Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...

Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă pe stradă, la școală și prin spitale, cum zicea odată Tatulici. Dar și despre politică. Acum a zis ceva care a inflamat iar spiritele. E în barca antigeorgescistă. Și l-au luat georgescciștii în bâză rău de tot. Acum, ori ești pro, ori contra, altfel nu merge.

Cineva i-a făcut repede și biografia în direct. Unul, singurul, vezi Doamne, care îl știa bine de când e mic, și știa cum a ajuns el ziarist. Cică taică-său lucra la Pașapoarte, și Ioanițoaia avea nevoie de pașaport, și omul l-a rezolvat, dar i-a cerut să-l angajeze pe fii-su, că era cam prostuț și nu-și găsea nimic de lucru...

Mi-aș fi dat o palmă să mă trezesc, dar știam că nu dorm. Cum la fel de bine știam și că pe Tolontan nu Ioanițoaia l-a angajat ca ziarist sportiv, și că el ajunsese la Sportul Românesc, condus de Ioanițoaia într-o cu totul altă conjunctură. Îl avusesem o scurtă perioadă de timp coleg la Gazeta Sporturilor, unde nu de prostuț fusese angajat, ci pentru că scria bine, iar Gazeta rămăsese fără jumătate de redacție, care plecase după Ioanițoaia la al doilea ziar de sport, pe care Mitică Dragomir voia să îl înființeze.

La Gazetă îl recomandase Radu Urziceanu, pe el și pe o altă tânără, ajunsă și ea celebru jurnalist, căreia n-are rost să-i amestec numele în povestea de acum. Fuseseră colegi de școală cu fiica lui. Tolo a vrut să se remarce cu o altfel de abordare jurnalistică, cu care nu fusese de acord conducerea Gazetei, care își avea sediul în aceeași clădire cu nou-înființatul Minister al Sporturilor și cu majoritatea federațiilor sportive. Era o mare familie, care nu-și spăla rufele în public. Tolo dibuise ceva cu dopajul în sport și făcuse o anchetă pe care o predase spre publicare.

Ceea ce nu s-a întâmplat, căci... anticorpii din "Vasile Conta" s-au pus în mișcare. Era imediat după Revoluție, și presa liberă încă nu-și intrase pe deplin în rol. Ăsta a fost momentul în care Ioanițoaia l-a transferat pe Tolontan de la Gazetă la Sportul Românesc, cu tot cu anchetă, și, evident, cu componenta de marketing la pachet: noi suntem ziarul de sport de încredere, ziarul care nu ascundem adevărul!

Văzând retrospectiv, dezvăluirile de-atunci, trase de păr sau nu, au marcat destinul lui Tolo, etichetat și acum ca jurnalist de investigații. Legături cu serviciile? Astea vin la pachet odată cu căpătarea statutului de jurnalist influent. Primeam des, pe sub ușă, ca redactor-șef al unei publicații importante, dosare cu anchete servite de-a gata. N-am dat curs niciuneia, dovadă că n-am mai prezentat la un moment dat interes pentru "surse". Știu însă că există aceste "surse", și că "există o horă", după cum îmi șoptise la o cafea, pe terasa de lângă bazinul de înot de la Dinamo, un ofițer SRI, care își adusese aminte că ne cunoaștem din tinerețe, tocmai când fusesem promovat redactor-șef.

Așadar, cred că sunt jurnaliști care au ales să folosească și "sursele" și "hora" în cariera lor. Pentru mine, e ușor să deosebesc demersul jurnalistic de cel propagandistic. Rețineți, n-am zis jurnaliștii de propagandiști. Pentru că unii pot fi și de-o parte, și de cealaltă. De aceea, e mai greu de dibuit tâlcul, când e conținut jurnalistic și când e manipulare. Și de aceea acum, când a dispărut culoarea din viața noastră, când totul se judecă în alb și negru, dacă nu ești cu noi, nu contează dacă ai făcut și ceva bun, iar dacă ești cu noi se închid ochii la ce rele ai în spate.

Azi, nu mai există păreri pro și contra la una și aceeași masă. Acum, e fiecare cu masa lui, unde nu pot fi decât păreri pro sau păreri contra. Cum ai zis altceva, cum ți se trage scaunul de sub tine. Iar faptul că jurnaliștii au ajuns să se blameze unii pe alții în loc să țină lupa pe societate, pentru ca cei pe care zic că îi servesc să vadă mai bine, trag draperiile să se facă întuneric și să nu mai vadă nimeni nimic. Ci doar să asculte. Să asculte ce zic nu și unii, și alții, ci doar unii sau alții, în funcție de cum și-au setat frecvența de emisie-recepție. Și pentru că tot am ajuns în era digitală, s-a trecut la sistemul binar, ca în cibernetică, unde nu există nuanțe. Unde circuitul e închis sau deschis. E alb sau negru. Cu alte cuvinte, ori ești drac, ori ești Mesia, uitând complet că realitatea e pe undeva pe la mijloc...

Inocentiu Voinea