Amerizarea transatlanticului LCK în România!

Frica de Laura Codruța Kövesi a fost indusă politicienilor de un sociolog, obișnuit să facă predicții, dar fără să ofere baza de date a cercetărilor sociologice. Ca la români, după ureche. La fel și candidatura ei la președinție: o sperietoare. Am tot spus-o: nu ea va fi candidatul mișcării progresiste. Rar am văzut un actor devenit regizor. Invers, se poate.

Air Force One-ul luptei anticorupție, Laura Codruța Kövesi, căreia în stil american îi vom abrevia numele LCK, a amerizat pe apele teritoriale ale României și a făcut o serie de valuri. Nu prea mari, încât să smintească iar armia bătătorilor de peturi în asfalt, dar destul de furnicante pentru spinarea politică românească.

"Și-a pregătit mezanplasul pentru candidatura la prezidențiale," se auzea pe la Parlament. A venit să joace poarca pe legile justiției, ziceau magistrații nealiniați. Sau a fost trimisă ca să arate bățul nord-atlanticului Deep-State. Fie să se răzbune pe Iohannis, așa cum susțineau purtătorii de epoleți din presă. Dar de ce a venit?

LCK nu e un Boeing și nici un led-zeppelin. E un actor, distribuit în rol de prestidigitatorii "minunatei lumi noi." Un Zelenski cu fustă. De la facerea lumii, oamenii au crezut în magi. Apoi, anticii au crezut că zeii factotum. Doar unul a fost Mântuitorul. El a deschis lumea. Și a creat doctrina libertății umane. A bucuriei de a exista într-o deplinătate a ființei sociale.

Dacă LCK nu ar fi existat, ea ar fi fost altundeva inventată. Ne-a "fericit" Duhul atlantismului cu apariția sa pe orbită, fiind lansată de la noi. Nebuloșii din Divizia fantastică a imbecililor lumii digitale o cred o Dalai Lama. Sau o Maică Tereza a ritului cătușelor. Cei mai bătrâni jucători, coriști ai song-ului "Cine nu sare ia condamnare!", varianta feminizată a lui Nelson Mandela. Poate, o Greta Thunberg ( personaj care a recunoscut recent că medicii au diagnosticat-o din pruncie cu Asperger, o formă mai ușoară de autism) avant la lettre.

Dar de ce nu o Cameron Diaz sau Lavinia Postolache, noua vedetă de Hollywood? Nimeni nu face astfel de comparații. De ce? Ne e frică de roluri? De când asta? Mergem la teatru sau la film pentru a ne recrea. Urmărim desene, personaje, suntem atenți la intrigi. Uneori, susținem o parte dintr-un conflict. Preț de câteva ore bune, intrăm în climatul regizoral. Dar, într-un târziu, ni se spune că până aici ați plătit. Și revenim la grijile cotidiene.

Anticorupția n-a existat în dreptul roman. Ea a fost inventată, când Italia nu voia să se predea. Operațiunea se chema "Mani pulite." Transoceanicul de atunci, Antonio Di Pietro, procurorul care conducea lupta anticorupție, a băgat la zdub mai mult de două mii de politicieni. Peste două decenii, americanul Reginald Bartholomew - ambasador la Roma din 1993 până în 1997, adică prin 2012, i-a dezvăluit jurnalistului Maurizio Molinari, corespondentul la New York al cotidianului italian de centru "La Stampa" (Textul, aici), că, în 1992, predecesorul său permisese Consulatului american din Milano să menţină o legătură directă cu echipa care coordona operaţiunea Mani Pulite. A mai mărturisit că el ar fi oprit această practică, cerând ca totul să treacă pe la Roma. Îi mai spunea lui Molinari că, din dorinţa de a combate corupţia agresivă, magistraţii din Milano "violaseră sistematic dreptul la apărare al acuzaţilor, lucru inacceptabil într-o democraţie ca Italia". După ce SUA a reușit să-și impună protejatul, Silvio Berlusconi, s-a terminat cu anticorupția.

Di Pietro a candidat la funcția supremă-n stat și nu a luat decât trei procente. Apoi și-a făcut partid, rămas în irelevanță. Păpușarii care l-au mânuit pe Di Pietro o trag de fire și pe LCK. E prea importantă în funcția de procuror șef al EPPO pentru marele asalt ce urmează să se dea asupra Europei. Când jurnalistul de sistem a întrebat-o, în cadrul ultimului interviu, pe LCK, dacă și Ursula von der Leyen e vizată de ancheta privind achizițiile de vaccinuri, aceasta a răspuns: "Nici nu confirm, nici nu infirm."

LCK e mai utilă hegemonului la EPPO, unde poată să o țină în lesă pe președinta Comisiei Europene, decât a fi un iluzoriu șef al statului român. Legile inchizitoriale ale justiției au fost promovate și fără existența ei în structurile de putere. De ce ar sacrifica-o, într-o competiție electorală, unde există și riscuri, când pot să folosească "slujirea pură" în 22 de state? În plus, anticorupția nu prea mai are suflu. Partidul noii securități nu trece de zece procente.

Dacă e să fie creată vreo emoție, singura în măsură să zăpăcească ființele plăpânde, nu va mai fi una pe tronsonul anticorupție. Nu mai există o țintă, cum a fost Liviu Dragnea. În plus, nu cred că serviciile secrete se vor mai implica cu supra de măsură.

Eduard Hellvig n-a scos SRI-ul din lupta politică, pentru a-l readuce pe scenă. Docilitatea politicienilor satisface orice doleanță euro-atlantică. De ce ar schimba hegemonul status-quo-ul? Îi e bine și așa. Are destui berbeci cu care să spargă porțile cetății. Olanda, vechiul pirat al mărilor, e o putere pivotală pentru Washington. Refuzul Parlamentului Țărilor de Jos poate fi citit în cheia americană. SUA ne vor așa cum suntem.

Marius Ghilezan