Spaga pentru un permis de conducere la Iasi: 350 de euro si doua parfumuri

Postat la: 30.08.2020 - 10:07

Un politist de la Serviciul de Inmatriculari din Iasi este acuzat ca a luat spaga 350 de euro si doua parfumuri ca sa intervina pe langa examinatori pentru obtinerea unui permis auto. La perchezitie, anchetatorii i-au gasit parfumurile despre estimate ca valoreaza 1.500 de lei.

Politistul de la Serviciul de Inmatriculari si Permise ar fi luat spaga de la un sofer de la Mamma Mia parfumuri si bani. In urma perchezitiei facute de catre procurorii Directiei Nationale Anticoruptie la domiciliu lui Felix Crenganis au fost gasite doua parfumuri, care ar fi fost date ca mita de catre angajatul Mamma Mia, in schimbul carora acesta din urma ar fi reusit sa ia doua categorii de permis. Parfumurile au fost puse ca valorand suma de 1.500 lei.

"Inculpatul Crenganis Felix Petru ar fi pretins si primit de la o persoana, in doua situatii, suma de 350 de euro si bunuri in valoare totala de aproximativ 1.500 lei, promitandu-i ca va interveni pe langa examinatori din cadrul Serviciului permise si inmatriculari Iasi, astfel incat persoana sa promoveze proba practica a examenelor de obtinere a permisului auto categoria C si ulterior examene pentru categoria E", arata procurorii DNA Iasi.

Personajul cheie in tot acest dosar este Andrei Hancu, managerul restaurantului Mamma Mia, care a avut telefoanele ascultate de catre anchetatori, potrivit sursei citate.

Acesta ar fi fost sunat frecvent de catre politisti pentru a comanda, motivul invocat de catre oamenii legii fiind acela ca ajungeau mai rapid comenzile si nu peste o ora, ca in celelalte situatii. Astfel, procurorii trebuie sa demonstreze ca politistii nu au achitat produsele primite. De exemplu, unul dintre politistii din dosar care a dat o singura comanda de paste la Mamma Mia, Viorel Zaborila, acesta ar fi dovedit cu martori in fata procurorilor ca a achitat nota de plata soferului de catering care a adus mancarea.

Potrivit publicatiei "Ziarul de Iasi", cel care ar fi facut plangerea catre Directia Generala Anticoruptie Iasi cu privire la faptul ca politistii rutieri din Iasi comanda pizza gratis la Mamma Mia, este un fost angajat al pizzeriei Mamma Mia, finul unui politist de la Rutiera. Acesta a facut sesizarea respectiva deoarece plecase din firma cu scandal.

Ca urmare, anchetatorii i-au interceptat si ascultat telefonul, reiesind faptul ca multi politisti comandau mancare prin intermediul lui Hancu.

In acest dosar penal, patru politisti sunt cercetati penal pentru luare de mita, unul dintre ei, cel de la Serviciul de Inmatriculari fiind cercetat si pentru trafic de influenta. De asemenea, managerul Mamma Mia si un sofer de aici sunt cercetati penal pentru dare de mita.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu