CORPORATOCRAȚIE sau OLIGARHIE, oricum SECURISM!
Postat la: 17.08.2022 - 10:52
Pentru cei care vă întrebați în ce fel de societate trăim și care sunt perspectivele, un răspuns general valabil pe glob ar fi că am ajuns să viețuim în TOTALITARISM, iar această etichetare e valabilă și pentru viitorul pe termen mediu.
Totalitarismul este un regim în care politica se face asemenea reprezentațiilor dintr-un ''teatru pentru proști'' (nu pricepi mai nimic, dar aplauzi sau huiduiești), alegerile nu mai contează în fond pentru că puterea e deținută de un grup restrâns ce-și impune un lider de paie, pe care-l pictează în președinte ales sau dictator charismatic, funcție de statutul țării convenit pe harta mondială (în mod simplificat, ''democrație'' în cazul lumii euroatlantice, ''autocrație'' în lumea eurasiatică).
Sunt destule situații și fapte ce vă pot convinge că totalitarismul s-a generalizat pe planetă, în formule mai mult sau mai puțin edulcorate, marca de bază a situației actuale, și care o face ușor de priceput, este în mod clar dominația știrilor false/fake-news-urile, ce caracterizează informarea publică mai peste tot, în mod sigur pe axa geopolitică expusă în titlu. Ascunderea adevărului.
În lumea eurasiatică această situație s-a conservat în ultimul secol, în timp ce în zona euroatlantică am decăzut în ultimele decenii, cam de când democrația și libertatea de exprimare au început să fie mimate, având însă ca bază de susținere prosperitatea și votul cetățenilor vrăjiți de ofertele societății de consum. Votul liber nu mai e, prosperitatea dispare rapid, pandemia indusă ne-a aliniat, impunând o disciplină absurdă și nefundamentată științific, iar conflictul ucrainean ne-a pus în poziția ''culcat'', cu repercursiuni grave dacă încercăm să încălcăm ordinele.
În partea euroatlantică puterea reală se exercită sub forma CORPORATOCRAȚIEI, deci corporații cu proprietari anonimizați ce-și impun cu ușurință deciziile asupra guvernelor dependente de împrumuturi și incapabile de administrație productivă. Norma impusă oricărui candidat și viitor lider politic nu mai este competența, ci obediența, iar eventualele greșeli de sistem din alegeri sunt rezolvate rapid prin șantaj sau eliminare directă.
În lumea eurasiatică se conduce prin OLIGARHIE, grupuri restrânse de oameni ce-au monopolizat resursele economice într-un mod la fel de abscons ca-n cazul corporațiilor, liderilor vizibili li se conferă o autoritate aparentă mai mare ca-n lumea euroatlantică dar, în caz de deviere de la linia impusă oligarhic, sunt eliminați rapid și fără argumentații publice.
Așadar diferențele sunt doar de fațadă, mecanismul este similar și este impus/păzit tot prin intermediul instituțiilor de forță, recte SERVICII SECRETE, deci numitorul comun clar poate fi definit prin SECURISM.
N-o să mai fim întrebați dacă ne place sau nu să trăim așa, situația impusă este bine fundamentată și nu va fi modificată nici prin probabila resetare mondială ce se joacă sub ochii noștri. Lumea euroatlantică a pierdut demult oportunitatea de a-și asigura libertatea, iar lumea eurasiatică nici n-a avut în mod consolidat asemenea aspirații. Dacă n-ar fi atât de trist și implacabil, atunci ar fi de tip ''divina comedie'', deci ''Lasciate ogni speranza, voi ch'intrate/ Lăsați orice speranță, voi cei care intrați!''
Cozmin Gușă
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu