Despre cum România a creditat SUA cu 9 miliarde de Euro

O știre puțin discutată în ultimele două zile a fost aceea că România a cumpărat tancuri Abrams în valoare de 2,5 miliarde de dolari (românii spun că ar costa „doar" un miliard, dar dacă în Congresul SUA a fost înaintată suma de 2,5 miliarde, eu sunt gata să pariez că ăsta este prețul final real!).

A cumpărat e un fel de a zice, căci, ca și avioanele F35, în valoare de 6,5 miliarde de dolari „cumpărate" la începutul lunii august 2023, TOATE, ȘI TANCURILE ȘI AVIOANELE, AU TERMENE DE LIVRARE DE 5-10 ANI!!! Atunci de ce face România PLĂȚILE (fie și parțiale) ACUM?

„Este un cost plătit pentru siguranța națională" desigur, fiindcă „participarea noastră la efortul de securitate comun al NATO" și alte sloganuri de genul acesta sunt doar pentru gușterii corect politic.

Nu voi începe nici să enumăr calitățile militare neîndoielnice ale viitoarelor arme pe care România le va avea atunci când vor fi absolut inutile, în situația în care conflictul din Ucraina va fi demult istorie și când noua „lume multipolară" își va fi intrat deplin în drepturi, lume în care relațiile economice și parteneriatul cu Rusia se vor fi reluat chiar și prin noua „cortină de fier" a secolului XXI, și în care armele vor tăcea pentru o lungă perioadă, în lipsa inițiativelor și „incursiunilor" „democratizatoare" ale actualului hegemon.

De ce? E simplu: SUA are nevoie disperată de bani. Și atunci se împrumută... căci sumele colectate AZI de la aliați și de la „partenerii" strategici de către SUA, pentru diverse armamente sau alte sisteme de „securitate" ce vor fi livrate peste ani și ani, zeci de ani, nu constituie nimic altceva decât o creditare mascată, o creditare care nu va fi contabilizată ca atare în rapoartele și estimările economice absolut dezastruoase ale actualului hegemon.

De ce este mascat creditul acordat de România, Polonia și alți beneficiari de promisiuni de vânzare-cumpărare de armament de „ultimă generație", care până la momentul livrării, va deveni de penultimă generație? Pentru a nu crește și mai mult datoria externă, datorie externă ajunsă la suma exorbitantă de 33 trilioane de dolari.

Căci, dacă e ceva mai îngrijorător pentru SUA și „lumea civilizată" decât suma astronomică menționată mai sus, este „trendul", tendința către abis a economiei americane, căci în chiar momentul în care citiți rândurile astea, trezoreria americană se împrumută mai mult decât în perioada pandemică, asta deși economia este cu motoarele la maxim.

Și asta nu e tot... căci ritmul inflației rămâne de aproximativ două ori mai mare decât înainte de ianuarie '21 și nu există semne de încetinire, SUA împrumutându-se doar în luna asta cu peste 500 de miliarde de dolari.

Și asta nu e tot! Nu doar că datoria externă a SUA crește cu o viteză uluitoare, dar și costul acesteia este din ce în ce mai mare. Astfel, dacă timp de aproape 20 de ani, SUA a fost liberă să se împrumute după bunul plac, deoarece costurile serviciului datoriei erau de ~1,5%, acum, costurile datoriei s-au dublat, ajungând la 3% și vor crește la 5% pe măsură ce ratele vor crește vertiginos.

Pentru a înțelege ce înseamnă asta trebuie făcut un calcul simplu: 5% din 33 de trilioane de dolari, înseamnă aproximativ 1,7 trilioane de dolari PE AN, DOAR PENTRU DOBÂNZILE SUA!!!

„Pe măsură ce costurile cu dobânzile cresc în SUA, intri în acest cerc vicios, în care ratele mai mari ale dobânzilor determină costuri de finanțare mai mari, provoacă emisii mai mari de datorii, care provoacă lichidări suplimentare de obligațiuni, care provoacă rate mai mari, ceea ce ne pune într-o poziție fiscală insuportabilă. ", a declarat pentru CNBC managerul fondului speculativ Paul Tudor Jones.

Este un ciclu fără sfârșit de împrumuturi pentru a cheltui, care duce la creșterea ratelor și duce la cheltuielile cu dobânzile de 20% din veniturile SUA.

Iar inexistența unui plan pe termen lung face ca încrederea în bondurile americane să scadă, neîncredere accentuată și de o politică agresivă a Chinei de a vinde titlurile trezoreriei americane, deținerile chineze atingând minimul ultimilor 14 ani.

Desigur, toate astea sunt doar primele efecte ale „dedolarizării" lumii, „dedolarizare" care va face ca neîncrederea să crească și, implicit, costul creditării mamutului american să atingă culmi paroxistice.

Ca să înțelegeți tendința generală, trendul, de fapt, panta pe care glisează necontrolat SUA vom face o comparație ce ar fi părut absurdă până acum 3 ani, momentul de la care SUA a dat drumul la tiparniță pentru a acoperi costurile pandemiei și ale războiului din Ucraina:

În 1985, în URSS deficitul bugetar era de 2% din PIB, urcând la 10% până în 1990, iar în 1991 deficitul a crescut la 30% din PIB și URSS s-a prăbușit sub greutatea inflației în masă.

În 2023, SUA are un deficit bugetar de aproximativ 8% din PIB... și recesiunea nici nu a venit încă!

Iată de ce România, o țară în care deficitul a ajuns la 3,55% din PIB în primele nouă luni ale anului, stând deci, într-un mod cu totul paradoxal, mult mai bine decât SUA (!!!) a ajuns să împrumute SUA... fără dobândă!

Căci asta înseamnă sumele plătite ca avans pentru niște jucării militare scumpe și fără niciun rost: un împrumut fără dobândă acordat SUA, împrumut care nici nu mai este contabilizat.

Știu, cu 9 miliarde de dolari am fi putut construi 15 spitale regionale (cost de aproximativ 600 milioane Euro/spital), sau 18.000 școli (cost aproximativ 500.000 Euro/școală) sau 1800 km de autostradă (cost aproximativ de 5 milioane Euro/km)... dar ce înseamnă toate astea față de datoria noastră „sacră" de a ne ajuta la nevoie „partenerul strategic" și de a-l împrumuta mascat fără dobândă... pardon, am vrut să spun ce înseamnă toate astea față de datoria noastră „sacră" de a ne asigura „apărarea națională" și de „participarea noastră la efortul de securitate comun al NATO"... nu?

Să mai punem la calculul ăsta și cei aproape 4% din PIB pe care îi plătim sub toate formele la „efortul de război" al „poporului vecin și prieten" ucrainean?

Eh, dacă trageți linie sub toate aceste liberalități făcute de România în numele și pentru „partenerul nostru strategic", veți înțelege de ce e nevoie să strângem cureaua, de ce e nevoie de impozite mai mari, de ce controlul cash-ului... într-un cuvânt, de ce are nevoie statul de banii dvs! Statul ăla care nu e nici al nostru, nici al copiilor noștri, nici al copiilor copiilor noștri, ci al lor, al mai marilor și stăpânilor noștri!

Deci, stați liniștiți, munciți și plătiți impozite din ce în ce mai mari: banii dvs. se duc și se duc bine unde se duc: se duc pentru „propășirea pe noi culmi de dezvoltare" a „lumii civilizate" în care trăim!

Dan Chitic