Ce consecinţe va avea spargerea monopolului Big Pharma?

Întrebarea se pune de mai mult timp, s-a acutizat în perioada pandemiei şi a evoluat progresiv, potenţată cum se cuvine de intensitatea suprapunerii crizelor: este acum, chiar dacă la noi nu se vorbeşte despre asta, unul dintre vectorii principali care contribuie la remodelarea tuturor raţionamentelor de securitate şi, din ce în ce mai evident, a relaţiilor internaţionale bazate acum pe apariţia unor noi alianţe de necesitate.

Criza care a început deja - o veţi vedea amplificată în săptămânile următoare şi la nivel european - a atins un moment critic ieri, odată cu anunţul făcut de OMS că a decis validarea în sistem de urgenţă pentru vaccinul indian împotriva COVID-19, Bharat Biotech. Are o eficacitate dovedită de 78% după administrarea a două doze la interval de o lună, o doză costă doar 5.32 $ (295 de rupii) şi poate fi păstrat în frigider. Ce este absolut nou? Faptul că, pentru prima oară în seria acestui tip de aprobări (poate chiar şi premieră absolută în istoria vaccinărilor în întreaga lume) Organizaţia Mondială a Sănătăţii menţionează că „vaccinul este extrem de recomandat pentru ţările cu nivel scăzut şi mediu de venituri din cauza cerinţelor extrem de simple de stocare".

De ce este totul atât de surprinzător? Numai pentru că, lăsând deoparte farafastâcurile democratice şi ruşinile de protocol, lumea este obligată să recunoască faptul că, de acum înainte, oficial, pentru ţările sărace sau cu venituri medii au şi un vaccin specific. În pura tradiţie umanistă a Occidentului democratic cu producţia sa continuă marcată „bon pour l'Orient". În paradisul construcţiilor de până acum încep să apară fisuri importante, marcând revolta ţărilor din lumea a treia, cele din Grupul Nealiniaţilor, împotriva monopolurilor funcţionale în acest moment. Care, în industria farmaceutică, arată aşa: În cazul Indiei, revolta asta nu are numai o dimensiune teoretică, ci este motivată de reala disperare de a fi fost lăsată singură în lupta împotriva pandemiei, bazându-se exclusiv pe speranţa că va funcţiona sistemul mondial de solidaritate. N-a mers. Şi au început întrebările.

Prima a fost una general valabilă: care est conţinutul real al contractelor semnate cu companiile care deţineau până ieri monopolul total asupra pieţei vaccinurilor anti-Covid 19, în principal americane şi cunoscute sub numele de alianţa Big Pharma? Asta s-a întâmplat şi continuă să fie o temă incendiară şi la Bruxelles unde Comisia Europeană este în continuare somată de Parlamentul European să publice integral contractele respective, numele persoanelor din echipa de negociere şi mandatul primit. Dar, normal, nici India şi nici ţările sărace sau cu venituri medii nu aveau speranţe legate de americani, ştiau mult prea bine lecţiile din trecut. Îşi India punea mari speranţe în programul COVAX, alianţă formală între 190 de ţări care achiziţiona medicamente şi vaccinuri la cel mai mic preţ posibil şi se obliga să le repartizeze în funcţie de urgenţe la un preţ redus. Plus că, încă de la început, promotorii COVAX au spus că una dintre marile iniţiative de solidaritate globală avea să fie realizată inclusiv prin transferarea de patente de producţie pentru a "democratiza" producţia în ţările sărace.

Speranţă repede risipită de deciziile celor din BIG PHARMA şi unui lobby în consecinţă făcut asupra guvernelor. Aşa se face că onorabilele ţări europene (deci, cum ar veni, chiar şi România) au blocat o menţiune în comunicatul final al unei reuni de la Kigali pe 27 octombrie la care au participat peste 70 de miniştri de Externe, menţiune prin care se menţiona nevoia de a oferi patentele unor vaccinuri împotriva pandemiei. E nevoie „de o discuţie pentru a vedea cum Organizaţia mondială a Comerţului ar putea să sprijine intensificarea producţie şi distribuţiei echitabile a produselor medicale şi transferului de tehnologie în lupta contra Covid-19".

Lucrurile interesant de-abia încep: într-un briefing de presă, ministrul indian de externe a lansat o adevărată bombă care, dacă se va dovedi că acoperă o realitate funcţională, înseamnă, de fato, spargerea presiunii uriaşe exercitate de BIG PHARMA asupra grupului ţărilor sărace sau cu venituri medii deoarece a spus că, în faţa liderilor din G20, s-a angajat ca ţara sa producă 5 miliarde de doze până la finele anului viitor. Ceea ce ar putea acoperi integral nu numai cerinţele pieţei interne din India, dar ar permite şi livrări masive în programul COVAX, în plus faţă de ceea ce trimite deja în Iran, Zimbabwe, Mexic. Filipine, Guatemala sau Botswana. S-ar putea să fie aşa, adică, măcar în acest caz. să vedem că un politician are o viziune care se îndeplineşte, în cazul Indiei aceasta purtând numele marelui său program de cooperare internaţională „One Earth, One Health" prin care trimite deja ajutoare medicale către 150 de ţări.

Implicaţii? Enorme, aşa cum este firesc să fie când vorbim de gigantul indian care, astfel, devine competitor direct pentru supremaţie globală cu China. Relevant nu numai datorită uriaşelor lor pieţe interne, ci şi prin nivelul excepţional de înaltă tehnologie pe care-l deţin şi, mai ales, prin faptul că sunt în continuare zonele care exportă cea mai mare parte a substanţelor active folosite în industria farmaceutică şi fabrică cel mai mare procent din medicamentele generice pe plan mondial. Apoi, dacă tot vorbim de consecinţe, nu uitaţi că aprobarea acestui vaccin înseamnă că, oficial, se oficializează posibilitatea ca indienii vaccinaţi să poată călători liber în întreaga lume.

Dacă se decid să spargă piaţa de monopol a BIG PHARMA, China şi India o pot face. Mai ales că, repet, scandalul pe tema contractelor cu producătorii aliaţi în monopol începe să doară tare de tot, inclusiv în Europa. Şi s-a putea ca, neaşteptat de curând, să vedeţi tensiuni majore pe acest subiect la Bruxelles, în special în Parlamentul European. Nu veţi aştepta mult. Între timp, revine o altă temă importantă: nevoia strategică de a avea propria industrie de producţie farmaceutică, dublată de un foarte bine finanţat sector de cercetare şi dezvoltare, integrat ca atare, ca un capitol separat, în strategia naţională de apărare şi securitate, regăsită ca obligaţie transpartinică în toate programele de guvernare. Nu se poate? Rămânem veşnic la lipiturile celebre şi contractele pe picior, apanaj personal a miniştrilor de partid? Ne priveşte. Cum, scuzaţi de expresie, ne priveşte în ce mod ne spălăm pe cap cu „România Educată". Ne priveşte, ne asumăm şi, cum putem, mergem mai departe.

Cristian Unteanu