USR împarte banii de la Capitală: ”Fentarea dezbaterii publice şi trafic de influenţă". Miza: 12 milioane de euro!
Postat la: 25.03.2021 - 11:30
A apărut in spatiul public o înregistrare a unei şedinţe pe Zoom în care se discută şi se pune la cale modul în care să se desfăşoare un program al Primăriei Generale/ Consiliului General al municipiului Bucureşti privind finanţarea în domeniul culturii, denumit în discuţiile înregistrate, "mecanism".
Înregistrarea care a ajuns în posesia presei cu fragmente din şedinţa respectivă condusă de către Manuela Mureşan, președinta Comisiei de cultură din CGMB în cadrul căreia se aduc în discuţie expresii cum ar fi "trafic de influenţă", "conflict de interese", "a fenta dezbaterea publică" şi alţi astfel de termeni. Potrivit surselor dcnews.ro, "şedințele nu au fost publice și nu au fost anunțate nicăieri. La ele a participat doar un grup restrâns de persoane apropiate de Manuela Mureșan, Președinta Comisiei de Cultură PMB, iar miza mecanismului este crearea unui o finanțare de 60.000.000 de lei pe an pentru 'call-uri de proiecte', 'rezidențe artistice' etc".
"În vederea elaborării mecanismului respectiv, se va forma o comisie. Aici putem lucra noi să vedem cine ar fi bine să facă parte din această comisie. Eu am pus la pocneală trei rânduri ca să vă faceţi o imagine. Mecanismul va fi elaborat până la data de ... un termen prin care noi să impunem Direcţiei de Cultură să facă acest mecanism. În general, toate proiectele trebuie puse în dezbatere publică. Cum mecanismul obligatoriu trebuie pus, am zis hai să încercăm să fentăm, să nu punem proiectul ăsta. Adică în momentul în care ne întreabă lumea da de ce nu e în dezbatere publică...", le transmite Manuela Mureşan participanţilor la şedinţă.
"Ce spuneţi în partea a doua... nu decidem alţii decât cei care suntem în acest zoom cine va face parte din această comisie şi care va fi mecanismul. Adică eu nu vreau să decidă nici primarul, nici consilierii generali, nici Direcţia Culturală cine va face parte din această comisie. (...) Riscăm la un moment dat să intrăm în conflict de interese sau, Doamne fereşte, eu cum sunt şi consilier general, trafic de influenţă. Scrieţi caietul de sarcini pe care-l puneţi în licitaţie cu dedicaţie, deci cam pe aici ar fi dacă s-ar întâmpla, Doamne fereşte, lucrul ăsta. Deci indiferent ce se stabilieşte aici, lucrul ăsta trebuie să fie clar şi să-l evităm, să nu păţim, Doamne fereşte, unele grave de tot", mai spune Manuela Mureşan în înregistrare.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu