Consecințe ale trumpismului

Apar noi semnale cu privire la complexa moștenire internațională lasată de către Donald Trump. Spre finalul administrației sale, atunci când secretarul său de stat Pompeo nu mai știa cum și ce să inventeze pentru a bloca, irita și provoca un narativ care să ducă la noi tensiuni cu China sau împotriva proiectele economice chineze, una dintre cele mai nocive strategii ale sale a fost denumit proiectul rețelelor curate.

O strategie de distrugere a rețelelor, deja implementate la nivel global, de 3G, 4G și 5G care foloseau extensiv tehnologia produsă de către competitorii tehnologici chinezi și reconstrucția acestora cu tehnologie americană, vândută la preț de aur și desigur cu certificate de garantat democratic, adica că nu ne spionează NSA sau CIA (conform informațiilor pe care Google cu generozitate le oferă despre operațiunile de supraghere a populațiilor la nivel de continente finanțate de către guvernul SUA) și nu află ce cafea îți cumperi, desigur tot de la o companie americană. Un fals ideologic și economic care ar fi subjugat multe țări intereselor exclusiv financiare americane, fără a produce nici un fel de bunăstare reală sau calitate a serviciilor pentru utilizatorul final. Rețelele curate reprezinta un nume de cod pe care mulți aflători în treabă din lume, tipul acela de politicieni slabi și mici la nivel național, l-au îmbrățișat extensiv. Era un terci ideologic plin de falsuri, un amalgam de minciuni tipice ideologiei sovietice din anii 50, despre cum stă comunistul chinez sa spioneze animalele de companie ale națiunilor iubitoare de democrație și prosperitate pe datorie.

Acest proiect a făcut nu numai rău relațiilor dintre diverse state suverane și China, dar a creat o formă de sinofobie, egală ca intensitate cu rasismul pe care zilnic îl vedem exhibat pe străzile trumpiste ale Americii. Mai mult, sub acoperirea mincinoasă a declarațiilor de iubire față de democrație, libertate și diverse alte ideologii capitaliste care să te facă să scoți mai repede banul din bugetul național pentru a cumpără jucării militare scumpe și complet inutile, acest proiect a pus în pericol enorm de multe locuri de muncă, de proiecte de cercetare și de dezvolatere tehnologică din diverse state, inclusiv din România. Practic, de la declanșarea lui, a provocat numai dezastru acolo unde s-a incercat implementarea lui. În România a dus la blocarea defintivă a relațiilor tehnologice ale subțirei burghezii tehnologice create în trei decenii de capitalism primitiv cu diverși actori tehnologici asiatici, insultând prin ieșirile lingvistice ale leaderilor ce căutau, la ordin american, nod în papură celui mare partener economic al UE (adică China). Astăzi când vorbim, datorită modelului sovietic de impunere a acestor politici fără discernământ, România a fost eliminată din procesul de dezvoltare a modelului economic digital, fiind printre puținele țări din lume care a reușit să distrugă o relație excelentă cu una dintre superputerile tehnologice ale lumii, pentru a primii la schimb, pe datorie și cu dobândă de samsar, doar rachete învechite și grenade la purtător.

Atunci când lumea intreagă se digitalizează România a ales să cumpere armament. Este și aceasta o opțiune națională care s-a dovedit, exact ca pe timpul ocupației sovietice, nu numai falimentară dar și sinucigașă. Atunci, în obsedantul deceniu al anilor 50, pentru a ne demonstra loialitatea față de Moscova, cumpăram numai produse sovietice, scumpe și proaste. Astăzi pentru a ne demonstra loilaitatea față de o nouă Romă, cumpărăm exclusiv armament american în același timp cu anularea licitațiilor câștigate de către aliații europeni care, la moment de criză, au cuvântul cel mai greu de spus în definirea reală a viitorului românilor. Conducerea românească a uitat că puterea unei națiuni se măsoară astăzi în data și biți, nici de cum în mărimea, grosimea sau lungimea rachetei. Ca atare politica falusiană a șepcii roșii primite cadou a dus la excluderea completă a României din cadrul marilor proiecte cibernetice și de digitalizare care prind contur pe continentul european și nu numai. Iar aceste proiecte nu se fac calculând lungimea rachetei americane ci prin organizarea unei cooperări fundamentale cu actorii tehnologici globali că sunt europeni sau asiatici. Proiectul Rețele curate practic a eliminat România de pe harta oricărei forme de digitalizare a economiei, eliminînd-o pentru decenii în viitor din orice competiție care ar fi dus la o dezvoltare durabilă a națiunii. Desigur că rămănem cu armamentul cumpărat, care oricum când va fi livrat, plătit și instalat, va fi devenit deja fier vechi.

Cum vă sună acest început de articol? Nu este un limbaj sovietic, uitat până și de ideologii lui Nicolae Ceaușescu din anii 80? Realitatea este că așa a sunat limbajul din secolul XXI al celui mai primitiv și războinic proiect al lui Trump care a avut ca scop unic provocarea unui conflict tehnologic de magnitudini cataclismice cu China. Ca efect colateral, ceilalti actori globaali, că erau europeni sau de pe alte continente s-au trezit aruncați într-un joc care nu era al lor și care le-a periclitat profund viitorul. Campania de distrugere a economiei digitale chineze a urmărit să creeze o graniță strălucitoare între companii și țări care ar putea utiliza echipamente de la furnizori chinezi și cele care nu le-ar folosi. Telefonica, Nokia, Orange, Telus , SK Telecom, Rakuten , Taiwan Mobile, SoftBank și

Optus au fost printre operatorii de rețea care deveniseră cavalerii democrației tehnice trumpiene. Erau curați și uscați, ca un pampers neutilizat. Tehnodemocrația trumpistă, cu voie de la partid, era exprimată doar prin aceste companii care erau exclusiv parte integrantă a programelor tehnologice militare și de supreaveghere finanțate de către SUA. Să nu vă imaginați că aceste companii mai aveau cumva interese naționale de apărat. Ci doar pe cele ale SUA. Folosirea numelor lor, în interiorul propagandei sinofobe trumpiene a provocat seisme de magnitudine serioasă în interiorul piețelor pe care le ocupau. Cazul Erickkson, care s-a trezit în chiar mijlocul minciunilor spuse de administrația Trump, numele companiei fiind folosit chiar și de amabsadorul SUA de la București, este definitoriu pentru șocul neașteptat și nedorit provocat de upgradarea conflictuală operată de agenții trumpiști peste tot în lume. A fost nevoie ca cei din conducerea companiei să amenințe cu părăsirea țării mamă pentru ca avântul sinofob al Suediei, bine inflamat și finanțat de către administrația Trump să fie diminuat. Suedia mai că a sacrificat una din companiile fanion ale economiei sale naționale pentru a îndeplinii obiectivele deloc sudeze ale SUA în conflictual cald pe care îl pregătea cu China.

Aflat la finalul mandatului său plin de intrigi și de confruntări letale pentru SUA, intrat deja în putrefacția oricărui regim nationalist și unirasial, Donald Trump a dorit să comită ireparabilul. Analiza sa a fost extrem de reală, el chiar a crezut că va câștiga al doilea mandat prezidențial, astfel încât să obțină timpul necesar să provoace dacă nu un război cald cu China, măcar să rupă și să izoleze brutal aceasta țară de mediul său înconjurător. Tocmai de aceea a investit masiv în tot felul de formule indo pacifice, unde eșecul atragerii complete a Indiei s-a materializat în provocarea ordinară a conflictului cu bețe și pietre dintre soldații celor două puetri nucleare de pe granița din Himalaya. Sacrificarea soldaților indieni pentru a servi unui plan de provocare militară a Chinei a fost momentul în care toată lumea a înțeles că o eventuală victorie a lui Trump care să îi asigure un al doilea mandat la Casa Albă însemna de fapt o stare de război permanent, pe cel puțin un deceniu, cu cea mai populată țară a lumii. În același timp, crescendoul de amenințări enunțate de către secretarul de stat Pompeo și declarațiile sale cu privire la necesitatea schimbării de regim la Beijing, în paralel cu ruperea teritorială a statului chinez prin crearea crizei mulsumane din interiorul minorității uighure a permis configurarea unui viitor extrem de complicat pentru întreaga comunitate internațională. Era deja clar, că la apusul de soare de la Casa Albă, fără a renege o clipă rasismul, aroganța și mojicia celor patru ani de președinție de tweeter, Donald Trump se pregătea să devină distrugătorul fizic al Chinei, secondat de unul dintre cei mai slab pregătiți secretari de stat pe care republica i-a avut în istorie, Mike Pompeo.

De aceea, în chiar ultimile săptămâni ale președinției sale, Donald Trump, cel care va provoca la final o lovitură socială pentru a forța anularea voturilor afro-americanilor si altor minorități pentru a își asigura o ilegala victorie în alegeri, va decide schimbarea secretarului de stat pentru apărare și numirea unei slugi prea plecate, în persoana unui individ care nu avea nimic de a face cu apărarea națională sau complexul mecanism birocratic de la Pentagon. Analiștii au realizat că propaganda de tip sovietică, plină de minciuni a administrației Trump îndreptată împotriva Chinei lua deja forma unei metodice campanii pregătitoare a unui conflict care oricând se putea transforma într-un război total. India deja pierduse jocul cu Himalaya, căci Pakistanul devenise extrem de nervos pe tema expansiunii indiene finanțate de către Trump în defavaoarea Islamabadului, iar Australia începuse să bată tobele războiului, din postul său de mincinos de serviciu și de trib din Pacific fără cap și coadă. Teritoriul cel mai cunoscut pentru toate experimentele de control social și tehnologic care au asigurat apoi desfășurări globale, Australia devenise propagandistic și dintr-o dată posesoarea unei armate immense și a unor tehnologii militare capabile să sperie statul chinez. Umflarea cu aer a acestui jucător politic mediocru din zona pacifică, crearea unei imagini de stegar al democrației occidentale pentru un stat care are încă masive deficite de respectare a drepturilor omului și cumplite moștenire homofobe, rasiale, culturale, medicale (celebrele crime medicale ale testării de noi medicamente au avut loc la scara incredibilă numai ăn Australia), toate aceste elemente au dovedit că Trump dorește război cu China.

După ce a pierdut America în fața pandemiei, trumpismul dorea să intre in istoria modială ca distrugătoare a comunismului chinezesc. O minciuna mai mare, o insultă mai reală la adresa adevărului nici că putea cineva să gândească. Și totuși trumpiștii chiar asta au gândit. Să așeze Australia, lângă Japonia și Koreea de Sud pentru a crea o linie militară pregătită să înceapă un război. Terenul de luptă fiind departe de terenurile de golf manichiurate ale lui imperiului Trump, votanții trumpiști americani și sateliții săi ascultători de prin Europa sau lume puteau urmări deci, seară de seară, la televizor noul Vietnam la scară continentală. În realitate comunitate de albi arieni, adoratori ai lui Trump din Australia nu realiza manipulare ordinară pe care o interpretau la ordinele lui Pompeo și neoconservatorilor saupremației americane în lume. Căci Australia în afara de soldați cu pantaloni scurți și de fumul drogurilor fumate la liber în orașele sale, nu are nici ce mai mică capacitate militară de a pune două bărci de viteză cap la cap pentru a ataca măcar și o plajă chineză.

Deci acestea erau condițiile internaționale ale putrefacției politice din ultimul an al mandatului Trump. Pentru Europa, era deci nevoie de o Australie. Mai mica așa, mai slabă și fără identitate fixă. Și s-a gasit România, unde un ambasador plin de cinism, inexistent diplomat dar cu mandat direct de a vinde exclusiv și cât mai multe arme Bucureștiului, schilodea limba română producând scrisori publice anti chineze. Calul de bătaie ideologic al acestui mic ambasador era comunismul chinez si capacitatea tehnologică a Chinei de a spiona ciobanul român când textează cite oi are la păscut. Interesant a fost permanenta gurmandiză a acestui individ de a minți efectiv, producând texte al căror conținut, la o minima verificare pe Google, se dovedeau a fi false sau manipulate până la a desfigura adevărata informație din ele. Lipsa de imaginație a trumpiștilor din România a devenit și mai evidentă atunci când au fost chemați să producă scheletul ideologic al viitorului direct dintre România și China, ca prefigurare a unei coaliții mondiale anti Beijing. Ceea ce la vremea respectivă a șocat și amuzat în același timp a fost folosirea, de către ambasadorul trumpist, ca vărf de lance a noii politici, a Grupului de Dialog Social (GDS), organizație culturală de stânga creată de un agentul sovietic Silviu Brucan, care, ca și nu mai puțin mort de trei ori Pacepa, se va fi transformat la ordinul Moscovei în prea plecat agent american. Ca să lupți impotriva comunismului folosind o organizație produsă de comunismul reformator moscovit și gorbachiovist de la finalul anilor 80, a fost poate cea mai amară ironie a analfabetismului diplomatic american care s-a manifestat în ultimii ani în România.

GDS nu avea cum să nu scape ideologiei trumpiene, mai ales că fusese organizația construită imediat după revoluția din 1989, pentru a asigura tranziția de la suveranitatea culturală a României comuniste spre subordonarea ideologică a elitei revoluționare diverselor proiecte pan europene, la început sovietice, apoi europene și iată, astăzi celor americane. Pentru mica coterie sinofobă co-ordonată de ambasador, utilizarea în România a acestui micro organism cultural, aflat de peste 15 ani în paralizie intelectuală, s-a considerat a fi o lovitură de geniu. Însă pentru toți analiștii serioși devenise clar că folosirea GDS într-o campanie atât de complexă americană de creare a unei rețele sinofobe printre micii aliați americani din Estul Europei, era de fapt dovada lipsei de imaginație a modelului propagandistic trumpian. Era clar că proiectul era folosit doar să provoace reacții induse instituțiilor statale românești, iar GDS primise sarcina de cenzor al aplicării riguroase a principiilor viitoarei revoluții culturale ce va fi fost proiectată de către trumpiști în România în eventualitatea victoriei lui Donald Trump. Reactivarea acestei echipe dezmembrate cultural, fără mesaj sau identitate, cu o echipă revolută, perimată și care uită să își salveze până și clădirea monument istoric din centrul capitalei, numai și pentru a își dovedi dorința de a exista în viitor, a fost exact greșeala de care a fost nevoie prin care campania trumpistă să eșueze lamentabil, așa cum s-a întâmplat de altfel.

Ca să fim foarte clari, în secolul XXI tehnologia se află în centrul concurenței acerbe dintre SUA și China. China a fost dispusă să facă orice este nevoie pentru a obține avantaje în raport cu actorii tehnologici globali tradiționali. Eforturile sale sunt demne de remarcat, deși efectele lor se vor absorbi cu greu și cu multe accidente. Istoria dezvoltării europene sau americane măcar acest lucru ne-a învățat. China nu va fi scutită de exact aceleași probleme pe care le-au avut și alții. Dar la fel au făcut toate marile economii ale lumii atunci când au ieșit la suprafață. SUA au cumpărat efectiv cele mai briliante minți din lume pentru a se ridica din metalitatea sclavagistă, sudistă și retrograd-religioasă pe care o moșteniseră după războiul civil, tocmai pentru a putea sa acopere decalajul lor cu lumea civilizată. Codarea acestei concurențe istorice, reglemantarea ei cât mai judicioasă, nu sunt procese ușoare sau nu a devenit dintr-o dată legitime pentru toată lumea.

Menținerea avantajelor tehnologice de către SUA în secolul XXI se va face utilizând aceleași principii violente cunoscute din secolele trecute. Politica celui mai puternic, niciodata democrată sau egalitară din punct de vedere al aspirațiilor naționale individuale va fi și pentru acest secol singurul element de reglare a tensiunilor fundamentale dintre marile puteri tehnologice stabilite deja și cele emergente. Furtul proprietății intelectuale, angajarea în spionaj industrial, inventarea de acuze, promovarea de narative alternative pentru a construi realități virtuale neadevăratemcare slujesc intereselor mercantile ale unui imperiu sau altul, supravegherea ilegală a comunicațiilor cetățenilor din arealul democratic, inventarea de campanii anticorupție care să disloce categorii naționale socio-profesionale și economice întregi pentru a oferi locul astfel eliberat companiilor și intereselor financiare promovate de către imperiului dominant al momentului, producerea de seisme social-religioase, teritoriale sau pur militare, forțarea transferului de tehnologie sunt elementele vizibile ale acestei lupte. Ele au fost studiate și sunt perfect înțelese, existând remedii la nivelul suveranității naționale. România nu numai că nu este pregătită pentru un asemenea complex de factori dar a și demonstrat mentalitatea de subaltern docil.

Pentru Trump, din dorința lui de a fi singular și perfect integrat în istoria fondatoare a SUA, pentru ambiția sa narcisistică de a deveni conducătorul de oști trimis de Dumnezeu să salveze excepționalismul american, un război era exact răspunsul. China era dușmanul perfect, iar saltul tehnologic făcut de aceasta era motivația ideologică strictă a minciunii pregătitoare de cataclism. Pentru România, micul satelit est european care primise în dar o șapcă roșie, ar fi fost nimicitoare aceasta situație, căci nimeni nu ar fi fost capabil să o apere de furia războiului global sau de pacea care ar fi urmat. Trumpiștilor de mucava pro americană de la Bucrești, acest risc la scară națională pentru statul român nu li s-a parut important. Mai rău este că nici americanilor nu le-a păsat de ceea ce se putea întâmpla. Și se pare că nu le pasă nici acum.

H.D. Hartmann