luni ne vom întoarce acasă. Le spuneam atunci că acest război va fi unul lung. De fapt, și acum cred la fel. Mi-am propus, totuși, la un moment dat să solicit un concediu la sfârșitul lunii februarie 2023, adică să mă întorc acasă la un an după declanșarea invaziei.
VERIDICA: Aveți dreptul la concediu la o anumită perioadă de timp sau când doriți?
OCTAVIAN MAGAS: Poți merge oricând în concediu timp de 10 zile dacă cineva din rude s-a îmbolnăvit sau sunt alte motive personale. Eu consider că acele zece zile nu te ajută cu nimic. Mulți soldați de abia așteaptă o pauză de 10 zile și susțin că un concediu este necesar. Eu nu consider așa. Acasă este un anturaj, iar aici - cu totul altul. Trebuie din nou să te adaptezi la realitatea cruntă când revii.
VERIDICA: Ce a urmat după ce ați părăsit sudul Ucrainei?
OCTAVIAN MAGAS: Din sudul țării am fost transferați în regiunea Dneptropetrovsk și acolo am participat la o primă ofensivă în direcția regiunii Herson. A fost o operațiune militară dificilă, cu pierderi, dar s-a reușit atunci eliberarea unor localități. Luna aprilie am fost acolo, urmând din luna mai redislocarea noastră în regiunea Donețk. Mai și iunie au fost perioade de lupte intensive în Donbass, brigada noastră a distrus multă tehnică a inamicului. Au fost uciși pe trecătoarea Siverski-Doneț peste o mie de soldați ruși și distruse peste 150 de unități de tehnică.
Octavian Magas cu un sistem anti-tanc Javelin
Au fost și multe pierderi din partea noastră după ce am fost atacați din tancuri. O altă perioadă dificilă a început după ocuparea orașului Lisiciansk de către armata rusă, noi ne-am retras și cu mult greu am ținut linia frontului pe Siverski-Doneț. Până la sfârșitul lunii iulie a fost un adevărat iad, trebuia să ne ascundem, să stăm în tranșee și adăposturi. Am fost atacați din toate tipurile de arme - tancuri, proiectile, rachete, obuze, aviație. A venit o altă perioadă, una de staționare mai departe de linia frontului, au fost 8 zile de liniște pentru noi, după care - alte lupte timp de 3 săptămâni, când zilnic vedeam câte șapte - opt mii de proiectile lansate împotriva noastră în regiunea Donețk. După aproape o lună de lupte, ne-am odihnit o săptămână în zona Kramatorsk și a urmat o fază mult mai fericită a războiului - contraofensiva din regiunea Harkov la care am participat nemijlocit.
„Îți pare rău după toți soldații, dar cel mai greu este să-i pierzi pe cei care i-ai cunoscut sau cu care ai fost prieten"
VERIDICA: Ce vi s-a întipărit mai mult în memorie din acea perioadă?
OCTAVIAN MAGAS: Contraofensiva trebuia să se desfășoare mai repede, dar am așteptat câteva zile. Inițial trebuia să eliberăm doar nordul orașului Izium, dar am reușit să eliberăm localitatea în întregime și împrejurimile ei. La început mi se părea un plan fantastic, nu îmi venea să cred că e realizabil. Mă bucur că am reușit. Ofensiva a fost realizată de mai multe brigăzi și batalioane concomitent. A rămas o porțiune foarte mică din regiunea Harkov care încă este controlată de armata rusă.
VERIDICA: Ce înseamnă pentru un militar uciderea tovarășului său de luptă?
OCTAVIAN MAGAS: Este foarte greu. Îți pare rău după toți soldații, dar cel mai greu este să-i pierzi pe cei care i-ai cunoscut sau cu care ai fost prieten. Primul a murit un prieten de-al meu, cu care am ajuns în aceeași mașină de la Cernăuți până la Mikolaev. Era originar din Hotin, a luptat în regiunea Lugansk în perioada operațiunii antiteroriste din Donbass. Vorbeam deseori la telefon cu el. Ultima dată ne-am văzut în regiunea Dnepropetrovsk, am băut împreună o cafea, am discutat. Mi-a fost foarte greu pe suflet când am aflat că a fost ucis.
Un băiat din Nepolocăuți, regiunea Cernăuți, îmi era ca fecior. Din păcate, a fost ucis recent. Ne-am văzut la o benzinărie. Mult timp mi-au curs lacrimile fără să vreau. Era un băiat educat și deștept. Recent am participat la o înmormântare aici, în estul Ucrainei. Un militar de a fost adus în sicriu din regiunea Zaporojie. Era un militar din estul Ucrainei, care lupta pentru eliberarea localității natale. Vreo zece reprezentanți ai armatei au participat la ceremonia de înmormântare. Am dus sicriul de acasă până la cimitir. Eu nu l-am știut, dar oricum este foarte greu să te gândești că acest om avea încă multe lucruri de făcut în viață. Sunt deja vreo 10 persoane din circumscripția mea militară care nu mai sunt printre noi. Ei nu se vor mai întoarce vreodată acasă. Dar trebuie să continuăm, trebuie să luptăm... Ei vor rămâne ca niște eroi în amintirile noastre.
Deseori mă gândesc la ei și mi-aș dori să vizitez mormintele tuturor militarilor care au căzut în acest război și pe care i-am cunoscut. Să aduc câte o floare la fiecare mormânt pentru că nu am avut posibilitatea să-i conduc pe ultimul drum. Nu eram lângă ei, eram în alt capăt al țării.
VERIDICA: Războiul este o gaură neagră pentru militari sau include și clipe de liniște, de odihnă? Te poți deconecta de la război în zona frontului?
OCTAVIAN MAGAS: De ce nu! Noi toți suntem oameni și vrem să trăim. Dacă este carne putem găti niște frigărui la grătar. Unii se pricep la bucătărie și gătesc ciorbe, cartofă ș.a.. Discutăm, glumim, unii joacă în cărți, în șah, cântă, dar cu o singură condiție - să fie timp. Când nu avem timp asta nu se întâmplă: sau avansăm sau ne retragem. Ne susținem unii pe ceilalți.
Octavian Magas. În fundal, un coleg gătește la un foc de vreascuri.
VERIDICA: Cum este starea morală a armatei ucrainene?
OCTAVIAN MAGAS: Nu pot vorbi despre toată armata. La noi, însă, o perioadă starea moral-psihologică a fost foarte grea. Unii îmi ziceau că vor acasă, că sunt obosiți, dar după ce am intrat în orașul Borova în cadrul ofensivei din regiunea Harkov, am văzut că populația era fericită și ne aștepta. Oamenii ne întâmpinau cu multă bucurie, toți ieșeau din casă și strigau „Slava Ukraini". Toate podurile principale erau distruse, de aceea am înconjurat drumul central și am mers prin sate, printre oameni. Am fost înconjurați de copii, femei, bătrâni, toți ne mulțumeau că am venit. Atunci s-a produs o schimbare. Militarii au simțit că fac ceva important.
Privesc acum la orașele eliberate de noi. Acolo viața pas cu pas devine una cât de cât normală. Am fost la Izium în timpul eliberării și am mai fost peste o lună. Sunt două localități diferite: a apărut conexiunea mobilă, Internetul, curentul electric. Oamenii mi se par mai vioi și nu atât de triști ca atunci. Unii ne aduc mâncare, alții ne întreabă dacă avem nevoie de ceva. Acest contact cu oamenii care își doreau eliberarea ne-a înaripat.
Octavian Magas și doi dintre camarazii săi, la intrarea în Izium.
VERIDICA: Vorbiți acum de regiunea Harkov, dar la fel a fost și în regiunea Donețk?
OCTAVIAN MAGAS: Din păcate, acolo era altfel. Civilii se uitau chiorâș la noi și nu înțeleg de ce. De exemplu, sunt două sate vecine, unul în regiunea Donețk și altul - în regiunea Harkov. Cei din Donețk nu ne priveau bine, unii ne întrebau de ce am venit și la doar câțiva kilometri civilii din regiunea vecină deja ne priveau și vorbeau altfel.
VERIDICA: Și cum se explică această situație? Posibil printr-o mare oboseală de război în Donbass din ultimii 8 ani?
OCTAVIAN MAGAS: Nu știu, caut și eu un răspuns. Uneori mi se pare că cei din regiunea Donețk sunt infectați cu ceva! Sunt sate vecine, dar cu opinii diferite. Am impresia că cei care vorbesc limba rusă în estul Ucrainei sunt infectați ideologic. E un fel de pandemie care aduce războiul. Nu pot explica asta, e imposibil de explicat. Observam, de exemplu, multă mizerie în regiunea Donețk, în casele oamenilor, în clădirile administrative. O indiferență față de localitatea natală, față de străzi. Oamenii au transformat acolo clădirile administrative și propriile sale case în adevărate grajduri. E o lipsă totală de cultură, o inepție post-sovietică periculoasă.
„Dacă vom obține o pace fără înfrângerea Rusiei, va veni un alt război, posibil mult mai mare"
VERIDICA: Rusia spune în multiplele narațiuni de propagandă că a venit să apere acești oameni de armata ucraineană. Dar ce vrea, de fapt, să facă Kremlinul?
OCTAVIAN MAGAS: Să distrugă Ucraina. Rusia vrea ca acest stat să nu mai existe, să fie șters de pe fața pământului, să dispară poporul ucrainean. După ce va preface totul într-o mare ruină, Putin vrea să folosească acest teritoriu pustiit ca un cap de pod pentru invadarea restului Europei. Pentru Kremlin nu contează rusofonii, cultura rusă, oamenii, copiii sau orașele. Acestea sunt doar teme de propagandă, ele există doar la televizor. Conducerea rusă caută pretexte false pentru a pustii, a jefui și a ucide. Acest rău trebuie oprit cât mai repede posibil.
VERIDICA: Cu ce vă ocupați în cadrul armatei ucrainene dacă nu este o taină militară?
OCTAVIAN MAGAS: Eu sunt locțiitorul comandantului și mă ocup în special de suportul psihologic pentru militari, dar în afară de aceste funcții prevăzute de statut mă mai ocup de asigurarea cu arme, de aprovizionare și legătura între armată și serviciul medical. Adică, fac de toate pentru front și pentru armată. Fac tot ce trebuie să fac.
Octavian Magas, la volanul unui camion, aproape de linia frontului.
VERIDICA: Cât de mult se bazează armata ucraineană pe spiritul patriotic? Cum a fost posibilă rezistența ucraineană în aceste luni de război?
OCTAVIAN MAGAS: În mare parte ucrainenii știu pentru ce luptă - ei luptă pentru apărarea patriei de un dușman extern. Mai mult decât atât, ei nu pot să-i suporte pe ocupanții ruși care au venit cu arma în casa lor. Militarii ucraineni știu foarte pentru ce luptă, spre deosebire de militarii ruși. Invadatorii știu doar să jefuiască, să omoare, să distrugă și să violeze. Armata ucraineană nu este nici pe departe ideală, însă valorile noastre, adică lupta pentru libertate, pentru pământ și pentru familie contează foarte mult. Totuși, starea moral-psihologică este mult mai bună la noi decât la ruși.
VERIDICA: Care sunt așteptările militarilor? Ce vor ei să obțină la nivel individual?
OCTAVIAN MAGAS: Să fie eliberate toate teritoriile noastre. Fiecare militar vrea să se termine odată acest război, dar nimeni nu vrea un război terminat cu orice preț. Dacă noi nu vom fi învingătorii acestui război, atunci peste o perioadă de timp va mai fi unul, posibil mult mai mare. Trebuie eliberate toate teritoriile noastre, inclusiv Crimeea și apoi trebuie consolidat statul, apărarea și conștiința națională. Ucrainenii ar avea nevoie după război de o conducere nouă, de mai puțini populiști la cârma statului. Nu degeaba se spune că nu poți învinge dușmanul extern până nu-l elimini pe cel intern. Sunt așteptările mele personale.
VERIDICA: Văzând și participând zilnic la lupte, observând sate și orașe șterse de pe fața pământului de armata rusă, credeți că ar putea fi depășită vreodată ura dintre cele două popoare?
OCTAVIAN MAGAS: Ura ucrainenilor față de ruși se va păstra mult timp. Vor apărea anumite șanse pentru o oarecare ameliorare a relațiilor doar după ce ei vor plăti toate reparațiile, vor finanța integral refacerea infrastructurii și a economiei ucrainene. Dar, din punctul meu de vedere, ca militar pe linia frontului, cel mai bine ar fi de săpat de-a lungul frontierei cu Rusia, pe teritoriul Ucrainei, un șanț cu o lungime de cel puțin 20-30 de metri lungime, cu o adâncime de 10 metri, de minat teritoriul din ambele părți și de construit un zid de vreo 10 metri înălțime, de mai pus pe zid sârmă ghimpată cu curent electric și atunci voi fi liniștit pentru viitorul acestei țări. Este o dorință fantastică, dar la asta visez acum!
VERIDICA: Ce veți face după terminarea acestui război?
OCTAVIAN MAGAS: O să mă odihnesc și apoi o să călătoresc mult mai mult decât o făceam până acum. Nu prea am planuri de lungă durată. Noi aici, la război, trăim mai mult cu ziua de azi, dar ne gândim că va urma o perioadă mult mai bună după victoria Ucrainei.
Drepturile de autor pentru toate fotografiile îi aparțin lui Octavian Magas.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu