Cei nelumiti din campia Maciucii!

Nuntaş fruntaş!
Ospăţul tău limba mi-a fript-o,
Dar, cântecul, tot zice-l-aş,
Cu Enigel şi riga Crypto.
(Ion Barbu - Riga Crypto si Lapona Enigel)

Urmarind in amarul unei sambete bucurestene, nunta craiului Simion cu a lui aleasa, pe nume Ilinca (frumos nume) mi-am amintit de nunta mea.

Gandita si pregatita cu minutie de urmas boieresc din Sibiul conservator, plina de discretie, nunta mea a avut loc in mijlocul Bucurestilor, in saloanele bi-centenare ale unei civilizatii neclintite si in fata unei lumi despre care doar romanele mai amintesc. Neam de televizor sau purcelus de breaking news nu a fost permis, desi patroni ai presei romanesti au fost prezenti, unii din ei, astazi in viata si sanatosi tun, au fost chiar martori ce au semnat in fata primarului din acea vreme.

Doua religii ale lumii au stat sa marturiseasca emotia mea de atunci si mai ales au ramas demne peceti ale juramantului meu fata de femeia care m-a acceptat, legamant si astazi inchis in sipetul cel mai ascuns al sufletului meu. Doar cei ce am supravietuit timpului trecut de atunci si o selectie intima de poze amintesc momentul implinirii unei iubiri care, uite acum, (repede trece timpul!), face patru decenii. Cu bune si rele, cu multe greseli (ale mele) si pe cat de cucernice atat de luminoase iertari (ale ei), piatra devenirii mele a fost exact acel moment. Si ce dant si cantec a mai fost, pana in zori, de trepidau zidurile batranei case.

La nunta mareata de prin plaiurile Maciucii, am vazut un mit stock (germanism draga Simion, inseamna altceva decat romanescul misto), cu nechematii din obarsia cancan-ului de mahala, sa ne laude o nunta care nu a fost. Caci dragul meu Simion, dupa marsurile mussoliniene pe care le organizai spre slava daco-traca a romanilor de obarsie latina, acum ti-ai scos la vedere unul dintre putinele momente absolute de trecere a unui barbat pe pamantul acesta. Ti-ai pus pe taraba ciocoflendra nunta si, mai grav, ai aratat lumii flamande de neam prostie, pe mama viitorilor tai copii. Sase prunci la numar ai spus ca vrei, dar repede sa se intample. Comanda de pizza, nu altceva. Glovo sa ne traiasca!

Pentru ca tu vei fi mai mult plecat de acasa, spunea gura ta plina de mandrie, femeia sa fie pregatita de spalat la fund si fiert scutece. Inteleg ca fiind adeptul traditionalismului nu o sa ai pampersi prin iatacul procreator. Primeste viitoarea mama si ceva premiu daca pruncii vin la timp? Sanatosi sa fie, mai ales sa poarta ie si braul lat, sa iasa cu steagul tricolor pe piept si sa fie botezati in taina mareata a lui Burebista. Simioane, tu nu ai realizat marsava tradare a misterului nuntii, pe care tocmai ce ai comis-o? Ai devenit un nelumit (intreaba ce inseamna aceasta taina de nunta, vezi ca nu multi de prin campia Maciucii stiu ce inseamna).

Nu ti-au spus cei din jurul tau, (inteleg ca te-au cununat doi printi ai bisericii), ca femeie aleasa, in ziua nuntii, se sfieste si de lumina soarelui. Nici decum nu ii este trasat destinul cu ordin pe unitate, traditional si plin de prunci orbecaind prin nationalismul pagan ce tocmai l-ai transmis, gros curgand prin desmatul televizat? Sunt sigur ca, asa cum zise bunul meu prieten Chirieac, un million de romani si-au pierdut albul ochilor ca sa se uite la maritisul alesei Ilinca cu robul neamului romanesc, Simion, lipiti de televisor fiind sa vaza o campeneasca si stramoseasca adunare, care nu era nici legionara, nici conservatoare. Nu era nici macar nunta.

Pacat de Ilinca. Pacat de femeia romanca care a trebuit sa indure razbunarea perfida a spectacolului de trista amintire Elodia si fanteziile continui cosmaresti ale regizorului sau, ce a semnat ca martor la civila ta unire. Prin istorie, nuntile s-au petrecut asa cum s-au trecut semnele peste vremi. Cele ciudate si bizare au aratat ca cea a lui Ana Pauker, dupa ocuparea sovietica a tarii. Aia a fost cu fanfara militara si tovarasesti salutari. Tot campeneasca a fost, mai jos de Bucresti, la Snagov, in vila fostului aliat al lui Hitler, Ion Antonescu. Si la ea au dansat calusarii.

Celalalte nunti, toate aflate in firescul uman, au alcatuit, sub semnul iubirii si sperantei, toate emotiile femeii si ale barbatului, tineri sau mai putin, care se unesc in dreptul si sub semnul initierii sacrale. Ele au avut loc in prea blandele biserici ale Romaniei ce marturisesc si astazi dragostea, modestia, tresarirea, cautarea, misterul. Numai asa se naste o familie sanatoasa cu ai sai prunci ce rad spre soare, cautand vocea tatalui, dar atat de mult mangaierea mamei. Doar in prea frumoasa tresarire a icoanei ce pazeste tocmai adevarul fundamental al acelea zile sta legarea din cer si de pe pamant. Asa se uneste un destin dintre o femeie si un barbat, care sa dainuiasca pe drumul silnic al minciunii cotidiene. La final, insiruind acele zile, noi romanii, cu totii am devenit un popor si o natiunea. Tu nu ai reusit aceasta zi. Din contra, ai iesit din fireasca matematica a lumii. Si, desigur, a Romaniei.

H.D. Hartmann