Ce va fi a doua zi după alegeri?

În ultimii cinci ani, poziția financiară a statului român s-a îmbolnăvit cronic dar, politicienii, în loc să trateze boala, au preferat să fardeze din ce în ce mai mult obrazul palid al vistieriei naționale.

Boala constă în creșterea , cu viteze mult peste limita suportabilului , a celulelor infectate care sunt cheltuielile, în raport cu creșterea, mult mai modestă, a celulelor sănătoase, care sunt veniturile. Pentru ca un organism financiar național să fie sănătos el trebuie să aibă un deficit bugetar (adică o diferență dintre cheltuieli și venituri) de maxim 3% din întregul corp al economiei, care este PIB-ul, totalitatea valorii adăugate produse într-o piață națională anual. Ei bine, statul român are valori mult peste limita permisă a deficitului bugetar încă din 2019: 4,4% în 2019, 9,3% în 2020, 7,2% în 2021, 6,3% în 2022 și 6,3% în 2023. Sunt valorile constatate de către medicul curant al statului nostru, Comisia Europeană în cel mai recent „buletin de analize" întocmit (In-Depth-Review 2024) în luna mai 2024.

Evident că unele dintre valorile măsurate de către Comisia Europeană nu prea țin cont de minciunile spuse „pacientului" de către guvernul de la București. De exemplu, varianta oficială care este oferită propriului popor de către guvern este aceea că deficitul bugetar pe anul 2023 a fost de 5,68%, deși Comisia Europeană l-a calculat la 6,3%. Cum este posibil așa ceva? Păi, cât se poate de simplu: Comisia Europeană are un standard de calculare a deficitului (ESA) care face diferența între veniturile aduse statului și cheltuielile angajate de către stat, în vreme ce guvernanții noștri calculează deficitul ca fiind diferența dintre aceleași venituri și cheltuielile efectiv plătite. Cu alte cuvinte, guvernul apelează la un truc : nu plătește toate cheltuielile cuvenite în ultimele luni ale anului (amânându-le pentru primele luni din anul următor) și atunci deficitul „iese" mai mic. Numai că trucul respectiv nu poate păcăli pe nimeni și nici nu e corect față de propriul popor, pentru că deficitul rămâne același, indiferent cât de târziu faci plățile pe care te-ai angajat să le faci. Este ca și cum te-ai sui pe cântar după două zile de „post negru", dar ai considera greutatea găsită la ziua de dinaintea postului negru.

Poate vă veți pune, oameni buni, întrebarea firească: și ce dacă avem un deficit bugetar mai mare decât valorile aferente sănătății fiscale ale unei națiuni? Răspunsul cât se poate de simplu la această întrebare este: pentru că guvernul trebuie să împrumute banii lipsă, sumele deficitului bugetar. Simplu nu? Atunci când nu îți ajung banii, te împrumuți. Motiv pentru care datoria publică ( a statului) a urcat, din 2019 încoace, într-un ritm amețitor: de la 372 de miliarde de lei la finalul anului 2019 la 841 de miliarde de lei la final de februarie 2024. Sau de la 35% din PIB în anul 2019 la 52,4% din PIB în februarie 2024.

Bine, bine, veți zice, și ce dacă ne împrumutăm? Până la urmă, datoria asta sunt doar niște cifre pe o hârtie, cu ce ne incomodează? Ei bine, și aici răspunsul este cât se poate de simplu: la toată această datorie trebuie plătite, în fiecare an, dobânzi. Iar dacă ai deficit bugetar an de an, datoria nu va scădea niciodată, doar te vei împrumuta la fiecare scadență pentru a putea plăti ratele scadente. Cu alte cuvinte, în fiecare an, statul român face noi împrumuturi pentru a putea plăti ratele scadente, împrumuturi care se adaugă celor făcute pentru a acoperi diferența dintre veniturile și cheltuielile din anul respectiv. Și aici mai apare o problemă: așa cum se vede din tabelul de mai sus, datoriile statului român sunt, în proporție de peste 90%, pe termen lung, adică sunt purtătoare de cele mai mari dobânzi anuale posibile, căci dobânda anuală este cu atât mai mare cu cât termenul împrumutului este mai îndelungat. În plus, începând cu 2021 România se împrumută la dobânzi duble sau triple față de cele la se împrumuta până atunci. Așadar, în fiecare zi din 2024, statul nostru se împrumută cu peste 6% pe an pentru a plăti rate scadente la credite mult mai ieftine, care aveau dobânzi de 2-3% anual.

În orice realitate, mecanismul de mai sus s-ar numi un cerc vicios: ai cheltuieli mult mai mari decât veniturile, deci te împrumuți, dar dobânzile la noile credite sunt cheltuieli suplimentare, care cresc masa totală a cheltuielilor, obligându-te să te împrumuți din ce în ce mai mult. Numai în realitatea proprie guvernanților noștri, acesta nu este un cerc vicios, ci doar niște cifre pe o hârtie...

În fine, oricum ai calcula deficitul bugetar, este cât se poate de clar că statul român are o problemă cu acesta, el fiind cam de două ori mai mare decât ar fi permis unui organism sănătos. Și este la fel de clar că avem o datorie publică din ce în ce mai mare. De exemplu, astăzi, la acest nivel al ponderii datoriei publice în PIB (52,4%), conform legii responsabilității fiscal-bugetare (o lege cât se poate de concretă, Legea 69/2010), guvernul ar trebui să înghețe cheltuielile cu salariile bugetarilor. Numai că, ghinion, anul acesta sunt multe rânduri de alegeri, iar bugetarii sunt principalii votanți ai partidelor de la putere, PSD, PNL și UDMR. Așa că ce mai contează o lege când ai în față niște alegeri? Nimic evident, doar legea nu este făcută pentru guvernanți, ci doar pentru prostime, pentru fraierii de contribuabili.

Ei bine, cum credeți că s-a gândit guvernul nostru să trateze boala? Cu un tratament sofisticat și verificat? Nicidecum, ci cu niște lozinci cât se poate de primitive. Te plângi că guvernul este prea cheltuitor și duce țara la faliment (încetarea de plăți)? Nu-i nimic, guvernul îți va răspunde că PIB-ul crește și că datoria publică se va micșora pe cale naturală, crescând valoarea adăugată, adică numitorul la care se împarte și deficitul nominal și datoria publică nominală. Vi se pare prea sofisticat? Nici gând: este ca și cum doctorul ți-ar spune că nu ai nevoie de tratament pentru valorile crescute ale colesterolului, acidului uric sau alți indicatori. Singurul lucru pe care trebuie să-l faci este să mănânci mai mult, masa corporală va crește și atunci colesterolul sau acidul uric se vor raporta la o masă mai mare și rezultatul va descrește. Ați avea încredere într-un astfel de medic? Desigur, nu. Și atunci de ce am avea încredere într-un guvern care ne spune să mâncăm și să bem mai mult, că doar așa va scădea deficitul bugetar?

Dar ce ne arată cifrele? Dacă în perioada 2013-2019, creștere de PIB medie a fost de 4,7%, în 2020 am avut o scădere de 3,7%, apoi în 2021 o creștere de 5,7%, în 2022 o creștere de 4,1%, iar în 2023 una de 2,2%. Adică degeaba a ronțăit guvernul mai mult și a dat petreceri din ce în ce mai extravagante, degeaba s-a plimbat Iohannis în țări din ce în ce mai exotice, cu avioane din ce în ce mai scumpe, deci degeaba a cheltuit statul mai mult (adică a crescut consumul intern, în termeni moderni), pentru că nu numai că deficitul (calculat ca pondere în PIB) n-a scăzut, nu numai că datoria publică a crescu, ba chiar a început să scadă și creșterea economică. De fapt, dacă ne uităm bine la cifre o să constatăm un lucru cât se poate de simplu: din 2019 încoace, deși creștere economică am tot avut (și nu tocmai mică), cu toate acestea datoria publică a crescut de peste două ori și jumătate în termeni nominali și cu 50% ca pondere în PIB. Iar deficitul n-a scăzut (tot ca pondere în PIB) , ba chiar a crescut, tot cu 50%, față de nivelul din 2019! Iată o dovadă clară că teoria cuplului Ciucă-Ciolacu nu este deloc prea grozavă, ci chiar produce efecte contrare, deficitele și datoria publică extrem de mari inhibând, practic, creșterea economică.

Poate, dacă ar fi știut vreo limbă străină în afară de limbajul gesturilor, guvernanții noștri ar fi avut o cale mai simplă să afle dacă teoria lor funcționează sau nu, apelând la experiența unor țări mai vechi decât noi în construcția societății capitaliste. Iată, bunăoară, care sunt națiunile de succes ale UE, succes măsurat după nivelul PIB/locuitor la paritatea puterii de cumpărare (în monede comparabile): Luxemburg (240% din media UE), Irlanda (212%), Olanda (130%), Danemarca (128%), Austria (123%), Belgia, Suedia, Finlanda Germania (toate cu valori peste media europeană). Care credeți că sunt statele cu cel mai mici valori ale ponderii datoriei publice în PIB? Păi Estonia, Bulgaria, Luxemburg, Danemarca, Suedia. Dar și Olanda și Irlanda se situează sub media europeană, acolo unde suntem și noi, încă. Germania este cam pe la media europeană, un pic peste. Statele cu datorie publică mare sunt: Grecia (162% din PIB) și Italia (137% din PIB), alături de alte state precum Franța, Spania, Portugalia etc. Dar care sunt statele cu cel mai mic deficit bugetar ? Păi Danemarca, Olanda și Irlanda au chiar excedent bugetar, iar Suedia, Germania, Austria, Luxemburg și Finlanda se încadrează în limita de 3%. Iar deficitele cele mai mari le găsim în Italia, Ungaria, România, Franța, Polonia, etc.

Quod erat demonstrandum! Statele vestice cu mari creșteri în ultimii zeci de ani, performerii Europei sunt statele cu deficite mici și cu valori rezonabile ale datoriei publice, adică Germania, Austria, statele nordice, Olanda, Luxemburg și Olanda. În schimb, statele vestice cu cele mai mari prăbușiri din ultimii zeci de ani sunt exact cele care nu au respectat nicio normă de sănătate fiscală: Italia, Grecia, Spania, Portugalia și chiar Franța.

În mod firesc ar fi interesant de văzut cam de unde ne vine această boală a statului? Păi de unde altundeva decât de la lăcomie și lipsă de măsură, precum în orice altă boală, efect al unei vieți dezechilibrate? Hai să vedem, de exemplu, execuția bugetară pe primele trei luni din anul 2024.

PIB-ul, adică masa totală a economiei, va crește anul acesta, în termeni nominali, de la 1606 miliarde de lei la 1739 de miliarde de lei, adică cu 8,28%. Statul din 2024 a fost mai lacom decât în 2023 (pe aceeași perioadă, primul trimestru) și a luat de la contribuabili 132 de miliarde de lei, adică cu aproape 16% mai mult decât cele 114 miliarde de lei încasate în 2023. Și dacă tot s-a văzut cu mai mulți bani în buzunar, a și cheltuit mai mult cu 23%! Adică 168 de miliarde de lei față de 137 de miliarde de lei în 2023. Poate nu vă vine să credeți, dar cam la asta se reduce proasta guvernare de anul acesta: deși produci doar cu 8% mai mult decât în 2023, încasezi cu 16% mai mult, dar cheltui cu 23% mai mult decât anul trecut!!! Dacă asta nu este inconștiență și iresponsabilitate din partea coaliției PSD-PNL-UDMR, atunci ce este?

