De ce cresc prețurile la energie?
Postat la: 06.09.2022 - 09:12
Față de anul 2021, în Marea Britanie, prețurile la energie au crescut cu 80 % și cu 40 % în zona euro. Românii, în ciuda plafonării prețurilor, plătesc cu 45 % mai mult decât înaintea liberalizării și trecerii pe sistem concurențial.
Comisia Europeană se pregătește de un nou asalt în lupta cu prețurile la energiei. Asta ca o recunoaștere tacită a politicilor restrictive și a mesajelor gen Ceaușescu "reduceți consumul," eșuate.
În plină luptă cu neutralitatea climatică, oficialii de la Bruxelles au uitat că trebuie să trecem o iarnă, care poate fi noul nostru Stalingrad sau Gazingrad. La începutul verii, mai precis la data de 26 iulie 2022, miniștrii energiei din UE au ajuns la un acord politic privind o reducere a cererii de gaze naturale cu 15 % pentru această iarnă. Zis și nefăcut.
Pe piața energiei electrice s-au înregistrat șocuri de neimaginat la sfârșitul săptămânii trecute. Dacă la bursă, 1 MWh ajungea în Germania să coste 1100 de Euro, în Franța 870, țară cu cele mai multe reactoare nucleare, dar jumătate aflate în revizie.
Gazprom a oprit de două ori vara aceasta livrarea de gaz prin North Stream. Ultima închidere, pe motiv de revizie, nu se mai deschide. Deși Simens a anunțat că nu știe despre disfuncționalitățile invocate de ruși pentru o turbină și că n-a fost informată.
Creșterea prețurilor pe bursele energiei au început anul trecut pe vremea aceasta. Să nu uităm că prima plafonare din România a fost făcută în decembrie 2021, când nu începuse încă războiul din Crimeea.
Astăzi, linia melodică a flașnetei propagandei este setată pe "Putin e de vină."
Se pregătește reîntoarcerea la iernile din feudalismul timpuriu. Nemții aveau doar 6 % dintre gospodării încălzite cu sobe, înainte de criza energetică, acum nu găsesc lemne. Austriecii, la fel. În Polonia, sunt cozi interminabile pentru cel mai caloric combustibil. Eu nu pot să tai din pădurile mele, că le administrează Romsilva. Cumpăr la preț dublu, că doar nu o să dau triplu "băieților deștepți din energie."
Guvernul francez anunță că raționalizează energia de la iarnă. Portugalia și Spania se pregătesc să iasă din sistemul european de energie electrică. De departe, dezastrul cel mai mare e în Marea Britanie. Oficiul pentru Statistică Națională anunță că prețurile gazelor naturale din Regatul Unit au crescut cu aproape 96% în anul până în iulie 2022, în timp ce prețurile la electricitate au crescut cu 54%.
Răul urmează să se petreacă. Facturile medii anuale la energie ar putea depăși 4.000 de lire sterline (4.820 USD), începând cu luna ianuarie și 5.000 de lire sterline (6.000 USD) mai târziu în primăvară, o creștere cu două mii de lire față de costurile energiei din prezent, informează The Guardian. Milioane de oameni vor fi la pragul sărăciei. Liderii Serviciului Național de Sănătate din Marea Britanie au avertizat vineri despre o „criză medicală iminentă". Mulți oameni s-ar putea îmbolnăvi în această iarnă, deoarece vor sări peste mese pentru a avea bani de energie. De fapt, New York Times a făcut un vox populi, după alegerea Lizei Tuss ca viitor premier. Britanicii nu un singur of: pun mâncare sau electicitate pe masă?
Până de curând, românii erau considerați nespălați în toate studiile europene. Acum, din înălțimea birourilor înalților prelați europeni ni se predică reducerea consumului, ca armă de luptă împotriva Kremlinului cotropitor. Ministrul energiei din Germania susține că a învățat să facă dușuri mai scurte. Un alt oficial ne îndeamnă să folosim mai puțină apă la spălatul pe dinți. Pentru că ceaușismul reinventat în epoca progresistă n-are limite, un oficial bruxellez recomandă, nici mai mult nici mai puțin, folosirea șervețelelor umede pentru igiena intimă. Incredibil.
Emmanuel Macron anunță francezii că timpul prosperității a apus. Acum, urmează iarna suferinței. Din exportator de energie electrică, Franța a ajuns să importe.
Petrișor Peiu, îndrăgitul analist financiar, demonstrează că sancțiunile au întărit rubla cu 25 % și că bugetul de stat al Moscovei a acumulat 160 de miliarde de dolari în plus, prin creșterea prețurilor la petrol și gaz.
La nemți se interzic de ieri încălzirea piscinelor. Noroc că n-am dat curs recomandărilor prietenilor, înainte de pandemie. Toți îmi cereau să fac piscină, la moșie. Ca să aibe vara unde veni. Le-am spus că prefer să fac iazuri pentru gâște și rațe, că de musafiri am fost sătul în București.
În plină tensiune a creșterii prețurilor la energie, în mai toată lumea, un prieten, aflat într-o localitate de pe lângă Toronto (cu climă asemănătoare orașului Sinaia) și-a făcut o cogeamitea piscină, ca un sictir arătat lumii. I=a venit factura. Pe 4200 de KWh consumați, a plătit 420 de dolari canadieni, adică 1.400 de lei, cât plătesc eu pe o 1.400 de KWh (deh, am pompe de căldură).
Riscurile unor proteste în țările lumii civilizate au crescut cu 50%, între trimestrul doi și cel de-al treilea, afirmă ultimul raport al Verisk, citat de Reuters.
Indicele tulburărilor socale a crescut, mai ales în Bosnia și Herțegovina, Germania, Elveția și Țările de Jos, potrivit raportului publicat vineri. România nu figurează printre primele o sută de țări cu risc ridicat de proteste. Încă un argument pentru opinia mea, formulată în anii tefelismului, aprig bătător de pet în asfalt, că noua Securitate i-a scos pe tineri pe străzi.
La sfârșitul săptămânii, oficialii de la Bruxelles se reîntâlnesc ca să o ia din nou pe la Ploiești. Cică s-ar discuta un preț maximal pentru gaz și curent. Doar că asta ar contraveni pieței libere. Gazprom a și anunțat deja că nu acceptă formula.
Putin ne pregătește Gazingrad (termen lansat ieri la emisiunea Gold FM) și noi ne frecăm pumnii în marea încălzire globală. Din cretinismul liderilor europeni, plonjăm în feudalismul negru.
Prețurile la energie cresc pentru că piața a luat-o razna. Politicienii nu mai controlează nimic. Marii investitori își freacă și ei mâinile, dar de bucurie.
Marius Ghilezan
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu