Transumanismul și mutațiile axiologice generate de el (considerații teologice, bioetice și culturale)

Preliminarii

• Ca orice ideologie „revoluționară" (gen iluminism, evoluționism, marxism, comunism), transumanismul aplicat își propune o redefinire a a identității, mentalității și societății omenești. Aceasta înseamnă o nouă „luptă cu trecutul", adică o detașare (cu accente violente, chiar criminale uneori) de tot ce ar putea frâna (valori, idei, personalități, opere culturale) marșul triumfalist spre „progresul" utopic promis. Temerea noastră este că față de toate celelalte din
istoria omenirii, revoluția transumanistă reprezintă cea mai violentă și mai cuprinzătoare agresiune și profanare a ființei, a vieții și a societății omenești în primul rând prin tehno-materialismul promovat și ridicat la rang de idolatrie supremă.

• Dacă până mai ieri, ideologiile aveau diferite expresii politice regionale, de această dată, directiva transumanismului aplicat are acum un caracter global, Forumul Economic Mondial de la Davos coordonând de la cel mai înalt nivel de autoritate tehnocrată și financiară proiectul mondial al „Mari Resetări" a vieții umane (personale, familiale și sociale) și al unei gestionări unitare a crizelor de tot felul (medicale, alimentare, energetice, economice, financiare,
climatice, etc).

• Tot de la nivel înalt ni se transmite mesajul că „normalitatea cotidiană nu va mai fi la fel ca înainte", că suntem aproape obligați să ne conectăm la „lumea digitală" și „realitatea virtuală" dacă vrem să trăim beneficiile transumanismului progresist al societății viitorului. Cu alte cuvinte suntem condiționați de suportarea obligatorie a unor intervenții tehnologice asupra corpului nostru (conectarea la Internetul Corpurilor pentru a primi identitate digitală) care ne dă drepturile de acces înspre viitor (personal, social și digital). Doar așa putem decripta un alt obiectiv declarat al „celei de-a patra revoluții industriale", de un pragmatism absolut: că nu mai schimbă/ îmbunătățește rezultatele activității noastre, ci ne schimbă pe noi (K. Schwab). Și ideologic și psihologic, dar și biologic.

• Alunecarea atenției și a reperelor omului contemporan din cerul vieții spirituale spre pământul vieții materiale și virtuale are nenumărate și insuficient evaluate consecințe teologice și antropologice, biologice și ecologice, filozofice și filologice, (bio)etice și estetice. Oricum, ca ideologie cu consecințe practice imediate, transumanismul continuă și chiar amplifică „reformele" (sau mai exact răzvrătirile) postmodernismului antropocentrist, chiar dacă, eufemistic vorbind, țintește idealul „supraomului" augmentat de tehnologie - noua ispită de autodivinizare a omului modern care-și caută fericirea și nemurirea în afara lui Dumnezeu, făcând chiar abstracție de sufletul lui transcendent nemuritor.

Pregătirea lumii pentru transumanism

• Din anul 1957 (când biologul Julien Huxley a inventat acest termen), transumanismul (H+) a devenit progresiv o adevărată mișcare ideologică, științifică și culturală având în ultima vreme o expresie politică cu tot mai multă putere la nivel global. Aceasta deoarece o elită tehnocratofinanciară susține domeniile tehnologice de vârf (robotica, nano-robotica, genetica, neurologia, biotehnologia, informatica și inteligența artificială) cu care-și poate întreține supremația terestră. Dar, oficial, transumanismul țintește „îmbunătățirea" speciei umane, împrumutând o serie de mituri pe care le recontextualizează și le adaptează noilor timpuri, cum ar fi mitul supraomului, mitul rațiunii, mitul nemuririi și mitul progresului.

• Până să ia forma organizată din ultimii 20 de ani, însă, transumanismului i s-a pregătit terenul mediatic printr-o propagandă accelerată la nivel mental și social de cel puțin un secol. Cultura de tip Science-Fiction (cărți, filme, muzică, jocuri pe calculator) a difuzat în masă idei, valori și personaje care elogiau doar cuceririle științei și tehnologiei (devenite referențiale) precum și tendințele eliberatoare zgomotoase de sub normele prea stabile și constrângătoare ale moralității conservatoare creștine sau chiar naturale.

• Metode și obiective de pregătire mentală și socială folosite de propaganda transumanistă:

a. Formatarea/șablonizarea gândirii încă din copilărie („dresaj" intelectual)
b. Manipularea consimțământului și alterarea discernământului - eliminarea întrebărilor/ dezbaterilor și a judecății critice
c. Promovarea unor mituri ideologice drept repere „științifice" cu valoare absolută - cenzură oficială (știința devine un instrument al dictaturii politice)
d. Relativizarea moral-estetică și debusolarea spirituală - distanțare socială, autocenzură
e. Desacralizarea persoanei și a societății (credința e mutată în sfera privată, ca și cum nu ar avea importanță în sfera publică) - valorile promovate la nivel general fiind strict laice/profane
f. Controlul/monitorizarea și manipularea (informațională și emoțională a) maselor - scor social (dat de gradul de conformare) - gândirea de grup/stup/turmă (conștient și subconștient colectiv) = „suntem ceea ce sunt prietenii noștri"; alegerea personală este înlocuită cu conformarea (dispare răspunderea personală și conștiința de sine e alterată).

Transumanismul și mutațiile generate de el

• Putem spune că materialismul comunist și relativismul postmodernist s-au amestecat acum într-o nouă ipostază ideologică și politică, ducând fenomenul de desacralizare a lumii și a omului la un nou nivel: dacă marxismul nu atentase la integritatea văzută a omului și a familiei, transumanismul contemporan încearcă o „trans-formare" constructivistă a bazelor biologice și psihologice umane, declanșând, în ciuda promisiunilor deșarte intens trâmbițate (mai ales în ultimii doi ani, de luptă contra „pandemiei"), cel mai distructiv atentat la existența/specia umană. Se vede clar astăzi o paradoxală complicitate obiectivă între deconstrucţie şi H+.

• Pentru că mutațiile culturale generate de transumanism nu se referă doar la „resetarea"/ redefinirea semantică a vocabularului (care trebuie adaptat/încadrat în formele și „normele" corectitudinii politice și ale relativismului moral), ci și la toate modificările de gândire și comportament (deoarece schimbarea viziunii asupra vieții, sufletului uman și cosmosului antrenează o manifestare exterioară specifică), precum și la modul de reorganizare a vieții sociale (relațiile omului cu semenii și cu diverse instituții) sub auspiciile digitalizării tot mai extinse și mai restrictive totodată.

• Dacă într-o gândire tradițională (conservatoare), întemeiată pe reperele spirituale și raționale ale Revelației divine (naturale și supranaturale), valorile sunt obiective și universal valabile (având un λόγος fix în Dumnezeu), în postmodernism și transumanism valorile sunt relative și fluide, date de poziționarea lor subiectivă diferită în mintea fiecărui om. Categoriile fundamentale pereche bine-rău, frumos-urât, adevărat-fals nu-și mai au consistență axiologică întemeiată în Dumnezeu - Binele, Frumosul și Adevărul suprem, ci sunt redefinite în funcție de capriciile personale ale fiecăruia, de interesele lui utilitariste, eficientiste și hedoniste. În H+ moralitatea e înțeleasă ca (ori înlocuită de) un stil de viață. Mai mult decât atât, în transumanism, morala urmează progresele biotehnologice şi se adaptează lor, nu invers. De fapt, cultura transumanistă (în esență dominantă secularistă) de azi susține că alegerile morale sunt privite ca simple alegeri de stil de viață (sau de moarte, uneori). Iar alegerea unui anume stil de viață nu mai e o alegere morală, ci o preferință personală fără implicații morale. Unde înainte exista o moralitate stabilă, bazată pe o tradiție socială, acum se instaurează pluralismul și relativismul moral (și bioetic), cu consecințe incalculabile. Supraomul contemporan și trans-omul viitorului nu mai poate accepta condiționările exterioare - el mai mult produce social decât să fie el produs de sistemul social. El se raportează la propria-i metafizică şi acționează prin ea, autocentric, ghidat doar de „datoria de a (se) ameliora".

• Până și viața-moartea, libertatea-robia, iubirea-ura ca experiențe obiective reale inconfundabile au ajuns să fie decupate de conținutul lor spiritual/transcendent și chiar răsturnate complet, pendularea semantică a termenilor între extreme generând în omul contemporan un haos cumplit interior și exterior. Pe de o parte, transumaniștii doresc o nemurire orizontală înțeleasă ca prelungire a vieții terestre în două moduri: fie prin hibridizarea om-mașină (protezarea nanotehnologică a omului), fie prin încărcarea „minții" lui („mind uploading") într-un calculator (eliminarea corporalității). Dar ambele variante sunt pure și trufașe iluzii, oricum imposibile de realizat tehnic. Pe de altă parte, omul care nu înțelege viața ca dar suprem de la Dumnezeu cel Viu nu doar că nu o prețuiește în mod real, dar caută și ajunge să scape de ea prin forme noi de euthanasie lentă și „plăcută"...

• Singurele repere fixe în transumanism și cu valoare obiectivă par a fi cele care au o „acoperire" științifico-tehnologică sau mai degrabă ideologic propagandistă de factură evoluționist-progresistă. Adică tot ce confirmă și aplică ideologia transumanistă este bine, frumos, adevărat și vrednic de dorit, iar tot ce contestă ideologia transumanistă trebuie calomniat, condamnat și eradicat. Trist este că oamenii aderă prea ușor la ideologia transumanistă deoarece nu au interiorizat la timp și profund valorile/reperele divine, nu și-au înțeles propria demnitate și valoare/identitate eternă în Dumnezeu și s-au oprit la o înțelegere superficială a lucrurilor.

„Valorile" transumane

• Transumanismul pune sub semnul întrebării însăși ființa/natura umană, care este înțeleasă (nu ca operă a Creatorului Dumnezeu „după chipul Său" personal și iubitor, ci) ca o lucrare neterminată la care contribuie fiecare om. De asemenea, demnitatea e apreciată (nu ca o noblețe transcendentă, ca o taină necuprinsă a chipului dumnezeiesc, ci) doar ca o voință de a se ameliora în planul vieții imanente. Libertatea omului (de conștiință, de exprimare și de mișcare) reprezintă (nu puterea de a te situa deasupra oricăror condiționări pătimașe interioare sau exterioare, ci) doar posibilitatea de a-și modifica trupul și de a se folosi de el. Dar libertatea în fabricarea sinelui, în ameliorarea sa, în alegerea sexului nostru şi a devenirii noastre este unul dintre fundamentele transumanismului. După teoria trans-gender, în materie de sex, nimic nu ar fi stabilit apriori, ci fiecare își poate alege sexul, chiar împotriva realității genetice și a normelor comunității din jur. Identitatea persoanei este dată (nu prin darul unic al lui Dumnezeu la viață și prin relaționarea unică a ei cu Dumnezeu, ci) potrivit imaginației proprii, putându-și schimba totul, numele, genul, sexul și forma corpului oricât de des, inclusiv prin genetică și nanotehnologie. Se observă, așadar, o iresponsabilitate apoteotică în transumanism ca atitudine de lipsă de respect față de valorile trecutului.

• În viziunea transumanistă comunicarea, comuniunea și asocierea liber consimțită între oameni are temei (nu într-un prototip divin personal și iubitor, ci) într-o suprapunere de dorințe și interese împlinite tocmai prin acea relaționare. Cu alte cuvinte fiecare îl ajută pe celălalt să se amelioreze doar în viața terestră, fără nici o perspectivă eternă de îmbogățire în dragoste și respect. În plus, transumaniștii fac o separație între sexualitate și procreare, permițând și susținând diversitatea și variabilitatea „familiei". De asemenea, este relativizată zămislirea naturală în raport cu fertilizarea in vitro și cu închirierea uterului, iar acestea nasc în avalanșă tot felul de dileme juridice și bioetice. Mai mult, și relația părinți-copii are de suferit în H+, oscilând între abuz și nepăsare.

• Trebuie să spunem că problemele trans-omului pornesc de la fenomenul decupării dimensiunii duhovnicești a vieții, întrucât sacrul este „elementul esențial al structurii conștiinței", iar chipul și chemarea Lui la viață veșnică Dumnezeu nu le va lua înapoi de la oameni, oricât s-ar preface omul că nu le vede; tocmai de aceea și are atâtea neliniști... Ne punem, totuși, o întrebare îndreptățită: în ce mai constă atunci progresul transumanist și ameliorarea vieții, dacă partea
cea mai înaltă a omului e profanată, antrenând apoi prăbușirea morală a omului și decăderea din lumina înțelegerii și a iubirii în trufia nebuloasă a unei autodivinizări relative?

Concluzii

• Transumanismul urmărește, așadar, o revoluție antropologică majoră, punând sub semnul întrebării omul, așa cum îl cunoaștem acum. Dar în H+ nu doar omul se schimbă, ci și societatea în ansamblul ei, cu toate valorile și instituțiile ei modelate agresiv de noile tehnologii digitale. Acestea ne pot permite să ne bucurăm de o oarecare „libertate morfologică" mai mare, adică am putea lua noi forme („ameliorate") prin utilizarea de proteze nano-tech sau prin ingineria genetică. De asemenea, ni se promite că ne putem spori capacitățile noastre motrice și cognitive. Am putea folosi interfețe creier-computer pentru a ne conecta la internet și la inteligența artificială avansată (AI). Nanoboții ar putea circula corpul prin fluxul sanguin pentru a ne monitoriza starea de sănătate și pentru a ne spori înclinațiile spre bucurie, dragoste sau alte emoții pozitive. Progresele realizate într-un anumit domeniu dezvoltă adesea noi posibilități în altele, iar această „convergență" poate aduce schimbări radicale lumii noastre în viitorul apropiat. „Transumaniștii" susțin ideea că oamenii ar trebui să-și depășească starea lor naturală actuală și limitele biologice, prin utilizarea tehnologiei. Ei cred că ar trebui să îmbrățișăm evoluția umană autodirecționată, cu alte cuvinte să ne proiectăm propria evoluție.

• Dacă istoria progresului tehnologic poate fi văzută ca încercarea omenirii de a îmblânzi natura pentru a-și servi mai bine nevoile, H+ este continuarea ei
logică: revizuirea naturii omenirii pentru a-i servi mai bine fanteziilor. Firea, gândirea și viața omului contemporan precum și societatea umană însăși riscă să fie redefinite la propriu, în noua viziune complet materialistă și antropocentrică, prin chimie, (bio)tehnologie și ideologie, ca și cum omului i s-ar putea șterge/ascunde originile și idealurile/chemările divine, valorile naturale, căutările spirituale și demnitatea sa transcendentă eternă, odată cu legile biologice ale naturii, și i s-ar putea implanta altele, mai mult imaginare/artificiale decât reale/naturale... Deci chiar ne trebuie trezvie, precauție și realism în aceste vremuri tulburi.

• Dacă ereziile vechi îl rupeau pe om de Dumnezeu printr-o concepție deformată despre Dumnezeu, noile erezii postmoderniste și transumaniste promovează o concepție deformată și superficială (oricâtă știință și tehnologie ar invoca) despre om, care nu mai e văzut ca o făptură minunată creată de Dumnezeu (vezi Psalmii 8, 4-6 și 138, 13-15) într-o legătură tainică și armonioasă dintre suflet și trup, ci ca o creatură autodefinibilă, exclusiv material(ist)ă, care nu mai are rădăcini și împliniri în Dumnezeu, ci doar în materia inconștientă generatoare, chipurile, a pulsiunilor vieții și a răzvrătirilor față de legile divine minunate ale naturii care sunt perfect armonizate/potrivite și benefice omului.

Epilog. Perspectiva creștină

• Creștinul are o existență hristocentrică, atât prin fire, fiind zidit de Dumnezeu după chipul Său personal și iubitor, dornic de asemănarea cu El, cât și prin ascultare voită de El, prin împărtășirea de harul Duhului Sfânt în comuniunea Bisericii. Chiar dacă omul se mai abate de la calea unirii cu Dumnezeu, are șansa revenirii prin pocăință și nevoință ascetică purificatoare, astfel redobândindu-și demnitatea de fiu duhovnicesc.

• Valorile creștinului sunt obiective și eterne deoarece sunt întemeiate rațional și spiritual în Iisus Hristos - Logosul divin Creator și Mântuitor, deci nu sunt supuse relativismului individualist și evolutismului doar în plan material, precum sunt „valorile" în transumanism.

• Viața omului pe pământ nu trebuie prelungită și augmentată cu orice chip, ci trebuie împodobită euharistic cu virtuți, păstrând nealterată firea proprie și cosmosul create de Dumnezeu „bune/ frumoase foarte", adică nu doar neprofanându-le, ci chiar sfințindu-le prin lucrarea sa creatoare luminată de harul ce iradiază din el, ca urmare a prezenței lui Dumnezeu în el. De aceea, nemurirea este o experiență de dilatare existențială pe verticală prin iubire și înțelegere, care poate fi trăită aici și acum doar în parte, ca o anticipare a vieții depline de după Învierea și Transfigurarea de obște în Împărăția lui Dumnezeu.

Arhimandrit Mihail Stanciu