Dan Puric: un toreador a Lui Hristos!

Postat la: 20.02.2024 - 06:19

O ieșire de colecție a maestrului Dan Puric în emisiunea de aseara de la Mihai Gâdea, una care, în opinia mea, a zguduit serios sistemul politic românesc, ce se află în mare impas. "Mai-marile" partide reprezentate în parlament, nu au candidați la nimic, nu numai la președinție. Scena politică românească e o mare mocirlă în care Ciolacu și Ciucă sunt un fel de șopârle care își mănâncă din coadă "când nimic nu au a spune". Firește că într-un atare context, anunțul că Dan Puric va candida la președinția României a căzut ca un trăznet!

Ca și alții, Mihai Gâdea și-a etalat întrebările din politică, educație, dar, mai ales, din zona religioasă și de conștiință. Mihai Gâdea e un jurnalist care nu a încercat, precum ceilalți, să-l tamponeze pe conștiința națională pe Dan Puric. În aparițiile anterioare ale lui Puric s-au găsit tot felul de prăpădiți care au apăsat pe "latura" așa-zis rusofilă. Le-a ieșit pe ochi când filosoful Puric le-a replicat: "Toți ai mei au fost prigoniți de sovietici, acum Ardealul nostru strămoșesc e într-o mare primejdie, la confluența marilor bestii istorice!" I-a ghici cine sunt bestiile?

Cu un geniu și o conștiință a neamului ca Puric e imposibil să negociezi idei, conștiințe, suferințe de neam și mai ales credința strămoșească. E un mare diplomat de sorginte creștină, un fel de toreador pentru demonii care ne atacă frontal din toate zonele satanice. Îl ataci furibund cu armele progresismului cretin și constați că-ți alunecă mâna pe mâner. Îl ataci pe la spate cu hangerul idiotului (in)util și pentru o fracțiune de secundă constați că focul adevărului îți arde mâna. Vrei să-i bagi o sabie în conștiință și te dărâmă instantaneu îngerul păzitor al neamului românesc!

Ultima sa ieșire publică de la A3 nu face altceva decât să confirme faptul că toate partidele, dar toate, sunt în trepidații! Sistemul "ticăloșit" - cum i-a zis Băsescu, e în comă. Mai ales că maestrul Puric a spus un lucru total neașteptat. "Mă identific cu un singur om de stat. Cu Domnitorul Brâncoveanu. Și dacă am să mor ce? Pentru România nici un sacrificiu nu e prea mare"! Prin această ieșire Dan Puric a dărmat barierele dintre români și n-a făcut decât să ne reamintească ancestral ce a spus Mihai Viteazul în urmă cu 423 de ani: "Dacă noi, românii, am fi uniți, în zece ani am cuceri Europa!"

Marian Gârleanu

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu