Ciudata agresiune împotriva Israelului

Tel Avivul a fost din nou lovit. Pe neașteptate. Circa 300 de rachete au fost lansate împotriva sa. De către Hamas. Ce se ascunde în spatele acestui atac? De ce el nu a putut fi prevenit de către servicul secret israelian? Sau nu s-a dorit acest lucru? Cine a furnizat Hamasului aceste rachete? Cum va riposta statul israelian?

A fost un atac deosebit de masiv. Și de lungă durată. Dacă cele 300 de rachete ar fi explodat în Tel Aviv, orașul ar fi fost făcut praf. Nu s-a întâmplat așa. Scutul antirachetă i-a salvat pe israelieni. Doar mai puțin de 10% dintre rachete au reușit să penetreze acest scut. Și locuitorii din Tel Aviv au mai fost salvați de existența, sub fiecare casă, a unor adăposturi. Numărul victimelor umane nu a fost mare. Dar pagubele materiale sunt uriașe. Și ele survin la scurt timp după ce Israelul a trecut prin pandemie, a fost performant în materie de imunizare a populației, dar suferă încă din plin efectele stagnării economice. Din acest motiv, consecințele acestui atac sunt severe.

Ceea ce se cuvine a fi reținut din capul locului este că, în mod cert, a existat o coordonare între acest atac, săvârșit din zonele controlate de Hamas, executat cap coadă de Hamas, și comunitățile de palestinieni din teritoriile controlate de Israel. Simultan cu atacurile, membri ai acestor comunități au ieșit și ei la atac. S-a încercat prin urmare o lovitură surpriză de forță, menită să pună în mare dificultate, dacă nu chiar la pământ, statul Israel.

Dar statul Israel este extrem de puternic. Scutul antirachetă a fost eficient. Într-un timp record, armata a ieșit pe străzi și a anihilat atacurile declanșate de palestinieni. Și, cu certitudine, așa cum de altfel a și anunțat imediat după atac Benjamin Netanyahu, armata israeliană va riposta. De altfel, primele reacții nu au întârziat. Rachetele israeliene au început rând pe rând, tot pe parcursul nopții, să lovească rând pe rând dispozitivele de lansare ale celor 300 de rachete. Dar tot Netanyahu a explicat că operațiunile se vor derula mult timp de acum înainte. Avem deci un nou război în toată legea în plină desfășurare. Pe parcursul acestuia, Hamas va suferi cu certitudine lovituri nimicitoare. Chiar dacă mișcarea nu va fi total anihilată.

Dar cum a fost posibil să se întâmple așa ceva? Cum de serviciul secret israelian, unul dintre cele mai performante din lume, dacă nu cumva cel mai eficient, infiltrat practic în toate structurile formațiunilor paramilitare care vizează distrugerea statului Israel, nu a sesizat la timp planul pus la cale în vederea acestui atac? Pentru a-i anihila pe luptătorii Hamas, înainte ca aceștia să apuce să acționeze? Rămâne o enigmă, pe care guvernul israelian urmează să o dezlege. Dacă cumva este o enigmă. Dacă nu care cumva statul Israel a lăsat în mod deliberat să se producă acest atac, știind din capul locului că se va solda cu un număr minim de victime. Dar în ce scop? În prezent, Israelul este într-o măsură destul de mare încolțit în plan internațional. Fiind acuzat de mai multe state din zonă de agresiuni repetate în teritoriile ocupate. O soluție de a scăpa din acest clește, care se strânge pe zi ce trece, în ciuda susținerii de care statul Israel se bucură din partea aliaților săi strategici, între care se numără și România, era chiar o demonstrație de forță cât se poate de elocventă asupra pericolelor mortale la care acesta este expus. Pericole care pot justifica acțiuni energice, cu caracter preventiv. Nu doar acțiuni de tip reactiv. Nu este exclus să ne aflăm în prezența unui asemenea scenariu.

Mai este ceva interesant de observat și de analizat. Este clar că luptătorii Hamas nu primesc acest armament din cer. 300 de rachete cu dispozitivele lor de lansare cu tot sunt extrem de costisitoare. Organizația Hamas nu dispune de banii necesari. Și nici nu-și poate fabrica singură aceste rachete. Banii și rachetele au în spate niște furnizori. În mod normal, pentru a se apăra preventiv, autoritățile israeliene trebuie să lovească în acești furnizori. Nu doar în Hamas.

La acest capitol, foarte interesant este că primele relatări din momentul dezlănțuirii atacului asupra Tel Avivului au indicat drept furnizor Iranul. În principiu, ar putea să fie chiar așa. În principiu, Teheranul ar avea și resursele necesare, și motivația necesară pentru a înarma Hamasul și a-l încuraja să dezlănțuie un asemenea atac. În definitiv, este cât se poate de adevărat că Iranul este singurul stat din lume a cărui Constituție prevede angajamentul de a distruge un alt stat. Iar în Constituția Iranului e scris în mod explicit că statul țintă este statul Israel. Și atunci de ce nu s-ar afla Iranul, așa cum s-a și spus, în spatele acestui atac?

Am toate motivele să mă îndoiesc că lucrurile stau așa. La fel cum am observat că și alți analiști care au reacționat, analiști din lumea întreagă, își exprimă dubiile cum că eminența cenușie a atacului cu rachete desfășurat în seara și în noaptea precedentă ar fi Teheranul. Și există în acest sens un argument solid. După ani de zile de negocieri extrem de dificile, se ajunsese la un acord semnat de marile puteri cu Iranul, prin care Iranul s-a angajat să nu dezvolte sub nicio formă armament atomic, iar marile puteri să anuleze treptat măsurile dure de embargo instituite împotriva acestei țări. Dar unul dintre primele gesturi politice făcute de Donald Trump, atunci când a preluat președinția la Casa Albă, a fost retragerea unilaterală a Statelor Unite din acordul cu Iranul. Ceea ce practic aproape a aruncat în aer această înțelegere care asigura pacea și liniștea într-o zonă importantă a lumii. Odată cu venirea la Casa Albă a lui Joe Biden, Departamentul de Stat a început să întreprindă pași în direcția repunerii în mișcare a mecanismelor acestui acord cu Iranul. Iranul nu are niciun interes să dinamiteze acest proces de destindere. Dimpotrivă. Logic, e greu de presupus că autoritățile de la Teheran și-au asumat un asemenea risc. Finanțarea Hamas nu poate rămâne o operațiune secretă. Și nici furnizarea masivă de arme către această organizație nu poate fi ascunsă. Dacă se dovedește că Iranul se află în spate, e de rău. Nu numai că se pot bloca demersurile reluării acordului cu Iranul, dar sacțiunile împotriva acestui stat ar putea fi escaladate și, mai mult decât atât, o demonstrație fără echivoc de acest fel ar putea justifica un atac armat masiv al Israelului împotriva cel puțin a bazelor militare deținute de Teheran. Iar celelalte state ale lumii ar avea puține argumente de a interveni.

Personal, îmi pun toate speranțele ca acest conflict să nu escaladeze în această direcție. Ceea ce nu înseamnă însă că nu trebuie indentificați foarte repede, dacă nu au fost deja, finanțatorii, adevărații artizani ai atacului cu rachete. Și este evident că statul Israel are întreaga legitimitate de a reacționa.

Sorin Rosca Stanescu