Călătoriile în lumea de dincolo ale psihonautului Horia-Roman Patapievici

În studiile sale dedicate gândirii lui Ioan Petru Culianu întinse pe un registru de 11 ani, Horia-Roman Patapievici va face cinci descoperiri personale, dintre care mă voi referi la prima: cezura gândirii lui Culianu și la ultima: portanța gândirii ultimului Culianu.

Cezura se instalează atunci când Culianu abandonează perspectiva eliadescă asupra fenomenologiei religiilor focusată pe arhetipuri, hierofanii și recupararea sacrului din ontologiile arhaice, așa cum este ilustrată în primele sale lucrări despre extaz și ascensiunea sufletului, 

precum „Psychanodia” sau „Experiențe ale extazului”, în care urma metoda istorică și morfologică a maestrului său Mircea Eliade, și propune o abordare nouă, cognitivă și sistemică în „Arborele gnozei” sau „Călătorii în lumea de dincolo”.

Culianu nu mai caută sensurile ascunse sau originile istorice liniare și începe să trateze religiile, filozofia și științele ca pe niște jocuri ale minții care funcționează după reguli logice precise și care combinate, generează toate soluțiile posibile ale unei probleme.

Patapievici ni-l face mai înțeles pe Culianu, dar îl lasă neelucidat. Se pune de acord cu Culianu că ideile nu se mai transmit doar prin contact istoric direct, ci apar simultan sau recurent oriunde mintea umană aplică aceleași reguli de generare.

În viziunea lui Patapievici, acest salt intelectual îl transformă pe Culianu dintr-un erudit istoric al religiilor într-un gânditor radical, aflat la granița dintre istoria ideilor, științele cognitive, fizica teoretică și literatura fantastică.  

În „Experiențe ale extazului” sau în „Călătorii în lumea de dincolo”, Culianu analizează zborul extatic ca pe o călătorie mentală în spații multidimensionale. Experiențe nu sunt simple halucinații, ci urmează hărți precise ale imaginarului, construite cultural și cognitiv de fiecare tradiție religioasă.

Patapievici îl va însoți pe Culianu în zborul său extatic și va admite cu o perspectivă de fizician că viziunile despre rai, iad, purgatoriu sau călătorii șamanice pornesc de la un set minimal de axiome simple, precum „există un alt tărâm”, sau „trupul moare, iar sufletul pleacă în cealaltă lume”.

Pentru a explica miracolul, Culianu preia experimentul mental din romanul „Flatland” al lui Edwin A. Abbott, despre o lume populată de ființe plate care nu pot percepe înălțimea, adică cea de a treia dimensiune.

Dacă o ființă tridimensională închipuită ca o sferă trece prin planul lumii bidimensionale, locuitorii acesteia o percep ca pe o apariție miraculoasă, care își schimbă forma și dispare fără urmă. 

Culianu arată că exact așa percep oamenii, care sunt ființe tridimensionale, intervențiile din lumea de dincolo sau din cea de a patra dimensiune: ca pe niște miracole, apariții fantomatice sau fenomene paranormale care sfidează legile fizicii noastre.

Mintea umană se blochează în aporia dimensiunilor multiple în fața unor paradoxuri legate de moarte, suflet sau timp, deoarece încearcă să înțeleagă o realitate cu patru sau mai multe dimensiuni folosind logica limitată a spațiului tridimensional.  

Aplicând o logică binară acestor premise inițiale, mintea umană generează, ca într-un arbore decizional, toate scenariile posibile ale lumii de dincolo. Astfel, o tradiție religioasă nu este o revelație fixă, ci o ramură explorată din totalitatea combinațiilor logice posibile.

Pentru a explica natura acestor lumi paralele ale minții, Culianu introduce concepte din fizica modernă, precum cea de a patra dimensiune, teoria relativității sau hiperspațiul lui Edwin Abbott din „Flatland”.

Portanța gândirii lui Culianu reprezintă capacitatea acesteia de a deschide un orizont intelectual radical nou, capabil să unifice domeniile cunoașterii printr-un mathesis universalis și să schimbe paradigma umanistă. 

Forța de susținere și elevație intelectuală a portanței se măsoară și prin proiectele aflate în stare latentă sau abia schițate înainte de asasinarea lui Culianu în 1991. 

Culianu folosea instrumente din științele exacte precum geometria fractală și teoria dimensiunilor multiple pentru a explica fenomenele istorice și religioase. 

Această abordare permitea cartografierea tuturor variantelor posibile ale unei idei, oferind științelor umaniste o rigoare aproape matematică.  

Pentru Culianu, nu există o ruptură radicală între un șaman care își părăsește trupul pentru a urca la cer și un fizician teoretician care calculează ecuațiile unui univers cu 10 sau 11 dimensiuni. 

Pentru Patapievici, interesul lui Culianu pentru fizică nu era un simplu ornament metaforic sau un exercițiu de erudiție, ci fundamentul unei noi metode științifice care refuză divorțul artificial dintre științele exacte și cele ale spiritului.

Cornel Ivanciuc