Aleksey Navalny și clonele sale din România
Postat la: 23.02.2024 - 10:35
A scris ceva vreodată Vladimir Tismăneanu, cel care a condamnat comunismul din România împreună cu Traian Băsescu, gratuit, din talent, de amorul artei? Exclus. În această ciudată meserie a scrisului, cei lipsiți total de talent, e și cazul lui Tismăneanu, nu produc ceva decât cu un scop precis, contra cost, contra unor avantaje. Indiferent dacă scrie despre Lenin, despre Nicolae Ceaușescu, despre partidul comunist sau despre democrație, el trebuie să obțină ceva. Pentru că pentru cei fără talent, scrisul e o corvoadă, un chin, o muncă care trebuie plătită.
Un frate siamez al lui Vladimir Tismăneanu este „scriitorul, eseistul, istoricul, politologul, publicistul, scenaristul, regizorul, realizatorul de televiziune și analistul politic român" Stelian Tănase. Un adevărat Leonardo da Vinci al vremii noastre confuze! Am citat de pe Wikipedia, din fișa întocmită de Stelian Tănase despre el însuși! Spre sfârșitul anilor ‘80, Stelian Tănase îi făcea, cui avea răbdare să îl asculte, și mie ținându-mă de nasturele sacoului, un vibrant omagiu lui Lev Troțki. De câțiva ani buni, Tănase s-a îndepărtat de agitația publică și a scris roman după roman, așa a început, pe care nu le-a citit mai nimeni. Colegii săi, numeroși, din faimoasa generație ‘80 căzuseră de mult de acord: „Stelică nu are talent!" Executoriu, ca la crematoriu. Stelian Tănase seamănă foarte bine cu Vladimir Tismăneanu tocmai prin lipsa desăvârșită a talentului. Dar la amândoi lipsa talentului e înlocuită, compensată de o ambiție ieșită din comun.
De ce am vorbit despre cei doi „bursieri" de profesie - granturi la Școala Woodrow Wilson și la Fundația Fullbright pentru Stelian Tănase și la Național Endowment for Humanities și US Institute of peace pentru Vladimir Tismăneanu? Pentru că ei, la fel ca mulți alții sunt niște clone ale foarte celebrului opozant rus Aleksey Navalny, decedat pe 16 februarie 2024. Ce nu au reușit aproape niciodată în scris Vladimir Tismăneanu și Stelian Tănase, au reușit în agitația politică, în viața publică. Amândoi sunt azi celebri. Se poate și fără talent deci.
Cu cele două exemple ale mele, Stelian Tănase și Vladimir Tismăneanu, doi sub-Navalny români, îi nedreptățesc pe atâția alții cu burse în America sau în Occident în general, cu stagii și sarcini revoluționare poate mai consistente decît ale siamezilor. Trei cel puțin pot fi priviți ca niște Navalny deplin realizați: Emil Constantinescu, Traian Băsescu și Klaus Iohannis. Cel care și-a îndeplinit cel mai bine jobul și a livrat România pe tavă (wiskey cu gheață!) a fost fără nici o îndoială Traian Băsescu. Acum se mai pregătesc doi sau poate chiar trei sau patru: Mircea Geoană, Nicolae Ciucă, Eduard Hellvig și, de ce nu, Laura Codruța Kovesi, care îi și întrece. Dar au mai fost și alții, ziariști, politicieni, securiști și oameni din justiție. Ei sunt cunoscuți.
Dar cine a fost Aleksey Navalny? „Avocat specializat în finanțe, el și-a făcut studiile la Universitatea Yale în SUA. Unde a beneficiat de programul de burse internaționale «Yale World Fellows» pentru lideri mondiali în creștere"... selecționați în cadrul unui proces de candidatură foarte competitiv. Un înalt funcționar al Casei Albe, Brooke Scherer, angajat al departamentului Interne și asistent al lui Hillary Clinton, este cel care a fost numit directorul său fondator (al lui A. Navalny, n.n.)" (investigation.net/Qui-est-alexei-navalny). Navalny a dezvoltat idei de extremă dreaptă și a fost condamnat de mai multe ori pentru fraudă și escrocherie.
„În 2011 deja corespondența sa electronică a fost făcută publică de un hacker cu scopul de a arăta că «Navalny este un ultranaționalist corupt, finanțat de autoritățile americane». Fapt de altfel cunoscut pentru că NED (National Endowement for Democracy) îi finanțează activitățile" (investigation.net).
Cui îi folosește Navalny mort? În nici un caz Rusiei și lui Vladimir Putin, aflat în campanie electorală. Fără să-și pună vreo întrebare, toate cancelariile occidentale până la Joe Biden, au confirmat moartea opozantului rus, la doar 15 minute după anunțul dat de agenția de știri rusă Ria Novosti. Cine îl va înlocui? După toate aparențele soția sa, Iulia Navalny, care pe 16 februarie se găsea la Conferința de la Munchen.
Petru Romoșan
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu