CIA Top Secret Report: „Rumania", ţara „inerţiei ostile" faţă de URSS

Este vorba despre un document elaborat de analiştii CIA şi destinat Biroului Oval şi şefilor instituiilor centrale ale Administraţiei SUA.

Procesul de elaborare al unui asemenea document cuprindea mai multe faze în care erau implicate personaje din zona operativă (consultate pentru punerea la zi a informaţiilor din teren, de obicei rezidentul de zonă şi analistul politic şi militar al ambasadei celei mai apropiate de România sau considerată „punct de contact"), apoi responsabilii regionali, apoi ofiţerii „de spaţiu" răspunzători de zona Balcani. Urma colectarea şi centralizarea datelor de la surse complementare: Departamentul de Stat, serviciile de informaţii ale armatei terestre, marinei şi ale forţelor aliate pentru ca apoi, pe trepte succesive, textul final să ajungă la Directorul CIA care gira personal materialul şi stabilea nivelul de clasificare. Am menţionat toate acestea pentru a sublinia importanţa materialului pe care vi-l oferim spre lecturare, în original, la finalul textului.

Este o oglindă lipsită de pasiune, în stilul al specific rapoartelor de informaţii, destinată politicienilor care trebuiau să aibă o viziune cât mai completă asupra unei ţări foste aliate a Germaniei naziste şi cu a sa „pro-germană şi fascista Gardă de Fier, fondată de germano-polonezul Codreanu", apoi, pentru scurtă vreme, după ce a întors armele, intrată de partea Puterilor Aliate, apoi ajunsă în zona sovietică de influenţă şi, în acest sens, devenită parte a spaţiului comunist. Este „un raport de ţară" foarte important tocmai pentru că reprezintă un sumar reunind elemente de istorie, politică, politică militară şi de securitate, economie sau un răspuns la întrebarea „de ce este importantă România pentru URSS din punct de vedere militar?".

Relevanţa documentului stă în analiza, sumară, dar extrem de precisă, a situaţiei din România, dar şi a potenţialelor dezvoltări sociale, inclusiv cea a grupărilor de rezistenţă. Citiţi capitolul respectiv şi corelaţi-l cu viitoarele analize ale CIA care au pregătit eşuatul program de implantare a unor echipe pregătite în exterior (program despre care am vorbit pe larg într-un material anterior). Acest Raport a fost circulat mai apoi, ani şi ani de zile, ca sursa majoră pentru informare asupra României pentru responsabilii militari şi civili care se ocupau de Europa în general şi de ţările satelite URSS în special în contextul devenit deja antagonic, adică după respingerea de către URSS şi ţările aliate comuniste a ofertei de a beneficia de Planul Marshall, ceea ce prefigura anunţul că vor constitui propria lor „zonă de prosperitate şi securitate" întruchipată de CAER şi Pactul de la Varşovia.

Iată fragmente din istoria anilor de dinainte de 23 August 1944 şi în perioada imediat următoare, aşa cum au văzut-o analiştii CIA:

1. „În 1941, sub presiunea germană şi şi în speranţa de a recâştiga Basarabia şi alte teritorii adiţionale, România a intrat în război şi a trecut Prutul pentru a atca Uniunea Sovietică. Atunci când trupele româneşti au fost trimise dincolo de Nistru, pierderile suferite la Stalingrad şi alţi factori au generat o opoziţie crescândă în România faţă de continuarea participării la război. Pe 23 august 1944, regele Mihai şi opoziţia au organizat cu succes o lovitură de stat împotriva regimului Antonescu, iar românii au capitulat în faţa Aliaţilor. Forţele sovietice au ocupat ţara şi a fost formată o Comisie de Control Aliată sub conducere sovietică pentru a implementa armistiţiul şi a sprijini administraţia locală până în momentul când avea să se aplice tratatul de pace".

2. „După colapsul rezistenţei puterilor Axei în 1944, România a fost copleşită de către forţele armate ale URSS şi supusă unei dominaţii militare care, foarte curând, s-a extins asupra tuturor domeniilor vieţii economice şi politice. În termenii Acordului de Armistiţiu, forţele armate române care încă mai erau pe câmpul de luptă au fost întoarse pentru a se uni cu cele sovietice în avansarea acestora înspre Ungaria. România a devenit o bază de sprijin pentru armata sovietică. Odată asigurată dominaţia militară, URSS-ul a favorizat în mod deschis eforturile organizate ale celora câţiva comunişti aflaţi în ţară, sprijiniţi de oportunişti şi de elementele politice compromise pentru a-l submina pe Rege şi ordinea stabilită... Fiecare guvern format de Regele Mihai nu era satisfăcător pentru Sovietici. Manevra comuniştilor pentru a instala un guvern de stânga care să se afle sub controlul lor a culminat cu formarea Guvernului Groza pe 6 martie 1945, sub directa presiune a sovieticilor. În acel moment, s-a crezut că URSS era motivată doar de dorinţa de a avea garanţia unui guvern prietenos la frontieră şi să se asigure că România avea să îndeplinească obligaţiile în termenii Armistiţiului, fără intenţia de a impune poporului român comunismul. La sfârşitul ostilităţilor în Europa şi după încheierea Tratatului de pace cu România în 1947, Uniunea Sovietică a conţinut să menţină garnizoane în România sub pretextul protejării liniilor de comunicaţie cu trupele sale din Ungaria şi Austria. În ciuda declaraţiei lui Molotov din 2 aprilie 1944, înainte ca armata sovietică să treacă Prutul, anume că «Guvernul sovietic declară că nu urmăreşte scopul de a cuceri vreo parte a teritoriului României sau schimbarea sistemului social existent în România», următorul rezultat al ocupaţiei sovietice a fost o modificare extinsă a a structurii politice, economice şi sociale a statului român".

3. Importanţa militară pe care România o prezintă pentru URSS provine din poziţia sa strategică. Aceasta care face ca România să fie un element semnificativ în cadrul sistemului sovietic de apărare în adâncime. Alţi factori de importanţă militară: securitatea liniilor de aprovizionare care trec prin România; construirea de aeroporturi pentru a fi folosită în operaţiuni sovietice ofensive sau defensive; folosirea la maximum a câmpurilor de extracţie petrolieră şi a alor instalaţii petroliere. Este analizată şi posibilitatea invaziei României de către o „putere anti-sovietică": „este o posibilitate îndepărtată, în actualele condiţii pe plan mondial dar, cu toate acestea, are parte de a atenţie deosebită în planificarea militară a Kremlinului... România face parte din sistemul «buffer zone», servind ca scut împotriva atacurilor venite din vest. Dacă un asemenea atac s-ar materializa, mai mulţi factori din teren ar afecta strategia de apărare. România este deschisă atacurilor pe mare care vin din est, paraşutări se pot face în regiunea Dobrogei... frontiera de vest cu Ungaria şi Iugoslavia este şi ea vulnerabilă. La sud, Dunărea formează o barieră defensivă".

4. „Grupările rezistenţei. Nu există niciun fel de informaţii disponibile care să indice existenţa unei opoziţii efective şi organizate sub forma unor grupări de rezistenţă care să fie sau să poată fi în viitor în România. Puterea absolută a poliţiei guvernamentale este suficientă pentru a descuraja indivizii sau grupurile de indivizi să organizeze şi să ducă la capăt un asemenea program. Introducerea pedepsei cu moartea (la mijlocul lunii ianuarie 1949) aplicabilă în cazul unui atac la securitatea naţională, chiar pe timp de pace şi pentru acte de terorism individuale sau de grup, au oferit pe deplin guvernului posibilitatea să înăbuşe orice gest incipient de revoltă. Cu toate acestea, câteva rapoarte sunt suficiente pentru a confirma o schemă de rezistenţă la scară mică, mai mult sau mai puţin spontană. Aceste eforturi sunt mai mult reacţii la salariile mici şi orele îndelungate de muncă, mai ales în domeniul căilor ferate. S-au materializat în acte de sabotaj, a incendiilor şi întreruperii circulaţiei pe calea ferată şi sunt sporadice şi fără legătură între ele. Chiar dacă, fără îndoială, au iritat administraţia guvernamentală, valoarea lor este mai degrabă de problemă minoră decât una care să reprezinte o ameninţare. Este de aşteptat ca asemenea incidente să continue şi se poate ca scara lor să crească atunci când guvernul va începe să realizeze progrese în colectivizarea agriculturii. Cu toate că o coordonare a diverselor grupări mici şi dezvoltarea lor într-o rezistenţă organizată este ceva imposibil în actualele condiţii, acest factor va rămâne o ameninţare potenţială şi nu reală pentru guvern atâta timp cât îşi va păstra intactă capacitatea de a controla punctele focale ale unei asemenea opoziţii.

5. Evaluarea potenţialului combativ al unei eventuale mişcări de rezistenţă: „Confruntată cu o constantă presiune din partea sovieticilor, poporul român a rămas ostil, pasiv şi esenţialmente neputincios. Cooperarea de suprafaţă cu regimul este preţul supravieţuirii. Cu toate că se estimează că opoziţia ar reprezenta 90% din totalul populaţiei, aceasta a fost redusă la tăcere şi strivită. Rezistanţa în raport cu regimul nu pare să poată deveni semnificativă decât atunci când va dispare ameninţarea unei mişcări covârşitoare de răspuns... Mulţi români trăiesc în anticiparea zilei zn care ruşii pleacă şi actualii lideri politici sunt lichidaţi. Cu toate acestea, nu sunt în stare să organizeze niciun fel de mişcare pentru a supăra cumva regimul şi, în acest moment, atitudinea lor faţă de regimul comunist este una de inerţie ostilă. Ei nu văd o posibilă speranţă decât un război în care naţiunile occidentale vor învinge URSS. Iată de ce românii sunt încântaţi de apariţia fiecărui nou incident care marchează o şi mai mare deteriorare a relaţiilor dintre URSS şi occident."

Este o pagină de istorie care poate explica foarte multe dintre poziţionările mai mult decât precaute ale puterilor occidentale faţă de România şi dorinţa lor de a favoriza linii subterane de legătură cu organizaţii de rezistenţă din alte state comuniste, în special din Polonia. Citiţi acest document, chiar merită pentru a şti cum să preţuim la justă valoare statutul pe care-l avem acum, parte a Europei şi spaţiului euro-atlantic. Iar concluzia cred că poate fi găsită aici:

„Dacă le va fi oferită speranţa luminoasă a eliberării, atunci românii vor găsi în ea inspiraţia de a depăşi obstacolele şi să lupte împotriva subjugării naţiunii lor de căte comunişti. Istoria lor demonstrează că au un rar talent de a-i învinge pe cei care i-au primat în momentul în care independenţa sau eliberarea de tiranie devine obiective accesibile" (pag. 9 a Raportului). Aveau însă să teacă decenii de întunecare istorică până când realitatea avea să confirme aceste observaţii, în decembrie 1989.

Cristian Unteanu