Cei 33

În final, peste câteva zile, cu sau fără manipulări, cu sau fără fraude, România va dispune de 33 de europarlamentari. Ce se va întâmpla cu aceștia? Cum ne vor reprezenta ei? În ce măsură România ar avea de câștigat? Și în ce măsură de pierdut?

Scamatoria generată prin comasare și prin alegeri locale înainte de termen ne va costa mult din perspectiva substanței democratice a statului român. La fel și modul brutal în care procurorii au intervenit nu la timp, ci pe ultima sută de metri în procesul electoral legat de listele de semnături. Semnături care, realist vorbind, nu pot fi adunate în mod legal nici de candidații independenți și nici de partidele mici. Legea a fost concepută doar în beneficiul partidelor mari. Care sunt doar două. PSD și PNL. În plus, alegerile sunt în mai multe locuri viciate prin confiscarea telefoanelor și deci blocarea posibilității de a comunica în finalul campaniei unui partid, partidul AUR, care a generat frisoane struțo-cămilei PSD-PNL.

În final însă România va avea 33 de parlamentari europeni. Distribuția acestora nu a fost decisă decât parțial de un electorat care a fost intoxicat cu știri false, care nu a avut acces la informațiile necesare, care propagandistic a fost înșelat și care probabil, cel puțin parțial, va fi înșelat și la urne. Cei 33 de europarlamentari vor fi, în ordinea lor numerică, de la PSD, de la PNL și AUR - vom vedea care e clasamentul - și de la USR. Poate va mai exista și câte un rătăcit fie independent, fie de la alte partide. Chiar dacă, procedând într-un mod cu totul și cu totul neobișnuit, două partide, unul social-democrat și altul liberal, au încheiat o alianță electorală și nu au așteptat să negocieze o alianță post-electorală, cum ar fi fost firesc, în Parlamentul European socialiștii se vor duce în băncuța lor, iar liberalii într-o cu totul altă băncuță. Astfel încât, peste câteva zile, îi vom număra separat. Acestor europarlamentari li se vor adăuga alții, independenți sau de la alte partide. Cei 33 vor fi o masă eterogenă, așa cum se întâmplă în cazul tuturor statelor UE. Ce putem face totuși pentru a ne apăra interesele chiar și în aceste condiții?

Dacă aș fi președintele României, i-aș invita la Cotroceni pe toți cei 33 de noi europarlamentari. Fără discriminare. I-aș felicita pentru succesul în alegeri, chiar dacă știu că în cazul unora succesul este relativ, iar în cazul altora e rezultatul unor făcături. I-aș felicita pe toți, chiar dacă știu că unii nu îndeplinesc calitățile necesare pentru a ne reprezenta în legislativul european. I-aș felicita pe toți, chiar dacă îmi va fi limpede că unii nu dispun la punctul de start de niciun fel de experiență în acest domeniu. După care le-aș prezenta un document, rugându-i să-l studieze și să-l semneze. O convenție asumată de toți europarlamentarii români. O convenție conform căreia ei se angajează ca, dincolo de interesele de partid, dincolo de luptele interne care se dezlănțuie în România pentru alegerile parlamentare și prezidențiale și dincolo de viitoarele lupte între grupuri rivale din legislativul european, să decidă că prioritatea zero în activitatea fiecăruia dintre ei și a tuturor împreună este susținerea pe toate căile democratice a intereselor naționale ale României. Ar fi un document la prevederile căruia să se poată alinia cei 33 de europarlamentari acum și în viitor.

Forțele politice, persoanele care le reprezintă, au toată libertatea de a se confrunta așa cum cred de cuviință în interior, respectând desigur legile statului și principiile democratice. Dar afară românii au obligația față de statul pe care îl reprezintă de a fi uniți. De a alege câteva obiective majore și de a conveni că în munca pentru atingerea lor nu mai este loc pentru dispute de tip politicianist. Măcar atât ar putea să facă Klaus Iohannis pe final de mandat.

Sorin Roșca Stănescu