Când te întorci din morți!
Postat la: 15.04.2024 - 14:16
De un an m-am luptat cu moartea. E o glumă să spun că eu! Nu! Nicicum! Nu aveam sorți de izbândă nicicum la câte păcate am strâns. Nu! Lupta a dus-o IPS Teodosie cu crucea în mână și rugăciunea pe buze, mama mea si câțiva prieteni adevărați!
Este o adevărată epopee să treci prin moarte și totuși Maica Domnului să se miluiască de tine și să te scoată la marginea drumului. Nu-mi vine să cred că undeva sunt pe ultima sută de metri în războiul cu moartea.
Ce simți, cum simți și ce crezi că se întâmplă? În primul rând întuneric. În al doilea rând auzi cum moartea își frunzărește haina neagră, abia așteptànd să pună gheara pe tine. Și atunci, simți deznădejdea! Ai senzația că Dumnezeu te-a părăsit, a întors spatele la orice rugaciune a ta. Nu mai exiști! Ăsta e simțământul. Că nu mai ești! Nu te mai doare nimic. Nu mai simți decât singurătatea. Părăsit! Abandonat! Lăsat de izbeliște.
Nu înțelegi că atunci El lucrează cel mai mult. Tu nu ești singur! Niciodată! Doar că nu mai poți să vezi, să simți, să realizezi. De ce eu? De ce nu eu? Te întrebi zadarnic. Nu ai răspuns. Nu ai cum să ai. Suntem oameni, mărginiți, limitați. Nu înțelegem marele Lui plan. Ne depășește din toate punctele de vedere. Am traversat iadul. Pentru mine a fost ca un iad, unde căutam zadarnic o mână care să-mi dea ajutor. Nu am gasit-o decât în gesturile prietenilor.
Abia acum am înțeles că ei sunt parte din Dumnezeu! Abia acum am înțeles că nu am fost singură niciodată! Mulțumesc! Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toți și România. Amin! M-am întors din morți! O călătorie între viață și moarte pe care nu o doresc nimănui! Să fiți iubiți! Bine v-am regăsit!
Zoe Dantes
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu