Tucker Carlson: Obama l-a facut praf pe Biden. Se vede cine e păpușarul și cine e marioneta!

Postat la: 06.04.2022 - 17:10

Publicam in cele ce urmeaza editorialul senzațional al lui Tucker Carlson la Fox News după ce Barack Obama a fost in vizita la Casa Alba si l-a pus intr-o situatie de-a dreptul penibilă pe actualul presedinte al SUA Joe Biden, fost vicepresedinte pe vremea cand Obama era seful sau. Din ce se vede, ii este sef si azi!

Abia ne mai amintim astăzi, pentru că istoria se uită repede, dar, cu nici trei ani în urmă, Joe Biden era considerat prea decrepit, prea corupt și prea rupt de realitate pentru a fi președinte. Iar aceasta nu era doar părerea Dreptei, în treacăt fie vorba. Dreapta a stat deoparte. Asta spuneau chiar Democrații fideli. În 2019, trei organe de presă neoliberale diferite, The Guardian, The Week și CNN, aveau exact același titlu: „De ce Joe Biden nu ar trebui să candideze la președinție".

Alte publicații au avut aceeași poziție și cu aceeași vehemență. „Țin mult la Joe Biden, dar nu ar trebui să candideze la alegerile prezidențiale", a comentat un editorialist de la USA Today. „Joe Biden nu este de ajutor", a afirmat Rolling Stone, ca și cum scopul ar fi fost să ajute pe cineva. Până și familia lui Biden era de acord cu asta. Serios. Nici ei nu au vrut ca el să fie președinte. Unele dintre rudele cele mai apropiate le-au spus unor prieteni că Biden candidează doar pentru a-și mai alina durerea după moartea fiului său, care avusese loc cu doi ani înainte.

Avea sens. Simțea nevoia să iasă în public și să-și schimbe gândurile, iar o campanie electorală era un mijloc pentru asta. Știa că nu va câștiga. Timp de mai multe luni, a fost încredințat de acest lucru. Prestația lui Biden din prima dezbatere, în iunie 2019, a fost calificată drept un dezastru. Părea limpede că nu are nici o șansă pentru a obține nominalizarea Democraților și că Bernie Sanders era pe cale să câștige alegerile primare.

Aflat la a doua campanie prezidențială consecutivă, Sanders s-a dovedit singurul Democrat participant care se bucură de o susținere legitimă a bazei electorale. Donatorii au văzut asta și au intrat în panică. Tipul care detestă miliardarii!? Ce se va alege de Wall Street? Deci, Sanders era inacceptabil pentru tipii care finanțau Partidul Democrat. Dar mai era o problemă. Ce alternative aveau? Pete Buttigieg și Beto O'Rourke? Nu. Cei doi se dovediseră mai inconsistenți decât aerul. Elizabeth Warren? De două ori nu.

Kamala Harris era o catastrofă din toate punctele de vedere. Nimeni nu o plăcea pe Kamala Harris, și pe bună dreptate. Deci, l-au ales pe Joe Biden în lipsă de altceva. „Puneți afișe cu Joe Biden. E în interesul nostru, al tuturor." Și, evident, presa a prins imediat mesajul. Când a avut loc ceremonia de învestire, iată ce spuneau Trupele de Presă despre Joe Biden:

Dana Bash, CNN: Oricine are o cât de mică legătură cu realitatea probabil că a observat: Persoanele mature s-au întors.
Cornell Belcher, analist Democrat: Se pare că avem din nou o persoană matură la Casa Albă, care pur și simplu își face treaba.
Fareed Zakaria, CNN: Serios, concluzia pe care aș trage-o este că persoanele mature s-au întors.
Jemele Hill, The Atlantic: Este o ușurare să vezi că persoanele mature sunt din nou la butoane.
John Brennan, fost director CIA: Acum, avem persoane mature la Casa Albă.
Don Lemon, CNN: OK, maturii s-au întors.
Nicole Wallace, MSNBC: Cred că în lumea întreagă există sentimentul că persoanele mature s-au întors.
Jonathan Capehart, MSNBC: Avem o persoană matură la Casa Albă și este magnific.

Tipii ăștia... O idee originală nu vezi la ei! „E matur! E magnific!" Pe jumătate e adevărat. Biden e cu siguranță matur. Face 80 de ani în această toamnă. Dar nimeni la Washington nu mai crede că președinția lui Biden este magnifică. Toți cred că e un dezastru. Iar sondajele arată că alegătorii confirmă acest lucru. Joe Biden este acum cea mai nepopulară persoană, în orice cameră ar intra. Dacă vă îndoiți, priviți scenele de azi, de la Casa Albă. Nu ați mai văzut așa ceva.

