Despre lăcomie, orgoliu și sfârșitul lumii!

Atunci când analizăm situația pe plan local, național sau mondial, fie din punct de vedere social, economic, politic sau, mai nou, militar este imposibil să nu constatăm că suntem într-un impas major. Or, un blocaj într-un sistem în mișcare, proiectat să fie în mișcare, e sinonim cu distrugerea întregului angrenaj. Și asta suntem pe cale să experimentăm.

Cert, am putea să apelăm la mari specialiști în orice, să facem analize complexe, multidisciplinare, pe marginea unor informații sintetice, „macro", „multi" etc... realitatea este de fapt una înfiorător de simplă: cauza este „mai mult"-ul, „mai bine"-le. Cauza este lăcomia - aviditatea materială - și reflexul și cauza ei subtilă - orgoliul, mândria, trufia - aviditatea, nesațietatea sufletească. „Mai mult"-ul, și „și mai mult"-ul este cauza tuturor relelor în lumea noastră.

Un exemplu simplu: ce vrea un miliardar care stă la soare pe iahtul său de 80 de milioane? E simplu: vrea un iaht de 120 de milioane? Și ghici ce vrea „norocosul" care stă pe iahtul de 120 de milioane? E la fel de simplu: un iaht de 160 de milioane. Și pe panta asta nu există limită. La fel și la nivel geo-politic: cineva „vrea mai mult", vrea „mai departe". Nu vă obosiți să „decriptați" la cine m-am referit aici având în vedere conflictul de la granița noastră. â

Rezultatul analizei e simplu și vine de la sine: toți vor mai mult, toți vor mai departe. Iar acest „mai mult" nu trebuie căutat doar „ex-parte materie", doar în cele materiale, ci și în cele sufletești - căci mândria, orgoliul sunt alimentate și de „foamea" de „mai mult" pe plan psihic și afectiv: mai multa cinste și cinstire, mai multa iubire chiar, toate duc la aceeași hipertrofiere a egoului. Cu aceleași rezultate catastrofale.

Este natural... de aceea suntem atât de aproape de dezastru! Căci stă în natura noastră să producem dezastrul. Suntem proiectați să mergem spre dezastru.
Crize personale? Crize economice? Crize climatice? Crize politice? Crize geopolitice? Toate au un singur numitor comun: „mai mult"-ul, „mai bine"-le. Simplificați această „ecuație" cu atât de multe necunoscute cu singurul dat cunoscut - „mai mult"-ul - și toate s-ar rezolva de la sine. Probabil este prea simplu pentru a fi posibil. Căci de-abia asta pare a fi adevărata utopie - să scoți orgoliul și nesațiul din om.

Așa am fost, așa suntem și așa vom fi: creați după chipul lui Dumnezeu și viețuind după asemănarea lui Satan, cel mai apropiat și frumos înger al lui Dumnezeu căzut din orgoliu și din voința de „mai mult": „Tu erai heruvimul pus ca să ocroteşti; te aşezasem pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu, şi umblai prin mijlocul pietrelor celor de foc. Fost-ai fără prihană în căile tale din ziua facerii tale şi până s-a încuibat în tine nelegiuirea. Din pricina întinderii negoţului tău, lăuntrul tău s-a umplut de nedreptate şi ai păcătuit, şi Eu te-am izgonit pe tine, heruvim ocrotitor, din pietrele cele scânteietoare şi te-am aruncat din muntele lui Dumnezeu, ca pe un necurat. Din pricina frumuseţii tale s-a îngâmfat inima ta, şi pentru trufia ta ţi-ai pierdut înţelepciunea. (...) Toţi cei ce te cunosc între popoare se vor mira de tine, vei ajunge o groază şi în veci nu vei mai fi" (Iezechiel 28, 14-19).

Blestemul lui Satan pare a fi blestemul întregii omeniri: „Din pricina întinderii negoţului tău, lăuntrul tău s-a umplut de nedreptate şi ai păcătuit" și „Din pricina frumuseţii tale s-a îngâmfat inima ta, şi pentru trufia ta ţi-ai pierdut înţelepciunea." Impecabil spus. Mai avem nevoie de vreo analiză fundamentată pe șmirifonfleli macroeconomice sau geostrategice? Totul este extrem de simplu. De aceea viitorul este implacabil: „Prin mulţimea nelegiuirilor tale, săvârşite în negoţul tău nedrept, ţi-ai pângărit altarele tale; şi Eu voi scoate din mijlocul tău foc, care te va şi mistui; şi te voi preface în cenuşă pe pământ înaintea ochilor tuturor celor ce te văd." Același Iezechiel 28: 18.

Acest text, poate iar prea lung și prea greoi pentru unii - scuze!, nu se vrea a fi o scriere cu caracter religios. Mai degrabă este o încercare de a găsi o explicație ontologică pentru prostia autodistructivă a speciei noastre. O încercare de a găsi „răul-răurilor" speciei noastre. Și cred că l-am găsit. E „mai mult"-ul. Culmea, și aici este semnul că nu avem scăpare, „mai mult"-ul este fundamentul dogmei moderne a perpetuului progres de orice fel - economic, științific, social sau cultural... o dogmă care a încurajat lăcomia și orgoliul din ființa umană și ne-a adus aici... în pragul împlinirii destinului nostru.

Textul s-ar putea întinde și mai mult. Nu o voi face. Vom mai reveni asupra temei. Acum voi concluziona spunând doar că singura soluție pentru ființa umană, ba chiar pentru specia umană este întoarcerea la o societate bazată pe valori tradiționale, acolo unde orgoliul, (trufia, mândria - oricum i-ați spune) este un o imperfecțiune, o lipsă, fiind considerat un păcat în toate religiile lumii, iar în creștinism este chiar primul din cele șapte păcate capitale.

D-aia, vreți să schimbăm lumea? Să încercăm să începem cu noi înșine... hai să vedem dacă noi reușim să scăpăm de trufie, de nevoia de „mai mult"... și o să realizăm cât de posibilă, de realizabilă mai este „salvarea lumii". D-aia, probabil, suntem atât de aproape de sfârșit... Spre luare aminte și suport pentru gândurile dvs. mai las aici asta: „Iată, Eu sunt împotriva ta, "trufaşule", zice Domnul Savaot, căci a venit ziua ta şi timpul pedepsirii tale." (Ieremia 50: 31)

Dan Chitic