Atenție: Grinch ne fură Crăciunul!

Postat la: 18.12.2025 - 16:46

În timp ce majoritatea ne pregătim de sărbători, căutăm o rază de optimism, lumină, iertare și solidaritate, Grinch-ul nostru cel veșnic încruntat, e atent la altceva. Recent, Bolojan a vorbit explicit despre "reducerea ajutoarelor de șomaj, eliminarea pensionărilor anticipate, controlul concediilor medicale și revizuirea sistemului de indemnizații de handicap".

„Trebuie să descurajăm nemunca și trebuie să premiem munca", spune el. Acest discurs „anti-nemuncă" este o mistificare periculoasă. Sună bine doar la suprafață! În realitate Bolojan confundă deliberat frauda cu boala reală, abuzul cu vulnerabilitatea socială. Premierul mută vina structurală - economie slabă, locuri de muncă prost plătite, stat incompetent - pe individ.
Introduce o morală punitivă de tip contabil în care omul este cost, ajutorul este pierdere, iar empatia este totuna cu slăbiciune. Asta nu e reformă ci stigmatizare. Exact genul de discurs care fracturează societatea: „cei care muncesc" vs. „paraziții".

Bolojan este Omul-Excel care nu vede oameni, ci indicatori sintetici! Se prezintă a fi eficient, dar este inuman, un om fără sensibilitate afectivă, probabil „rău" în sens psihologic. Un personaj din „Ciocoii vechi și noi" ai lui Nicolae Filimon: parvenit moral, resentimentar față de cei „slabi", disprețuitor față de „pălmași", fascinat de putere și disciplină. Guvernarea lui se face prin tăieri, constrângeri, suspiciune generalizată. Lipsește total reflecția socială, profunzimea intelectuală, înțelegerea complexității umane.

Bolojan, încăpățânat și voluntar, se situează într-o contradicție doctrinară frontală cu PNL, partid al liberei inițiative. Sub conducerea lui, antreprenoriatul românesc, ăla care dă viață și sânge națiunii, este primul sacrificat, supus controlului excesiv, tratat cu suspiciune permanentă. În viziunea lui, statul este jandarm, nu partener. Ăsta NU e liberalism, ci etatism moralizator.
Mai mult, recent a semnat la Viena o prelungire cu 15 ani a licenței de exploatare a resurselor naturale - petrol și gaze - în beneficiul OMV Petrom. Fără consultare, fără dezbatere publică.

Interesul național a fost sacrificat, cale liberă pentru austrieci, pentru străini în general, românii trebuie să stea cu nasul în țărână. Asta NU e liberalism, suveranitate economică, capitalism național, ci administrare colonială cu față serioasă.
Și mai e ceva, la fel de grav: refuzul de a sancționa politic eșecul Dianei Buzoianu. Cazul Buzoianu (indiferent de detalii) e simptomatic: nu contează faptele, nu contează responsabilitatea. Ci loialitatea de sistem, exact logica USR-istă: „ai noștri" sunt intangibili, moralismul se aplică doar pentru adversari. De aici percepția (deloc absurdă!) că este un „userist sub acoperire", nu neapărat ideologic, ci ca stil de putere.

O concluzie dureroasă: Bolojan este periculos nu prin scandal, ci prin normalizarea cruzimii reci. NU este reformator, liberal în gândire, om al muncii reale. Ci un manager de austeritate, un administrator fără suflet social, un produs al României care confundă disciplina cu virtutea. Și, ca orice Grinch modern, e convins că face bine! Crăciun fericit, România! Ai grijă să nu te prindă Grinch-ul zâmbind fără autorizație.

Corneliu Calotă

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu