Atacul Iranului e o mutare de șah geopolitic extrem de iscusită

Postat la: 15.04.2024 - 16:04

Așa cum presupuneam ieri dimineață, când am analizat la cald atacul Iranului asupra Israelului, au fost servite publicului în cursul zilei de ieri doar ipoteze propagandistice, în loc de ipoteze viabile.

Am marcat doar trei poziționări corecte din punct de vedere geopolitic, ale lui Eduard Hellvig, Adrian Severin și, respectiv, Ion Cristoiu, ultimele două nefiind, însă, preluate în presa mainstream. Așa cum am promis, noi vom analiza pe larg acest mega-eveniment geo-militar al atacului Iranului asupra Israelului cu membrii Clubului de Gândire GOLD, deoarece eu consider că acest eveniment este primul din categoria celor ce relevă în mod clar noua ordine mondială, instalată deja pe fondul și în urma războiului ucrainean.

De ce zic că Iranul a dat o lovitură măiastră? În primul rând, spun acest lucru deoarece a fost o lovitură de mare precizie, care a lăsat perplex sistemul de apărare israelian, care nu a generat victime din rândul civililor, care a pus planeta pe foc, care a fost anunțată înainte, deci a fost o lovitură cu clopoței, care a fost executată cu drone ce au zburat la mică de înălțime ca să fie nedetectabile și care, apoi, au disipat potențialul de foc al scutului israelian, făcând loc unor lovituri care au atins teritoriul Israelului, aproape de puncte vitale, exact ca o demonstrație că data viitoare ar putea să fie mai rău.

Am făcut toată această înșiruire prin descrierea pe care am produs-o aici ca să vă dați seama că iranienii, care sunt considerați de către majoritatea ca fiind inventatorii șahului, au în continuare geostrategi care se pricep la acest joc și care, practic, au proiectat prin acțiunea de alaltăieri și de ieri forța Iranului ca una dintre cele mai importante în plan mondial. Această lovitură a Iranului mai este măiastră, așa cum am denumit-o, deoarece folosește într-un mod extrem de productiv pentru Iran și pentru aliații săi atitudinea publică de pe planetă, care este anti-Israel și pro-Palestina. Da, da! Nu vă mirați! Poporul palestinian, în urma carnagiului din Gaza, beneficiază de o largă susținere populară pe planetă, indiferent de ce zic liderii din spațiul euroatlantic, care nu mai sunt demult susținuți la nivel popular și care se mai impun la alegeri prin fel de fel de matrapazlâcuri.

Tocmai din acest motiv spun că Israelul va intra într-o și mai mare izolare în urma acestui atac al Iranului la adresa sa, dar, repet, fără victime, foarte bine calculat, iar această izolare va pune și problema legitimității poziționărilor Israelului fie alături de aliații săi, fie de unul singur în contactele bilaterale pe care va fi obligat să le amorseze mai ales în zona regională a Orientului Mijlociu, contacte fără de care se pune problema însăși a existenței statului Israel.

Dacă Israelul nu bate palma cu Turcia, cu Arabia Saudită, cu Emiratele Arabe Unite și, sigur, prin interpușii de rang înalt de tip Rusia și China chiar cu Iranul, Israelul va avea mari probleme și, ca o țară foarte tânără, cea mai tânără din acea zonă, s-ar putea să se chestioneze însăși existența acestui stat, așa cum am spus imediat după 7 octombrie; dacă vă amintiți, am spus că dacă Israelul nu-și va ostoi atacurile, se va pune problema existenței însăși a statului Israel și nu cred că am exagerat deloc. Israelul a ajuns în această formulă de izolare, exemplificată și reliefată prin atacul Iranului, pentru că politica sa este violentă și nepredictibilă, așa cum o caracterizează chiar Casa Albă.

În urma acestei politici, Israelul pune în dificultate nu doar puterea de la Casa Albă, reprezentată de Biden, dar și opoziția și viitoarea putere de la Casa Albă, posibilă, reprezentată de către Trump. Într-un mod indirect, această politică smucită a Israelului, care a dat posibilitatea răspunsului iranian, îl avantajează pe Vladimir Putin și avantajează Rusia, dar, pe cale de consecință și într-un mod efectiv, chiar și China. Atunci rămâne să ne întrebăm cine anume calculează, cine se pricepe mai bine la șah și dacă nu cumva Bibi Netanyahu este chiar complicele celor din zona Iran-Rusia, care se pricep foarte bine la șah, respectiv al celor din zona chineză, care se pricep și ei, dar la go, ca să facem o comparație cu jocurile populare.

În ceea ce privește România, prieteni, vă rog să nu uitați că suntem pe harta acestui conflict atâta timp cât Iranul este în alertă împotriva NATO și a Americii, deoarece noi găzduim de mulți ani pe teritoriul nostru un scut anti-rachetă, care a fost proiectat, declarat și impus ca fiind anti-Iran. Scutul de la Deveselu este pe harta geo-militară a lumii cu indicativul „scut anti-Iran". Așa să pricepeți. Să le fie rușine tuturor analiștilor politici și geopolitici, „generalii bese-n cizme" (vorba lui Ion Cristoiu) care nu pun pe tapet acest lucru: că noi suntem pe harta specifică a acestui conflict fierbinte cu ținta numită Deveselu.

Cozmin Gușă

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu