Băsescu îi vrea capul lui Borrell după vizita la Moscova. Prostie mai mare nici că se poate!

Postat la: 11.02.2021 - 11:16

Traian Băsescu și un grup de europarlamentari (băsiști de peste tot din UE) îi cer demisia lui Josep Borrell după vizita la Moscova. Este clar că vizita a fost un fiasco, că Serghei Lavrov l-a umilit groaznic: rușii nu l-au liberat pe Aleksei Navalnîi și au mai și expulzat diplomații din Suedia, Polonia și Germania chiar în timpul vizitei.

A fost, evident, o poziție de forță a lui Vladimir Putin, fără precedent, că vremea diplomației a trecut. Să ne închipuim, însă, că Lavrov ar face eroarea să meargă în Parlamentul European, la UE acasă. Cu siguranță ar fi huiduit democratic. Dar Lavrov nu face asemenea gafe. De aceea s-au enervat Băsescu și-ai lui? Dar să demisioneze Borrell?

Ar însemna o umilință și mai mare a UE, istorică, că Lavrov demite șefii UE când se-ncruntă mai tare. Ce va spune opinia publică din UE? Și Băsescu ce-ar fi făcut? Cu siguranță că nici n-ar fi avut curajul să meargă la Moscova, de altfel nu l-ar fi primit cineva. E ușor să ceri demisii de la Bruxelles, să dea din gură cu Tomac cu tot. E sătulă lumea de guriști. Ce-ai, bre? Stai în banca ta, te depășește, tu ai probleme pe-acilea, prin România, cu Diana Șoșoacă, nu mai ai ce livra.

Borrell a cerut azi noi sancțiuni la Putin, că l-a umilit Lavrov. Să le impună! Dar să nu se plângă mai târziu că Rusia se duce cu Iranul și China și nu-i mai răspunde nimeni la telefon. Și, la final, când toate sancțiunile se vor fi dat, ce va face UE? Un zid la granița cu Rusia? Și atunci va fi complicat, e greu de știut pe unde trece nenorocita asta de graniță. Bruxelles-ul e în derivă, singura concluzie serioasă.

Aurelian Pavelescu

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu