7.000 de lei din partea lui Marin Preda

Prima mea carte de critică literară a apărut în 1977, cu titlul „Preludiu". (Iniţial, avea un titlu mai inspirat, „Amintiri despre literatura de azi", dar redactorul cu care am lucrat, Florin Mugur, l-a considerat prea ironic şi l-a schimbat de frica autorităților.) Drept urmare, graficianul, fără să citească vreo pagină din volum, a desenat pentru copertă un ornament baroc-idilic, ca şi cum ar fi fost vorba de un roman de dragoste, unii librari au aşezat cartea în compartimentul rezervat lucrărilor de sexologie, iar în diferite dicţionare literare Preludiu a fost transcris, din cauza unui automatism lexical, „Preludii"... Dar aceasta e altă poveste.)

Pentru „Preludiu" am primit 35.000 de lei - ceea ce era o sumă imensă, în condiţiile în care un automobil Dacia costa 70.000 de lei, iar eu eram un debutant. M-a făcut fericit apariţia cărţii, o iubeam, aşa urâtă cum arăta, şi o căutam înfiorat de emoţie, cu privirea, prin vitrinele librăriilor. Şi m-au bucurat foarte mult, bineînţeles, şi banii primiţi (pentru mine banii câştigaţi din scris au avut întotdeauna şi au şi acum ceva sfânt).

După câteva săptămâni de la remarcabilul, pentru mine, eveniment, într-o zi de decembrie în care cădeau din cer, pieziş, fulgi de zăpadă mari şi uşori, m-am întâlnit pe neaşteptate, pe stradă, faţă în faţă cu Marin Preda. Purta un cojoc deschis la culoare şi o căciulă din blană de miel, brumărie. Era însoţit de Mihai Gafiţa. Amândoi păreau haşuraţi de traiectoriile albe şi oblice ale fulgilor. Eu m-am fâsticit, de emoţie, astfel încât Marin Preda m-a salutat primul:

- Ce faci, monşer? Cum e să fii autor?
Am încercat să-mi pun repede mintea în mişcare, ca să îi dau un răspuns inteligent. N-am reuşit decât să îngaim:
- Bine...
- Ţi-ai luat banii de la casierie? Eşti mulţumit?
- A, chiar voiam să vă spun, e o sumă imensă, mult mai mult decât ar fi fost cazul. Niciodată în viaţă n-am avut atâţia bani. Vă mulţumesc.
- Uite, dom'le! Eşti primul autor care se declară mulţumit. Pe chestia asta, îţi mai dau 7.000 de lei. Să te duci mâine la casierie să-i ridici.
Mihai Gafiţa s-a uitat contrariat la el.
- Vin sărbătorile, are nevoie de bani, i-a explicat Marin Preda. Pe umeri, pe căciulă, i se adunase zăpadă, părea un general de armată cu epoleţi fabuloşi pe un câmp de luptă din Rusia.
A doua zi mi-am luat banii de la casierie. Exact 7.000 de lei, după ce mi se reţinuse impozitul.

Alex Stefanescu