Verișoara și cumătra lui Chirica făcută șefă la urbanism prin concurs intern și fără studii pe motiv de mari tunuri imobiliare
Postat la: 28.02.2022 - 08:19
Mihaela Tulică este verișoara de-a doua și cumătră a primarului Mihai Chirica. Are studii incerte la Spiru Haret dar vine la serviciu ca o mare expertă în urbanism. A fost implicată în mari scandaluri de corupție, dar și-a păstrat postul
Pe 7 iulie 2017, Mihaela Tulică (cumătra primarului Mihai Chirica) a semnat certificatul de atestare a edificării la tunul imobiliar din Tătărași. Concret, Tulică a girat, prin semnătura sa, că un bloc cu 9 niveluri, cum era în teren, este același lucru cu unul de 3 niveluri, cum era în autorizația de construire. Un fals de milioane de euro. La două luni distanță, în septembrie 2017, Mihaela Tulică a câștigat concursul de șef serviciu Control Urbanism din cadrul Poliţiei Locale, pe care îl ocupase anterior ca împuternicit. A candidat de una singură. Condițiile de participare au fost special „croite" pentru Tulică. Concursul a fost unul de promovare, deci doar din sursă internă, iar studiile de „Drept", pe care le avea ea, au fost adăugate la cerințe, pentru a deveni eligibilă. Cumătra lui Chirica obținuse o diplomă de la Spiru Haret, scrie Reporter de Iasi intr-o anchetă.
Cariera Mihaelei Tulică a fost potențată de faptul că, în 2013, Mihai Chirica (pe-atunci viceprimar al Iașului) i-a botezat fata pe care aceasta o are cu Mircea Tulică, fost șef al Inspectoratului Județean de Jandarmi, actual director administrativ adjunct al Universității „Al.I. Cuza". Relevante în această speță sunt și studiile Mihaelei Tulică. Astfel, în prima jumătate a anilor 2000, aceasta a absolvit Facultatea de Textile și Pielărie (actuala Facultate de Design Industrial și Managementul Afacerilor din cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi" Iași). Iar în 2012, Mihaela (V) Gotcă (numele de fată) a apărut ca absolventă a Facultății de Drept și Administrație Publică Constanța, specializarea Drept, de la Spiru Haret. Deci, Textile și Drept la privat, de la distanță.
Cumătra primarului a ajuns să joace la nivel mare din ianuarie 2016, când a fost numită interimar ca șefă a serviciului Control Urbanism. Multe dintre scandalurile imobiliare publice au fost legate de numele Mihaelei Tulică și ale unui subaltern, colaborator apropiat, Andrei Spînu (fost profesor de sport).
Punctul culminant, care i-a securizat traseul profesional, a fost concursul din toamna anului 2017. Mihaela Tulică a candidat de una singură și, evident, a câștigat. Așadar, într-un oraș universitar, cu mii de absolvenți anual, Poliția Locală a făcut o procedură internă pentru un post cheie - cel de șef al controlului a tot ce înseamnă urbanismul din Iași. Dar ce legătură ar fi putut avea studiile de Textile cu jobul de la Ordine Publică, Urbanism sau Circulație? „Cel mult la Mediu s-ar fi putut încadra", a spus sursa din Poliția Locală.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu