America vrea să se îndestuleze pe spatele europenilor, mimând că apără democrația!

Timp de patru zile din această săptămână, oamenii lui Trump, cei de bază, au vizitat Europa, au călărit-o, practic, dintr-o parte într-alta, dintr-un front vestic într-un front estic, iar în mod concomitent, dar și calculat, s-a organizat convorbirea telefonică dintre Putin și Trump, cu concluzia unanimă că rusul și-a impus voința, de fapt asta a fost și concluzia lui Trump, lăudându-l pe Putin, și, în acest moment, vă subliniez doar uriașa concesie pe care a făcut-o Trump de invitare din nou a Rusiei în G7, care să redevină G8. Revin, însă, la desant și enunț din start concluzia, anume: America vrea să se îndestuleze pe spatele europenilor, mimând că apără democrația.

Încep cu șeful Pentagonului, Pete Hegseth, care, în fața Miniștrilor Apărării din NATO, a reiterat ceea ce i-a spus și Trump, anume că Ucraina va rămâne așa cum e azi, nicio concesie teritorială nu se va face și de aici concluziile despre pierderea războiului de către țara pe care Zelenski a distrus-o. Relevant, însă, este faptul că, din nou, șeful Pentagonului a reiterat că e necesar ca țările NATO să vină cu 5% din produsul intern brut în investiții pentru apărare, în condițiile în care America are puțin peste 3%, deci suntem obligați cu toții se cotizăm la industria de apărare a Americii, așa-zisul Complex Militar Industrial care domină din spate deciziile politice de peste ocean. Adevărul istoric este cu totul altul: Statele Unite ale Americii au primit conducerea lumii occidentale imediat după cel de-Al Doilea Război Mondial, cu toate profiturile economico-financiare uriașe consecutive, luându-și angajamentul că asigură apărarea comună, deci va cheltui din acele profituri pentru apărarea comună. De remarcat faptul că Pete Hegseth s-a dus imediat, ieri, în Polonia, la Varșovia, nu a venit în România, locul unde democrația a fost ucisă. De ce? Vă spun acum: pentru că România este pe masa împărțelii dintre Trump și Putin, Polonia, nu. Al doilea vizitator, Scott Bessent, care este secretarul Trezoreriei, s-a dus la Kiev, s-a întâlnit cu Zelenski și a spus scurt în felul următor: „Vă mai apărăm doar dacă ne dați resursele de minereuri ale țării, inclusiv pământurile rare, de fapt dacă ne cedați o parte din averea țării". Peste 5 zile, va merge acolo și emisarul special Keith Kellogg, ca să parafeze această înțelegere, care justifică ceea ce vă spuneam eu în concluzie, în titlu.

Cireașa de pe tort a fost JD Vance, vicepreședintele SUA, care a dovedit că are stofă de mare lider politic, dur, dar talentat. La Paris a procedat, printre altele, la umilirea Ursulei von der Leyen, care este șefa Comisiei Europene; ne place că a umilit-o, ne place, dar nu se face. Totuși, era reprezentanta unei mari organizații partenere a Statelor Unite. Cu discursul de la Munchen, de la acea Conferință de securitate, Vance a dezvăluit, de fapt, care este strategia Statelor Unite în continuare, anume bat tare pe democrație, pentru ca, în numele acestei lupte pentru democrație, să poate să își reasigure dominația asupra Europei. A fost și o bucurie mult prea mare și nejustificată că a fost pomenită România și a fost pomenită de două ori, în debutul discursului, și apoi, după vreo 10 minute, acolo a punctat Vance faptul că amenințarea Europei nu vine nici de la China, nici de la Rusia, nici de la alții, ci vine din interior, așa cum „în România, alegerile practic au fost anulate în mod ilegal". Vance a recunoscut că cenzura și manipularea au pornit din SUA și cumva a sugerat că, în continuare, Administrația Trump își ia angajamentul să sprijine Europa pentru a recâștiga această democrație. Adevărul iarăși este că Statele Unite ale Americii au defectat Europa, dar nu în mandatul lui Biden, ci în ultimele decenii, tocmai pentru ca să poate să o domine și să o exploateze, așa cum a făcut-o pe fondul prostiei și slăbiciunii liderilor europeni. Dacă ar fi recunoscut acest lucru cu valoare istorică, ar fi fost foarte important pentru noi, europenii, pentru că am fi avut pârghia de care să ne folosim. Revenind la România, el acolo a sugerat o mare defecțiune la nivelul Serviciului Român de Informații, apropo de raportul inexistent pentru public, cu implicarea rușilor - faptul că nu există dovezi în continuare este o mare vulnerabilitate, și pentru serviciile noastre de informații, dar și pentru statul român. A trântit-o bine Vance acolo, a zis: „Dom´le, hai să fim serioși! Dacă, așa cum se spune, cu câteva sute de mii de dolari se pune pe butuci o democrație, ce să mai vorbim despre forța acelui stat?!". Din nou subliniez, e important ce a zis Vance, dar el sau unul dintre colegii lui trebuia să vină în această săptămână în România. În rest, el s-a concentrat pe faptul că organizatorii din Germania au nedreptățit AfD-ul, partid politic suveranist, pe care Administrația Trump îl sprijină pe față, prin Elon Musk și acum și prin JD Vance. A dat foarte multe citate despre democrație; mie mi-a sugerat, însă, că și-a pregătit acest discurs exact în beneficiul lui Alice Weidel, lidera AfD, pe care America ar vrea-o, de ce nu, să devină o nouă Giorgia Meloni, pe care să își sprijine strategiile de dominație a Europei.

Așadar, în concluzie, și așa, în mod concis cum v-am prezentat, e limpede că Statele Unite ale Americii vor să capete drepturi mari asupra Europei din nou, să se îndestuleze economico-financiar și au ales pentru asta să folosească pârghia luptei pentru democrație, acolo unde Putin și Xi nu pot juca, că nu pot vorbi despre democrație. Vestea proastă este, însă, că nici SUA nu mai este o democrație demult, iar echipa Trump-Vance trebuie să înceapă de la ei de acasă munca pentru redobândirea democrației, a libertății de expresie, să demonstreze că vor și pot, apoi să vină să predea lecții binevenite și să ofere sprijin și în Europa. În această săptămână, despre România a fost prea puțin și irelevant totuși, lăsați bucuria la o parte. De ce spun asta? Pentru că la noi situația chiar este gravissimă, cea mai gravă din blocul euro-atlantic. Iar legat de asta, în încheiere, vă spun că relevantă este doar întâlnirea dintre Emil Hurezeanu și Richard Grenell, celebrul „special" al lui Trump, care a zis că tot vine, n-a mai venit, poate va veni în România, dar cei doi au discutat la Munchen, ca doi foști colegi ambasadori la Berlin, sunt amici, oameni cu apucături comune. Nu știm ce anume s-a discutat, dar vom afla. Cert este că Grenell a fost influențat de Hurezeanu și asta se va vedea în zilele următoare. Așadar, lăsați bucuria la o parte, că suntem departe de a putea avea satisfacție legat de democrație și libertate de expresie.

Cozmin Gușă