Tragedii aviatice demne de Dosarele X, întâmplate în munţii Hunedoarei

Munţii Apuseni, Retezat şi Parâng păstrează rămăşiţele unor cumplite accidente aviatice, care continuă să stârnească unele controverse, chiar şi după mai multe decenii de la producerea lor.

Munţii Apuseni sunt locul unuia dintre primele mari accidente aviatice din istoria României. O tragedie aeriană s-a petrecut în dimineaţa de 23 august 1940, în nordul judeţului Hunedoara, la poalele Muntelui Găina (Apuseni). 11 oameni au murit atunci, iar alţi nouă au supravieţuit, când o aeronavă Douglas DC-3, a companiei LARES (Liniile Aeriene Române Exploatate cu Statul) s-a prăbuşit în pădure, la marginea satului Rişculiţa.

Avionul cu 20 de oameni la bord decolase în acea dimineaţă de pe Aeroportul Băneasa, pe ruta Bucureşti - Arad - Viena. După ce a survolat munţii Carpaţi, o furtună puternică a făcut ca echipajul să se abată de la traseu, circa 200 de kilometri. Potrivit dosarului de anchetă a tragediei, păstrat în Arhivele Naţionale din judeţul Hunedoara, din cauza ceţii şi a ploii, pilotul ar fi apreciat greşit zona unde se afla şi a coborât avionul, în încercarea de a vedea solul. Atunci a izbit dealurile împădurite de la poalele vârfului Găina. Zeci de localnici din cătunele aflate în împrejurimi s-au îndreptat spre locul tragediei.

„Parcurgând o distanţă de circa 12 kilometri, cea mai mare parte pe jos, în munţi, am ajuns în cele din urmă la faţa locului, unde mi s-a înfăţişat tabloul îngrozitor al accidentului: morţi, mutilaţi în modul cel mai îngrozitor, răniţi şi avionul sfărâmat. Am putut apoi constata că o parte dintre răniţi au fost deja transportaţi de la faţa locului, lângă un mic foc improvizat în pădure. Am cerut imediat relaţiuni de la aceşti răniţi, fiindcă prezentau o stare mai uşoară, să aflăm numărul călătorilor şi identitatea lor. După ce s-a procedat la pansarea domnului secretar general Adrian Corbu din minister, eu împreună cu câţiva sosiţi am procedat la facerea tărgilor pentru transportul răniţilor, din cerşafuri aduse din comună", declara David Golea, notarul din Rişculiţa.

Autorităţile au ajuns la câteva ore la locul accidentului, zona a fost izolată, iar sute de săteni care s-au strâns mai târziu în jurul epavei au fost îndepărtaţi de jandarmi. Au rămas doar cei care încă mai acordau îngrijiri răniţilor şi care ajutau la transportarea cadavrelor.

„Aici ni s-a înfăţişat un tablou oribil. Avion Douglas cu două motoare era sfărâmat complet şi împrăştiat pe o rază de 100 de metri. Am găsit opt răniţi cărora li se dădeau primele ajutoare, unul dintre răniţi fiind Adrian Corbu, directorul Oficiului Naţional al Propagandei. Acesta a fost trimis pe targă în Dobroţ, de unde urma să-l ia ambulanţa pentru a-l duce la spital. Printre sfărâmăturile avionului se aflau opt morţi", scria procurorul Marius Finţescu în raportul său, păstrat în Arhive.

