Despre „spiritul de la Davos" și despre ce nu va stârni interesul legacy media și al influencerilor progresiști

Marile corporații nu se mai bazează azi pe inovație, pe calitate și pe productivitate (tot ce cumpărăm a devenit chinezărie, iar slujba în corporație a început să semene cu munca în zadar comunistă), ci pe o legislație care le permite spionarea publicului și canalizarea voinței, pe privatizarea profitului și socializarea pierderilor, pe toleranța excesivă la „optimizarea fiscală" (în fapt, o evaziune fiscală mascată) și la externalizarea profiturilor în vederea taxării în paradisuri fiscale, precum și pe rente, monopoluri și privilegii sau exclusivități, de tip neo-feudal, și chiar pe ajutoare de stat, în dauna necesității de finanțare a viitorului națiunilor și a asistenței sociale a celor aflați în nevoie, victime ale inegalității de șanse.

Este grav că aceste legi și cutume tolerante și aceste deturnări de fonduri în favoarea corporațiilor, au fost făcute posibile de experți care scriu legi în locul reprezentanților aleși ai poporului, dar sunt plătiți direct sau indirect de corporații, iar implementarea legilor astfel scrise se petrece pe „principiul" ușii rotative - cadre ale corporațiilor, reprezentanți ai ONG-urilor sponsorizate de ele și influenceri ai rețelei lor mafiotice de sens devin, din când în când, birocrați de rang înalt sau demnitari, după care, în urmarea unui mandat exercitat „cu succes", se întorc în corporație, pe posturi și mai bine plătite și pentru poziții și mai influente. Guvernele României din ultimii 7 ani nu sunt altceva decât ilustrări (oarecum) meșteșugite ale acestei realități construite după chipul și asemănarea rețelelor mafiotice de sens.

În tot acest timp, o mare masă de oameni a fost abandonată - inclusiv copii și bătrâni, considerați asistați social. Cei care au promovat permanent conceptul de individ egoist, care nu își vede decât de propriul interes, precum și ideea de stat minimal, care nu trebuie să intervină în economie (exceptând momentele esențiale când „privații" trebuie susținuți sau salvați de la faliment de stat, cu banii contribuabililor sau ai deponenților), au creat și stigmatul de „inutil social", reducând societatea la o junglă.

În cultura lor cu tentă hitleristă, cei care se află de partea „corectă" a politicii și administrației sunt convinși că trebuie să fie protejați în interiorul unor ziduri (fizice sau virtuale), care să îi țină la distanță de ceilalți. Empatia, solidaritatea, cooperarea, valorile perene ale umanității, toate acestea le sunt străine acestor cinici. Individualismul este, însă, doar pentru terți, iar nu și pentru cei din spatele zidurilor.

De aceea, societatea noastră s-a scindat într-o populație de corporatiști (care pot fi siguri de slujba lor doar temporar, până le dispare tinerețea), funcționari publici, angajați ai structurilor statale de forță și represiune, sinecuriști, pensionari „speciali", rudele și prietenii lor, de o parte, și restul, de cealaltă parte, adică oamenii fără altă șansă decât aceea de a se descurca singuri, ceea ce a determinat exodul la muncă în străinătate sau eșuarea în slujbele din țară, pe salarii de nimic. O polarizare socială mai agresivă și mai pe față decât în Evul mediu, manifestată mai ales prin „bulele" de pe internet și din rețelele sociale, iată cea mai mare belea a lumii noastre. Segregarea socială, sub forma apartheidului sanitar din plandemie, este acum multiplicat de identitatea digitală, scutul „democratic" european, cordonul sanitar politic, delictul de opinie etc.

Sărăcia și foametea își au cauza în redistribuirea injustă a averii - se ia de la cei mulți și săraci și lipsiți sistematic sau intenționat de șanse pentru a se umple conturile celor puțini și privilegiați. Sănătatea, securitatea, anti-corupția și politicile „verzi" sunt ipocrizii, pretexte și instrumente ale capitalismului de supraveghere, ai cărui exponenți sunt țicniții mesianici care vor să transforme omul într-o ființă golită de Dumnezeu și de legăturile emoționale cu familia, națiunea, istoria și cultura. Un rezervor de sărăcie și captivitate este supraîndatorarea prin bani creați din nimic (datorii, generate de credite bancare), dar și prin tipărirea banilor suplimentari în raport de cantitatea de mărfuri și servicii de pe piață (quantitative easing), prin monopol, rente și priviliegii neo-feudale și prin abuz de putere economică.

Globalizarea nu înseamnă progres și nici calea către o lume mai bună, în care omul să fie scopul, ci lipsire de libertate. Este nimic altceva decât un totalitarism planetar în care omul este instrumentul remodelării lumii după alte planuri decât cel al lui Dumnezeu, obiectul controlului și monitorizării permanente, cifra cu care se măsoară puterea oligarhică și organizarea socială plutocrată în vederea împărțirii imperialiste a sferelor geo-politice de influență.

Abandonul familiei și al credinței este alienare, aneantizarea omului ca ființă simțitoare și spirituală. Remodelarea omului, aducerea sa la cel mai mic numitor comun (emoționalul gregar și oligo-raționalul) este puntea către transhumanism, extincția omului ca specie. Societatea noastră, lumea în genere, noi înșine, la nivel individual și de comunitate, avem nevoie de un nou contract social, care să nu mai lase în urmă pe nimeni și care să permită recuperarea din deșert a abandonaților și a „inutililor" social.

Gheorghe Piperea