Cine aruncă în aer piața?
Postat la: 09.04.2023 - 12:16
Pentru a nu exista niciun dubiu, mă refer la piața de asigurări. Și la situația din ce în ce mai alarmantă, la care sunt supuși milioane de români, siliți să facă față unor costuri tot mai ridicate, fie ele și temporar plafonate, ale polițelor RCA.
Se discută intens despre retragerea licenței Euroins, unul dintre cei mai importanți asiguratori și despre iminența unui faliment de mari proporții. Sunt decis să demonstrez, cu toate argumentele în mână, că românii sunt grav prejudiciați și cu bună știință, chiar de către instituția care ar trebui să-i apere. Autoritatea de Supraveghere Financiară. Iar așa-zisul faliment Euroins este, de fapt, preludiul unei acțiuni de preluare ostilă. La capătul căreia un grup ilegitim de interese va avea de câștigat. Iar statul va pierde miliarde de euro.
Înainte de a ataca subiectul propriu-zis, am să spun două vorbe despre responsabilitatea parlamentului și guvernului. Teoretic, ASF este o autoritate independentă dar pe care parlamentul are datoria să o controleze și, la nevoie, are posibilitatea să o demită în bloc. Ceea ce trebuia să se întâmple de mult. Încă din iunie 2020, când o dezvăluire PSNEWS a demonstrat, cu argumente cât se poate de concrete, sub titlul ,,organigrama nepotismului de la ASF'' , cine sunt soții, soțiile, verii și cumetrii care au căpușat Autoritatea de Supraveghere Financiară. Nici parlamentul nici guvernul nu au reacționat. Nici măcar atunci când, printr-un abuz incredibil, ASF și-a făcut mâna, favorizând preluarea ostilă a SIF Oltenia de către SIF Banat-Crișana. Să ne înțelegem bine, în fruntea ASF sunt instalați oameni ai sistemului. Susținuți de partide dar împinși din spate de statul subteran. Iar consiliul de administrație, în loc să fie alcătuit de specialiști este, și el, aproape în totalitate, numit în baza clientelismului politic. Acum când se zguduie piața asigurărilor, când finanțele a milioane de români și a zeci de mii de societăți comerciale sunt puse în pericol, fie de costurile nejustificat de ridicate ale polițelor RCA fie de falimentele societăților de asigurări despre care se tot vorbește și care sunt, culmea, regizate chiar de la nivelul ASF, atât guvernul cât și parlamentul au obligația de a interveni urgent și ferm, punând capăt unei crize, în definitiv artificiale. Dar care se poate transforma într-una reală. Prin falimentarea deliberată a unuia dintre cei mai importanți asiguratori.
În încercarea de a lămuri lucrurile, fac precizarea că Eurohold Bulgaria, holdingul din care face parte Euroins, îl acuză pe vicepreședintele ASF, Cristian Roșu, pe directorul Direcției Generale de Asigurări din cadrul ASF, Valentin Ionescu, și pe alți trei angajați că și-au depășit cu rea credință atribuțiile, inducând în eroare membrii bordului și încercând să genereze un scenariu la capătul căruia societatea de asigurări riscă o prăbușire iminentă. Iar în piață este indusă o stare de panică generalizată. Realitatea este, însă, cu totul alta.
În ultimii 12 ani, Eurohold a investit peste 350 de milioane de euro în România. În urmă cu doi ani, a mai adus 100 de milioane de euro împreună cu BERD, una dintre cele mai importante instituții bancare și de audit financiar din Europa. În ultimul an și jumătate, Euroins a trecut cu succes printr-un amplu proces de digitalizare, care a dus la scăderea reclamațiilor cu 85% și la creșterea semnificativă a feedbackului pozitiv din partea solicitanților și a service-urilor. Societatea își îndeplinește angajamentul față de clienți prin procesarea rapidă a cererilor de despăgubire, efectuarea în timp util a plăților și menținerea unui grad ridicat de solvabilitate și lichiditate. Și simultan, ASF întârzie, în mod deliberat, aprobările pentru majorarea capitalului și transformarea creditelor subordonate în capital social. Pe de altă parte, tot ASF a supus Euroins unui control ,,dirijat'' , care a vizat identificarea unui număr mic de dosare greșite, pretext pentru amenzi inexplicabil de mari. Firește, compania a contestat aceste amenzi în instanță.
Pentru a deveni mai solidă din punct de vedere financiar, în februarie 2023, Euroins a semnat un contract de reasigurare cu EIG Re EAD, care asigură transferul unei părți semnificative a riscului și reprezintă o garanție suplimentară de stabilitate. În 2022, compania achita despăgubiri pentru nu mai puțin decât 160 de mii de dosare de daună, în valoare de peste 1,6 miliarde de lei și a avut acorduri de plată directă cu peste 1000 de service-uri auto din România. Mai adaug faptul că auditurile, pentru activitatea de reasigurare, sunt efectuate de Autoritatea Europeană pentru Asigurări și Pensii Ocupaționale. Toate acestea se întâmplă în condițiile în care legislația în domeniu este deficitară. Ei bine, în aceste condiții, luna trecută, ASF a decis, într-un mod absolut scandalos și fără niciun fel de argumente legale, revocarea licenței de funcționare și deschiderea procedurii de falimentare a Euroins România. Din acest motiv, Eurohold acuză că asistăm la o tentativă de preluare ostilă a activelor societății din România și că ASF se face vinovată de manipularea pieței asigurărilor. Există riscul efectiv a pierderii de către România a unei investiții de miliarde de euro.
Am auzit și nu mi-a venit să cred, cum după ce în Parlamentul României în comisia de specialitate s-au constatat abuzuri ale conducătorilor ASF și s-a ajuns la concluzia că aceștia sunt vinovați pentru crearea unei crize artificiale pe piața asigurărilor și pentru creșterea exponențială a prețului polițelor RCA, în final s-a decis ca actuala conducere să-și ducă mandatul până la capăt. Pretextul fiind că oricum, conform legii, mandatele expiră pe parcursul acestui an. Numai că, în următoarele câteva luni, întreaga piață a asigurărilor poate fi explodată. Vrea parlamentul României să se confrunte cu o asemenea situație? Are nevoie guvernul, aflat înaintea schimbărilor generate de rotativă, de o nouă criză de mari proporții?
Sorin Rosca Stanescu
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu