Crima politică de la Crucea

Bubuie un nou scandal. Avem din nou mineri care s-au autoblocat în subteran. De astă dată, autoritățile vor să abandoneze nu cărbunele, ci uraniul. Și mai grav. Și totul s-ar fi produs pe ascuns, dacă nu ar fi existat atâta cinism.

Nu am fi știut nimic, dacă acești mineri din județul Suceava, plătiți cu salarii de mizerie de 2.500-3.000 de lei, și-ar fi primit banii la timp și sporul de masă caldă, de care autoritățile au uitat. Și dacă, cu o cruzime uluitoare, directorul exploatării, Vasile Chiruță, nu le-ar fi spus acestora că, dacă nu le convine, nu au decât să plece la cules de sparanghel în Germania. Ei bine, veți afla în cele ce urmează cum ne vindem țara.

România dispune de singurul lanț complet din Europa în ceea ce privește acest important și extrem de scump minereu. În zonă există mai multe zăcăminte. Pentru moment este exploatat cel de la Crucea, iar conflictul de muncă aflat în plină desfășurare are loc la mina Botușana. Dar în apropiere există și alte zăcăminte care pot fi exploatate, cu o rentabilitate și mai mare. Cu este de pildă cel de la Glincești. România dispune de această bogăție. La Feldioara, lângă Brașov, avem o uzină aflată în funcțiune - încă - unde uraniul poate fi îmbogățit. Transformat în combustibil pentru reactoarele nucleare. Și, în fine, avem cele două reactoare nucleare de la Cernavodă, la care se vor mai adăuga încă două, în urma unei investiții americane. Cum spuneam mai sus, suntem singurii din Europa care avem un lanț complet. Putem produce suficientă energie, pentru a nu mai fi necesar vreodată, culmea rușinii, să importăm electricitate din Ungaria. Acestei oportunități i s-a pus însă pistolul la tâmplă.

Conflictul de muncă de la Crucea, cu toate circumstanțele lui, cu acești oameni expuși radiațiilor, întrucât nu dispun de echipamente adecvate, cu acești oameni care nu primesc banii pentru masa caldă, într-o țară în care de diminieața până seara auzim de tot felul de sporuri nesimțite, pe care le încasează salariații pentru te miri ce, ne atrage atenția asupra unei tentative de atentat la siguranța națională. Ce se întâmplă de fapt? Ce se află în spatele acestui conflict care bubuie la Crucea? Guvernul Cîțu, ca să o spunem pe scurt, intenționează nici mai mult nici mai puțin decât să pună cruce - nu este un simplu joc de cuvinte - nu numai exploatării de la Crucea ci chiar Companiei Naționale a Uraniului. Ne-o declară cu subiect și predicat una dintre cele mai autorizate persoane asupra acestui subiect. Domnul Ștefan Aurelian Băișanu, care a condus această companie. El ne explică cum, la vârful ei, au fost aduși de către noii guvernanți mai mulți tineri, care și-au făcut mâna lucrând în companii cu capital străin. Aceștia au fost aduși la CNU cu un singur obiectiv. Acela de a desființa compania. În ce scop? Răspunsul nu este greu de dat, dacă ne uităm unde trebuie. Pentru companiile străine din domeniu, România poate reprezenta o pradă. De ce să ne exploatăm noi înșine zăcămintele de uraniu și de ce să nu o facă alții, pentru ca românii să plătească mai scump și să stea la mâna acestora? Printre acești mulți alții, există și o companie canadiană Cameco, care a întreprins deja primii pași. Oferă României uraniu la preț de dumping. Un preț atât de scăzut, încât le oferă autorităților argumentul de a închide pur și simplu minele de uraniu, declanrându-le nerentabile. Va fi acest dumping o investiție, care poate va dura câțiva ani. După care, Cameco își va scoate pârleala cu vârf și îndesat. Devenind principalul și la urma urmei singurul furnizor de uraniu pentru cele patru reactoare de la Cernavodă. După ce minele noastre vor fi închise, compania canadiană va putea să urce prețul cât de sus va dori. Iar în final va solicita dreptul de a exploata minele românești de uraniu. Va extrage uraniu românesc și îl va vinde la un preț ridicat centralei de la Cernavodă. Dar, înainte, probabil va pune mâna și pe uzina de la Feldioara. Un obiectiv de o mare importanță strategică, ținând efectiv de siguranța națională, va fi astfel pasat, prin complicitatea autorităților române, unei societăți cu capital străin.

Nu se cheamă asta trădare națonală? Nu este această mișcare pe tabla de șah o tentativă de știribire a suveranității naționale? Înțelegem acum mai ușor de ce minerii de la Crucea sunt plătiți mizerabil, atunci când sunt plătiți, și sunt trimiși cu un cinism fără margini la cules de sparanghel în Germania? Se va întâmpla în următoarele zile ceva cât de cât rezonabil, pentru a-i determina pe acești mineri, aflați într-o disperată grevă, să iasă din subteran? Și dacă da, nu vom asista la același scenariu care are loc chiar acum la Petroșani, când se discută din ce în ce mai oficial despre închiderea exploatărilor miniere și reconversia forței de muncă, până când vor sosi în țară companiile germane, care intenționează să valorifice cărbunele românesc?

Sorin Rosca Stanescu