Remember "Afacerea Răpirea din Irak" - Întoarcerea

În data de 23 mai 2005, după o epopee de 55 de zile care a ținut cu sufletul la gură opinia publică, soseau în țară cu un avion militar tip Hercules, jurnaliștii români răpiți în Irak. La prima vedere, Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Eduard Ovidiu Ohanesian, victimele unui act terorist comis de o grupare criminală din Bagdad, erau recuperați cu succes.

Puterea de la Cotroceni jubila. Evenimentul a fost marcat și de diplomația SUA parcată în capitala țării noastre, printr-o telegramă clasificată a Ambasadei SUA emisă în aceeași zi. În document se nota că eliberarea jurnaliştilor a fost o surpriză totală pentru ambasadă, un cuib ticsit cu spioni militari, ofițeri CIA și FBI. Presa internațională a semnalat faptul că, deşi fusese eliberat alături de români, printre cei prezenți la show-ul organizat de autorități pe Baza Militară 90, nu se afla ghidul ziariștilor, cetăţeanul american Mohammad Munaf. În cursul anchetei avea să iasă la iveală că Munaf, student în comunism la Facultatea de Construcții București, fusese conducătorul executiv al operațiunii în teren, alături de echipa formată, în mare majoritate, din neamurile și cunoscuții săi (frați, cumnați, cunoștințe). Ulterior, în ciuda secretizării abuzive a dosarului, au ieșit la iveală conexiunile mafiote ale făptașilor cu politicienii, diplomații, spionii și oamenii de afaceri dubioși ai țării. Organizatorii răpirii, Omar Hayssam și Mohammad Munaf aveau un cazier încărcat de infracțiuni, pe care autoritățile române s-au făcut că nu le văd decenii în șir. În spatele "Afacerii Răpirea din Irak", puterea democrată, sereiul lui Florian Coldea și Justiția cuplului Macovei-Koveși ascundeau operațiuni de spionaj și de trafic internațional cu armament.

Inițial, cabinetul Președinției a precizat că suspectul Mohammad Munaf fusese reţinut de Forţele Multinaţionale campate în Irak, pentru audieri. După o vreme, când minciuna străvezie a celui care purta nume conspirat "Petrov" a ieșit la iveală, Traian Băsescu a recidivat. Cetățeanul SUA, Mohammad Munaf, vinovat pentru răpirea celor trei jurnaliști români și cel puțin complice la răpirea și torturarea unui fost ofițer al Pentagonului, Roy Hallums, nu putea fi adus în România pentru că era cetățean al SUA. Documente DIICOT scoase la iveală în 2016 de subsemnatul și publicate în cartea "Afacerea Răpirea din Irak", aduc în discuție probabilitatea ca Munaf să fi acționat pe teritoriul României în calitate de agent CIA. De unde și încercarea disperată a autorităților americane și române de a-l proteja. Și uite așa, printr-o complicitate între două state aliate şi membre NATO, mai bine de un deceniu, teroristul Mohammad Munaf avea să fie ţinut departe de justiţie, într-o suburbie kurdă din Irak aflată sub control SUA.

Astfel, din "raţiuni de stat", imediat după eliberarea ostaticilor români, oficialii de la Bucureşti demarau ancheta în dosarul "Răpirea din Irak" cu o uriașă minciună. Au urmat alte minciuni, mușamalizări și dezinformări. Rememorăm evenimentul debarcării jurnaliştilor răpiţi pe Baza Militară 90 şi sejurul acestora în complexul conspirat K2-K4-T14 al Serviciului Român de Informații, alături de fostul preşedinte Traian Băsescu şi alte personalităţi ale vremii. Acelaşi complex secret care a găzduit tăieri de porc și chiolhane clasificate, unde s-a aranjat fraudarea alegerilor prezidenţiale din 2009 și unde se întocmeau listele de execuții pentru echipele mixte SRI-PICCJ.

Rușinea României, rușinea NATO

La scurt timp după demararea procesului simulat împotriva teroriștilor Omar Hayssam și Mohammad Munaf, principalul suspect în afacerea răpirii cetățeanul român de origine siriană Hayssam fugea din țară, provocând o criză a sistemului, soldată cu demisia șefilor principalelor servicii secrete și a procurorului general al României. Semnatarul acestui material a reușit să scoată la iveală numeroase documente care dovedesc că în spatele răpirii jurnaliștilor se ascundeau operațiuni secrete ale serviciilor speciale, printre care și acoperirea totală a traficului de armament desfășurat de statul român de-a lungul timpului și protejarea teroriștilor. Timp de 15 ani, în ciuda evidențelor, orice demers pentru declasificarea documentelor afacerii "Răpirea din Irak", către oficialii români, s-a soldat cu refuz total. Multe întrebări au rămas fără răspuns. La sfârșitul anului trecut, subsemnatul a trimis o notificare detaliată Organizației Tratatului Atlanticului de Nord, despre modul în care două state membre NATO au ascuns și protejat mai bine de un deceniu, un terorist, cetățean SUA și, posibil, agent CIA, Mohammad Munaf de brațul cel lung al legii. Sfidând secretizarea abuzivă a autorităților, în 2018, cartea "Afacerea Răpirea din Irak", o lucrare în două volume, publicată de editura Argonaut, prezintă fapte, date și nume inedite, din care vă prezentăm un fragment.

"Trei zile de la sosirea din aventura irakiană, jurnaliștii au fost transformați în deținuți de lux la vila fostului ministru de interne dejist Alexandru Drăghici din complexul militar al SRI, codificat K2-K4-T14. Companie selectă, formată din securiști de toate rangurile, procurori, psihologi și medici. Îi raportau președintelui Băsescu tot ce mișcă. S-au luat primele declarații la cald și s-au făcut analize medicale. Psihologii Serviciului Român de Informații au ajuns la concluzia că îmi lipsește instinctul de conservare. Am văzut pentru prima oară, la televizor, arestarea teroristului Omar Hayssam. Întâlnirea de taină cu ofițerii de informații francezi. Băsescu și Radu Timofte, nedespărțiți, ne-au vizitat în fiecare seară. Colonelul Florin Coldea, viitorul prim-adjunct al directorului SRI, a fost maestru de ceremonii. Sincer cum îl știm și sătul de discuții protocolare, Traian Băsescu ia taurul de coarne. „Măi copii, ce vreți voi de la mine?". În rest, vorbe despre senatori PSD și agenții semiguvernamentale de spionaj. O ofertă de compromis. Sinceritatea președintelui Băsescu. Nu pentru debriefing am fost ținuți trei zile în custodia sereiului. Era o chestiune de atitudine. Pro sau contra Băsescu. O nouă etapă a diversiunii - „colonelul Dumitrescu".

Sosirea pe aeroport a întrecut orice aşteptări. În vârtejul evenimentului,explozia unui pneu din trenul de aterizare al aeronavei Hercules C130B (afaceredespre care scrisesem cu puțin timp în urmă) a trecut aproape neobservată.Călătoria am petrecut-o în compania celui ce avea sa devină mare grangur alServiciului Român de Informații - colonelul de la Direcția Antitero, FlorianColdea. Din cauza procedurilor de coborâre cu blindatul înaripat, am dat afară mâncarea primtă de la MApN. Nu era prima oară. O pățisem și la întoarcerea din Afganistan, în 2004.

După aterizarea cu peripeții, polițiștii de frontieră se mișcau aproape robotic, ștampilându-ne la foc automat pașapoartele mult încercate în Irak. În grabă și pe genunchi, n-au făcut decât să-mi mânjescă documentul de călătorie. Primii coborâți din avion, perechea de la postul Prima TV, Marie-Jeanne Ion și Sorin Mișcoci. Pe aeroport, show-ul mediatic demarase în trombă. Mai rezervat, am coborât ultimul. Anemia şi zilele petrecute la orizontală în beciul răpitorilor și-au spus cuvântul. Picioarele refuzau să mă asculte. Odată cu noi au coborât membrii echipelor speciale deplasate la Bagdad, fiecare având câte două sau mai multe genți negre de piele în mâini. Toți erau cagulați, unii dintre ei ușor de recunoscut pentru specialiștii în domeniu. S-au remarcat viitorul general și primadjunct al directorului SRI, colonelul Florin Coldea, cu un cap mai înalt decât ceilalți și un subordonat al său, Cristi, în tricou de culoare roșie. Ce competențe avea Serviciul Român de Informații într-o operațiune desfășurată afara țării, este greu de explicat chiar și astăzi. În fața familiei, am rămas fără cuvinte. Am reușit să bâigui totuși câteva cuvinte mamei mele și cam atât. Vârtejul îmbrăţişărilor, nu a putut acoperi atitudinea promptă a mamei jurnalistei Marie-Jeanne, o femeie dintr-o bucată.

- Tot nu te potoleşti?!, a șuierat ea către odor.

Era de față crema puterii portocalii la acea oră. Traian Băsescu pe buze cu zâmbetul său inconfundabil, premierul Tăriceanu rânjea pătrat și miniștrii, secretarii de stat, șefii serviciilor speciale stăteau înșirați de-a lungul traseului ca și cum ar fi asistat la vizita unui important șef de stat. Iureșul de pe aeroport m-a surprins total. Parcă s-a strâns o țară întreagă să ne aclame. Printre ei, mătuși, veri, colegi, prieteni pe care nu-i mai văzusem de o viață. Și atât de mulți necunoscuți! O surpriză neașteptată. Plini de recunoștință, Marie-Jeanne și Mișcoci l-au ridicat în slăvi pe Traian Băsescu. Puțini „specialiști în ale terorismului" au observat că am fost lăsați să ne apropiem de președintele țării și de părinți fără nici o opreliște. Fără să fi fost supuși unei perioade de carantină.Orice ar fi fost în sufletul meu, nu puteam face opinie separată, cel puțin nu în acel moment de euforie generală. Președintele speculase din plin evenimentele.Nu noi, ci Traian Băsescu era omul zilei.

Debriefing la vila lui Drăghici

Fostul preşedintele a scurtat întrevederea cu părinții și cu un zâmbet larg le-a spus: „Acum sunt invitaţii mei". Carantina începuse. Am fost conduși în hangarul pentru elicoptere. Multă lume, ofițeri, generali, servicii, personal de întreținere, cunoscuți, necunoscuţi. Mai multe dube ale Serviciului Român de Informații așteptau cuminți, încolonate. Mașinile identice, împodobite cu girofaruri și perdeluțe la geamuri aveau sa plece în trombă atrăgând ziariștii ca niște magneți. S-au împrăștiat în toate direcţiile. Ne-am suit în ultima dubă și am plecat după ce s-a eliberat aeroportul. Pe traseu, am fost ascunși după perdeluțe. Dar am putut vedea în urma noastră Casa Presei Libere. Trei zile am stat ascunși sub nasul jurnaliștilor, într-o vilă diplomatică aparținând Serviciului Român de Informații. Complexul secret al SRI aflat în cartierul Primăverii, între bulevardul Mircea Eliade ( fost Kalinin) și strada

Turgheniev, este format din mai multe imobile preluate de spionajul intern de la RAPPS. Trei dintre acestea, codificate după numele străzilor pe care se află,K2, K4 și T14, au făcut subiectul unui uriaș scandal de presă, în urma căruia,în 2016, generalul Florian Coldea avea să fie îndepărtat de la conducerea SRI.K2 era înconjurată la acea dată de copaci înalți și stufoși, și a găzduit, dupăspusele administratorului, numeroase personalități aflate în vizită în România.Inițial, fusese construită pentru Alexandru Drăghici, nefastul ministru de internedin perioada dejistă. Nu a apucat să locuiască în vilă. Clădirea, proiectată dupămodel sovietic, era deosebit de frumoasă. Camerele erau luxoase, cu băi, cămări,living room, mese din marmură placate cu mozaic pictat de o frumusețe aparte.Încăperile de la parter, foarte înalte, erau folosite pe post de birouri sau saloane.

Deși televizorul din camera mea avea imaginea tulbure, am putut vedea cum îl săltau mascații pe Omar Hayssam. Inițial, fusese arestat într-un dosar economic. Dulapurile erau burdușite cu halate albe de baie și alte răsfățuri. Trei zile nu ne-a lipsit nimic în afară de libertatea de mișcare. Eram deținuți de lux, într-o casă păzită 24 de ore din 24 de ofițeri SRI. O scară interioară șerpuia de la apartamentele noastre în jos, într-un uriaș living. Acolo au fost organizate audierile ziariștilor. Procurori și psihologi, fără avocat. În niște camere cu uși mari și grele din lemn, cu aer de săli de tribunal. Una din acestea era sala de mese. Colonelul Florian Coldea era pretutindeni. Mă întrebam când mai are timp să doarmă. Mi-a acordat o atenție specială (fie ea și la ordin), fiind apropiați o perioadă lungă de timp. Alături de el, ocazional mai apăreau și alți grei ai statului. Făceam ce făceam și le stricam pofta de mâncare, întrebându-i ba de jaful de la CIM Krivoi Rog, din Ucraina, ba de tunurile de la Bancorex. Nu doream ca specialiștii în informații să creadă că mi-au fost afectate memoria sau spiritul critic. Puteam doar să bănuiesc ce se ascunde în spatele firmelor (controlate de Securitate) ARCOM S.A. și UzinExport S.A. pe filiera arabă. Aflasem doar crâmpeie: contrabandă cu armament și o fabrică militară SAAD 24, ridicată în apropiere de orașul Mossul (directoratul Ninevah - Irak). Oare câți dintre „specialiști" locuiesc în complexul de lux al devalizatorilor din Calea Plevnei? Până și la masă ne serveau tot ofițeri SRI.

Binomul din K2-K4-T14

Încă de la sosirea pe aeroport era foarte clar că nu reprezentăm nici un pericol epidemiologic sau de altă natură. Altfel, nu am fi stat în apropierea preşedintelui, oficialilor, părinţilor. Personalul medical ne-a recoltat probe și au făcut analize complexe. Medicii au fost aduși de la Spitalul Militar de Urgență „Profesor Doctor Agrippa Ionescu", din cadrul Serviciului Român de Informații. Ulterior, am primit doar o mică parte din analize (cu parafa laboratorului UM 0502 București), după cum relevă lipsa paginilor listate într-un sistem informatic specializat. Nu s-au făcut teste anti-drog sau dacă s-au făcut, nu sunt publice. În cazul nostru, acest tip de analize erau extrem de importante. Vila era păzită strașnic de cohorte de ofițeri ai spionajului intern. Pe holuri și în jurul clădirii străjuiau permanent echipe de băieți bine făcuți, îmbrăcați la costum și cravată. Ca pe vremuri. Peste noapte, trei jurnaliști deveniseră obiectiv strategic de importanță națională. Sau electorală. Aveam libertatea să explorăm casa. Afară însă, nu puteam trece de „firul roșu" invizibil. Cum depășeam limita virtuală, un băiat cu ochi albaștri ne apostrofa. Prin grădină ne-am plimbat numai însoțiți de șeful spitalului SRI, colonelul Cristian Celea, sau împreună cu președintele țării. Un țarc din sârmă adăpostea două căprioare jigărite și un câine ciobănesc care-i trezeau doctorului Celea amintiri plăcute de la țară. Comportamentul autorităților a fost exemplar. Fiecare ziarist a fost audiat separat de o echipă formată dintr-un procuror și un psiholog SRI. Toți tineri, cu vârsta în jur de 30 de ani. Toți raportau personal, președintelui Traian Băsescu.

Intrasem pentru prima dată în contact direct cu Binomul, Trinomul sau cum s-o mai numi acest mecanism diabolic de mușamalizare, reglementat prin protocoale neconstituționale și secrete. La vremea aceea nimeni nu s-a întrebat cum este posibil ca „victimele" unui act de terorism internațional, o premieră în istoria României, să fie anchetate de cupluri formate din procurori DIICOT și ofițeri SRI, în lipsa unui avocat, în unitatea militară ultrasecretă K2-K4-T14. Tot în detenția de lux din vila conspirată a SRI, prin bunăvoința unui șef din cadrul DIICOT, am primit printre altele (pe sub mână), declarația olografă dată de Raad Halool (om de afaceri din Irak educat în România), unul dintre cei care au participat la celula de criză din Ambasada României din Bagdad. Declarația sa nu apare la dosarul Răpirii din Irak."

Eduard Ovidiu Ohanesian