Câţiva lucrători forestieri, martori ai tragediei, au relatat anchetatorilor că avionul zbura la o înălţime mică şi era într-un nor de ceaţă dens. „Cum zbura la înălţime foarte mică s-a lovit de copacii pădurii, retezând pe o distanţă de circa 200 de metri vârfurile copacilor, după care s-a lovit de doi fagi mari, dintre care pe unul l-a doborât, prăbuşindu-se pe urmă şi el", informa reprezentantul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

Ancheta a mai scos la iveală faptul că avionul, care zbura pe traseul Bucureşti - Arad - Budapesta - Viena, fusese deviat de la ruta lui circa 100 de kilometri, împrejurare din care s-a stabilit că aparatele de bord s-au defectat. Cei 11 morţi în urma accidentului au fost: Heinrich Goring - comerciant din Hanover, Germania, Virgil Cherciu - ziarist din Bucureşti, Peter Feldd - industriaş din Bucureşti, pilotul Gheorghe Dodani - din Bucureşti, Dumitru Zaharescu - ziarist din Bucureşti, Paul Lindau - doctor chimist din Berlin, Fabritius Helnicit - comerciant din Sebeş, Otmar Von Weise-Ulog - din Berlin, mecanicul de bord George Irinescu, radio-telegrafistul Dumitru Ianculescu, Valter Gugenbergen - comerciant.

Procurorul a cercetat dacă oamenii care au ajuns primii la locul unde se afla epava au luat lucruri care nu le-au aparţinut, însă niciunul dintre supravieţuitori nu a depus reclamaţii faţă de dispariţia unor bunuri.

„Trebuie să se ţină cont că accidentul s-a întâmplat în munţi, la depărtare de 5 - 6 kilometri de cea mai apropiată comună, într-un teren accidentat şi noroios din cauza ploii continue din acea zi. S-a făcut tot ce s-a putut omeneşte. Ţăranii au ajutat cu braţele şi cu obiectele lor cele mai de preţ, preşuri, pături etc., la transportarea răniţilor. Dacă totuşi s-a întâmplat să fie tentaţi şi să fi luat din lucrurile accidentaţilor, jandarmii nu au nicio vină, pentru că aceasta s-a putut face până la sosirea lor", preciza judecătorul de instrucţie Alexandru Dumitrescu, în dosarul de anchetă.

Masivul Parângul a fost locul mai multor accidente aviatice, iar mărturie stau numeroasele rămăşiţe de aeronave abandonate în zona alpină, într-un loc pe care unii localnici îl aseamănă Triunghiului Bermudelor. Zona despre care localnicii au născocit o mulţime de poveşti despre dispariţii şi accidente misterioase se află la peste 2.000 de metri, în căldarea Roşiile de la poalele Vârfului Parângul Mare. Au au rămas, împrăştiate pe munte, rămăşiţe a cel puţin două avioane, zdrobite de stânci în deceniile trecute.

Resturile unuia dintre avioane datează din anul 1965, când în urma unui accident ar fi murit cel puţin cinci oameni. În iarna anului 1965, îşi amintea salvamontistul Dumitru Bârlida, aparatul efectua un zbor secret pe ruta Timişoara - Craiova, dar a fost prins de furtună, deasupra Parângului, iar pilotul ar fi încercat să aterizeze forţat, însă nu a reuşit. Aeronava militară s-a zdrobit de stânci, iar o avalanşă a ucis şi a îngropat în zăpadă întregul echipaj.

Dumitru Bârlida a relatat că, la scurt timp după prăbuşire, împreună cu alţi alpinişti a urcat pe munte, în ajutorul victimelor, însă după două zile de căutări, autorităţile le-au interzis echipei de alpinişti să continue acţiunea. Au fost aduşi militari de la o unitate din Braşov, care au continuat căutările timp de aproape trei luni, până la găsirea epavei şi a cadavrelor.

Trupurile celor cinci ofiţeri au fost înfăşurate în paraşute şi coborâte de pe munte, împreună cu echipamentele militare. În 2010, salvamontiştii şi angajaţi ai Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva au urcat din nou în „cimitirul aviatic" pentru a recupera alte rămăşiţe din aeronavă, planul fiind ca acestea să fie expuse la Complexul memorial Aurel Vlaicu, din satul Aurel Vlaicu, judeţul Hunedoara. Atunci a fost recuperat motorul şi o parte din fuselaj, însă restul pieselor au rămas pe munte sau au fost luate de turişti şi de ciobanii care au avut nevoie de ele la amenajarea unor stâne.

Tot în 2010, în aceeaşi zonă au fost descoperite resturi dintr-un alt avion militar de vânătoare, german, despre care specialiştii au stablit că s-a prăbuşit în Al Doilea Război Mondial în Masivul Parâng. În 1941, în Cimitirul Eroilor din Petroşani au fost înmormântaţi patru aviatori germani, victime ale unui accident aviatic în Masivul Parâng.

Cea mai recentă tragedie aviatică din Parâng a avut loc în 18 februarie 2005, în zona Polatişte, la graniţa dintre judeţele Hunedoara şi Gorj. Un elicopter care transporta furaje pentru animalele din zona montană, la cererea Ocolului Silvic Petroşani, s-a prăbuşit la numai 15 minute de la decolare. Aparatul de zbor a căzut de la joasă înălţime, iar în urma impactului dur cu solul şi-au pierdut viaţa doi dintre cei patru membrii ai echipajului, ceilalţi fiind grav răniţi.

Cel mai cumplit accident aviatic din Masivul Retezat a avut loc în noaptea de 13 spre 14 august 1991 şi a rămas învăluit de controverse. Atunci, un avion IL-18, cu nouă oameni la bord, s-a prăbuşit în zona vârfului Custura, fără a lăsa supravieţuitori.

Aeronava decolase în seara de 13 august 1991, la ora 23:15, de pe Aeroportul Otopeni, pe ruta Bucureşti - Timişoara, însă a coborât deasupra Retezatului şi s-a zdrobit de stânci. Cu câteva secunde înainte de impact, echipajul a raportat survolarea Făgetului şi a solicitat autorizarea pentru a ateriza pe Aeroportul din Timişoara.

Aeronava se afla însă la peste 100 de kilometri distanţă de aeroport, deasupra masivului. Ancheta în cazul tragediei aviatice, efectuată de Procuratura Judeţului Hunedoara şi de Departamentul Aviaţiei Civile a arătat că vinovat pentru producerea accidentului a fost echipajul, care s-a abătut de la traseu şi, de asemenea, a interpretat greşit comunicarea turnului de control.

Controversele în cazul prăbuşirii avionului au început în primele zile după tragedie. Fostul ziar local „Zori Noi" din Valea Jiului a publicat un articol în care un grup de turişti din Retezat relata că, la începutul lunii august a fost martor al unui fenomen optic neobişnuit petrecut în apropiere de locul impactului.

„O puzderie de lumini, de culori diferite, li s-a înfăţişat,deasupra Văii Rele: lumini verzi, albastre, turcoaz şi galben-roşiatice şi roz predominau în decorul nemaivăzut. Ne-a uluit pe toţi spectacolul propriu-zis, care a durat vreun sfert de oră, ordonarea luminilor în multiple forme geometrice, în cerc, în paralelipiped, în forma unei inimi, apoi în drepte paralele, de care s-au prins altele perpendiculare", relata Martin Domokoş, unul dintre martorii evenimentului straniu, în publicaţia din Valea Jiului.

Legătura dintre fenomenul optic rar de pe cer şi tragedie nu a fost luată în considerare de anchetatorii care, în final, au stabilit drept cauză a accidetului aviatic eroarea de pilotaj. Procurorii au respins şi presupunerea că avionul a fost doborât de o rachetă sol-aer, lansată dintr-una din unităţile militare anti-aeriene din zonă, la acea vreme încă active. La fel şi ipoteza că tragedia a fost cauzată de defecţiuni tehnice ale avionului sau de furtună.

Timp de câţiva ani, urmele catastrofei erau încă vizibile în Retezat: un culoar de brazi retezaţi sau culcaţi la pământ şi rămăşiţe ale aeronavei, împrăştiate pe o suprafaţă de aproape un kilometru pătrat.