De unde a încasat statul cu 16% în plus? Păi cele mai importante creșteri de venituri sunt cele obținute din fonduri europene (cu peste 4 miliarde de lei în plus), apoi la impozitul pe profit avem o creștere de peste 160%,( plus aproape 1 miliard de lei), din impozitele și contribuțiile pe seama salariilor avem plus 22% ( adică aproape 10 miliarde de lei în plus)! Adică oameni buni, economia și-a făcut din plin datoria, cotizând la buget cu mult mai mulți bani decât anul trecut. Nici UE nu s-a lăsat mai prejos și a finanțat statul cu o sumedenie de bani în plus.

Cu toate acestea, lăcomia guvernului este inimaginabilă: cheltuielile cu salariile bugetarilor au crescut cu 20% (peste 6 miliarde de lei în plus), deși, oficial, salariile bugetare au crescut cu doar 5% și s-au blocat angajările; iar cheltuielile cu bunurile și serviciile au crescut cu 23% (peste 4 miliarde de lei în plus), deși inflația anualizată este sub 7%. Mai simplu: tot ce a luat statul în plus din salariile angajaților și din profiturile firmelor a cheltuit pe salariile bugetarilor și pe confortul acestora! Cât despre banii europeni, 4 miliarde de lei a luat guvernul în plus, cu 4 miliarde de lei a cheltuit mai mult. Iar pe „investiții" s-au mai dus încă 10 miliarde de lei mai mult decât în 2023, pe același trimestru...

De altfel, una dintre cele mai mari prostii spuse de către guvern în apărarea sa este faptul că a avut cheltuieli mari pentru investiții, care vor conduce la veșnica lor marotă: creșterea economică. Până una alta, o creștere „peste puterile economiei" a masei investițiilor nu aduce decât cheltuieli suplimentare, cheltuieli cu întreținerea și funcționarea obiectivelor nou-construite. Că doar nu își imaginează cineva că sute de km de drumuri nu trebuie reparate în fiecare an sau că miile de clădiri în plus nu trebuie încălzite, alimentate cu apă, reparate, populate cu noi funcționari și cu calculatoare, nu?

Iată deci că, deși semnele clinice ale bolii sunt evidente, deși ele sunt un semnal de alarmă și pentru Comisia Europeană și pentru cetățeni, guvernul coaliției nu dă doi bani pe buletinele de analiză din ce în ce mai alarmante ci continuă să cheltuie cu o iresponsabilitate majoră, că doar vin alegerile, nu?

Marea întrebare este ce va fi după alegeri, atunci când vom descoperi cu toții, că avem de redus deficitul bugetar anual cu vreo 60 de miliarde de lei, dar guvernul nu vrea să renunțe la niciun leu cheltuit? De unde vom lua 60 de miliarde de lei în plus? De la impozitele pe consum (TVA și accize)? Cea mai simplă sursă de venit pentru guvern este creșterea cotei de TVA. Dar o creștere cu un punct procentual aduce în plus doar 6 miliarde de lei în plus la buget; dacă va crește TVA-ul cu 2 puncte procentuale vom avea în plus 12 miliarde de lei, abia a cincea parte din cele 60 necesare.

Dacă impozitul pe veniturile populației ar crește cu jumătate (adică am avea o cotă de 16% în loc de 10%) am ajunge la încă 20 de miliarde de lei în plus la buget. Iar dacă impozitul pe profit ar crește și el cu 50% am mai avea 15 miliarde de lei în plus la buget. Și tot nu am ajunge la cifra de 60 de miliarde de lei, am fi încă departe. Dar ar putea România să suporte o creștere cu 50% a impozitelor pe venit și pe profit? Iar statul să nu își reducă deloc cheltuielile?

Petrișor Peiu