Președintele Statelor Unite este ignorat la el acasă. Nimeni nu a vrut să vorbească cu el. Așa că Biden s-a îndepărtat cu un aer rătăcit, în timp ce invitații se înghesuiau în jurul fostului președinte Obama, care era evident foarte încântat de atenția care i se acordă. Apoi situația s-a înrăutățit. A devenit mult mai usturătoare. Biden a încercat să se amestece în discuția grupului care se formase în jurul lui Obama.

Toată lumea implicată în acea discuție, inclusiv Kamala Harris, care se presupune că lucrează pentru Biden, l-a ignorat total pe Biden. Disperat, Biden a încercat să-i atragă atenția lui Obama. Și-a pus chiar mâna pe umărul lui Obama. Ba chiar l-a chemat „Barack!", ca și cum ar fi fost prieteni, însă Obama l-a ignorat. S-a purtat ca și cum Biden nici nu ar fi fost acolo.

Ați văzut ceva mai trist în toată viața voastră? Este îngrozitor. Sigur, e adevărat că Barack Obama nu l-a plăcut niciodată pe Joe Biden. Timp de opt ani, cât au lucrat împreună, și-a bătut joc de el tratându-l drept alb bătrân. A făcut tot ce a putut pentru a-l ține pe Biden marginalizat. Așa a primit Biden sarcina fatală de a se ocupa de Ucraina.

Însă, chiar și cineva atât de arogant cum este Obama se poate preface, dacă trebuie să se prefacă. Or, tocmai asta demonstrează imaginile: Obama NU mai TREBUIE să se prefacă. El poate arăta lumii întregi, în cel mai clar mod posibil, că nu are nici un fel de respect pentru Joe Biden. Pentru că, în acest moment, nimeni nu îl mai respectă pe Joe Biden. Până și suporterii săi cei mai fideli din presă i-au întors spatele. Iată:

Jon Karl, ABC: Pentru președintele Biden, perspectivele sunt destul de sumbre: război în afara granițelor, îngrijorare acasă și inflația cea mai mare din ultimii 40 de ani.
Tom Costello, NBC News: O inflație vertiginoasă anulează creșterile de salarii. Deși veniturile medii pe oră au crescut anul trecut cu 5,6%, acum aproape unul din cinci lucrători spune că își cheltuie banii înainte de sfârșitul lunii.
Realizator ABC News: Avem o inflație istorică. Avem prețuri record la gaze. Americanii simt asta pe pielea lor.
Laura Barron-Lopez, Politico: Popularitatea lui Biden a înregistrat o scădere cu două cifre la alegătorii tineri, iar aceștia au reprezentat o parte importantă a celor care l-au votat în 2020.
Jon Karl, ABC: Îngrijorarea alegătorilor are cauze mult mai adânci decât scumpirile sau războiul din Ucraina. Infracțiunile cu violență din orașele americane rămân la un nivel foarte înalt și este o problemă tot mai gravă la frontieră.
Abby Phillip, CNN: Popularitatea președintelui Biden nu a atins încă nivelul cel mai de jos, și a înregistrat o scădere lentă și continuă de-a lungul întregului an.

Stați așa! Stop! Breaking News! Se pare că inflația este reală. Nu e ceva trecător. Și ne face tot mai săraci. Crimele și dezordinea din orașe sunt și ele reale. Și ghici ce? Se pare că un război total inutil cu Rusia nu este așa de popular cum am crezut. Nu ești trădător dacă nu vrei războiul. Dintr-odată, toți recunosc asta. De luni de zile, Biden ne spune că orice ce se întâmplă rău în jurul nostru este, evident, din vina lui Vladimir Putin. Iar presa l-a susținut pe Biden. Dar, deodată, nu îl mai susțin. Sunteți pregătiți să fiți șocați din nou? Un grup de inși care până ieri îl lingușeau demolează acum ideea favorită a lui Joe Biden și a Casei Albe:

Jonathan Lemire, Politico: De fiecare dată când vorbim despre prețurile la gaze, Democrații și președintele Biden spun „scumpirile lui Putin". Ei încearcă să dea vina pe președintele rus și pe invadarea Ucrainei pentru explozia prețurilor, însă, evident, așa cum sugerează sondajele, președintelui i se va imputa o mare parte din vină.
Jon Karl, ABC News: Biden le-a numit „scumpirile lui Putin", însă majoritatea americanilor nu se lasă păcăliți.
Reporter ABC: Cu alegerile de la jumătatea mandatului având loc peste câteva luni și cu o inflație record, președintele (Biden) dă acum vina pe Vladimir Putin, vorbind de „scumpirile lui Putin". Însă Republicanii și criticii președintelui au reacționat prompt, observând că prețurile la gaze au crescut încă dinainte ca Rusia să înceapă acest război.
Abby Phillip, CNN: Casa Albă încearcă să împuște doi iepuri dintr-un foc: să dea vina pe Putin și pe companiile de petrol și gaze, dar americanii nu cred asta.

Cum așa? Acum recunosc toate astea? Sunteți încă amețiți? Încă una și gata. Uite-o pe Sandy (Alexandria Ocasio) Cortez, care s-a întors și ea împotriva lui Joe Biden. Cu nici un an și jumătate în urmă, misiunea lui Sandy era să-și folosească toată credibilitatea pe care o dobândise crescând în zona rezidențială a Westchesterului și apoi plecând la Universitatea din Boston, pentru a-și folosi toată această credibilitate urbană pentru a-i convinge pe tineri că, de fapt, Joe Biden face o treabă bună.

Sigur, e bătrân și alb, dar chiar așa, mergeți și votați pentru el. Avea ștampila aprobării lui Sandy. Treaba ei a fost să-l promoveze pe Joe Biden, și a făcut-o. A fost mai mult un aparatcik de partid decât o revoluționară. Dar nu mai este. Sandy Cortez a mirosit schimbarea. Dacă există ceva la care se pricepe, este că simte dincotro bate vântul. Așa că îl atacă pe Biden cu entuziasm.

Reprezentanta Alexandria Ocasio-Cortez: Trebuie să recunoaștem că nu este vorba doar de o bandă a drumului care se tot îngustează, ci că asistăm cu adevărat la o prăbușire a sprijinului tinerilor în cadrul bazinului electoral Democrat, care se simt ignorați, care au făcut multe ore de muncă voluntară pentru ca acest președinte să fie ales, și sunt nebăgați în seamă.

Așa, deci, Sandy a dat cărțile pe față? Asta înseamnă că toată lumea poate să dea cărțile pe față. Ce se întâmplă? Păi, exact ce se vede. Partidul Democrat și aripa sa de presă au decis să-l lase din brațe pe Joe Biden. Nu a existat un ordin oficial pentru asta. Ceea ce vedeți aici, ca întotdeauna, este spiritul de haită în acțiune. Democrații au aceleași reacții pentru că au aceleași instincte: „Biden este slab, trebuie să ne debarasăm de el". Pentru majoritatea oamenilor, acest lucru poate părea dur și crud. Însă, în regnul animal, este o reacție firească. Este prima regulă a haitei. Dacă un singur exemplar ezită sau rămâne în urmă, ceilalți îl ucid, chiar dacă sunt semenii lui.

Da, e fratricid, dar nu e nimic personal. E o chestiune de supraviețuire a haitei și exact așa funcționează Partidul Democrat. Indivizii nu au nici o importanță în partid. Singurul care contează e grupul. Nimeni din conducerea Partidului Democrat nu se sinchisește de Joe Biden. Niciodată nu s-au sinchisit. După cum nu s-au sinchisit de George Floyd, Greta Thunberg sau David Hogg, sau de oricine altcineva despre care vă spun că este un erou de neînlocuit.

Pentru ei, toate persoanele sunt „consumabile". Ce contează este partidul, pentru că numărul face puterea. Evident, într-un fel, Joe Biden e conștient de asta. Și-a petrecut toată viața în Partidul Democrat, deci știe foarte bine cum se vor termina lucrurile. După 50 de ani, a venit vremea lui să fie eliminat. Va implora iertare, așa cum a făcut Beria, sau se va comporta bărbătește? Aceasta este singura necunoscută. Biden nu mai poate conduce. Deci, la un moment dat, foarte curând, nu i se va mai permite să conducă.

Dacă nu credeți, priviți-l pe Biden vorbind. Alaltăieri, ne-a spus că Jill Biden a fost vicepreședinta lui Barack Obama.

Președintele Joe Biden: Sunt foarte mândru de treaba pe care (Jill Biden) a făcut-o ca Primă Doamnă, cu Inițiativa Joining Forces. A început pe vremea lui Michelle Obama, când era vicepreședintă, și continuă acum.

Știu, este o cruzime să difuzezi asemenea lucruri, dar nu este singurul exemplu. Așa ceva se întâmplă zilnic. Iar colegii Democrați văd și ei. Așa că au decis să-l înlocuiască pe Joe Biden.Punct. Cum îl vor înlocui și cu cine? Este ceea ce deocamdată nu știm.

Tucker Carlson

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu