Dezordinea preţurilor: de unde vine şi încotro merge

Mişcarea în sus dobânzii de politică monetară, decisă ieri în Consiliul BNR, fusese anticipată în dezbaterea publică. Era clar că va urma saltul cu 0,50 puncte procentuale, de la 2 la 2,50 la sută. Aşa că, mai cu seamă, aşteptată a fost analiza cauzelor care au determinat această decizie. De ce a crescut atât de mult inflaţia, de la 7,8 la sută în noiembrie anul trecut la 8,19 la sută în decembrie, şi încotro tind să meargă preţurile de consum în lunile următoare? Ce efecte va produce această dinamică? Sunt întrebări de importanţă cardinală în aceste momente.

Vineri, 11 martie, Banca Naţională va publica Raportul trimestrial asupra inflaţiei. Documentul, cu numeroase analize, grafice, comparaţii internaţionale, cuprinde răspunsuri detaliate, pertinente şi bine argumentate la aceste întrebări. Dar şi în comunicatul de miercuri, de după şedinţa CA al BNR, contextul determinant pentru deciziile adoptate este analizat în toate detaliile şi semnificaţiile ce-l caracterizează. Creşterea dobânzii-cheie, ce continuă să fie pronunţat real-negativă, cu mult deci, sub rata inflaţiei, nu poate să fie şi nu a rămas o măsură singulară. BNR va acţiona în continuare cu tot arsenalul pentru a calma inflaţia, inclusiv păstrând „controlul ferm al lichidităţii pe piaţa monetară". Iar „control ferm", în limbajul instituţiei, înseamnă mult mai mult decât „control adecvat"; înseamnă maximă prudenţă pentru ca fluxurile de lichiditate din sistemul bancar să nu alimenteze inflaţia în creştere.

Inflaţie care, aşa cum se arată negru pe alb în documentul BNR, reflectă efecte potenţate ale liberalizării pieţei gazelor naturale şi electricităţii în România. Dar cauza-cauzelor, de această dată, nu este internă. Pentru că acest al şaselea ciclu inflaţionist cu care de confruntăm în România, din 1989 încoace, este determinat aproape integral de şocurile globale. Concret: de criza energetică al cărui desfăşurător acoperă planeta.

Ce ne aşteaptă? Marile bănci centrale, marile centre de analiză din lume nu se grăbesc să avanseze prognoze. Incertitudinea este de asemenea globală. Este totuşi cert că, pe termen scurt, vocile importante din lumea largă ce susţineau că această inflaţie este tranzitorie au pierdut din intensitate. Incertitudinea o resimţim puternic şi în România. BNR nu ezită totuşi să informeze publicul că „scenariul actual, întocmit pe baza datelor disponibile, evidenţiază o înrăutăţire considerabilă a perspectivei creşterii preţurilor pe termen scurt". Ceea ce înseamnă că, în perspectiva celui de-al doilea trimestru din acest an, dacă nu vor fi prelungite măsurile de compensare şi plafonare a preţurilor la electricitate şi gaze naturale, care expiră la 31 martie, va fi inevitabil ca rata anuală a inflaţiei să-şi accentueze semnificativ creşterea.

La ce raportăm această dezordine a preţurilor, cu care convieţuim acum, noi şi lumea toată? Desigur, la ceea ce ne dorim: o inflaţie bună! Inflaţia bună, sinteză fină a creşterii generalizate - calmă şi ordonată - a preţurilor de consum, se înscrie invariabil în jurul ratei de 2 la sută. Niciodată mai sus, niciodată mai jos. Aceasta este o axiomă.

Numai că acum, de la un capăt la altul al lumii, sunt prea puţine ţările ce au parte de inflaţie bună. Ieşirile din matcă ale preţurilor de consum, frecvente pe întreaga planetă din primăvara lui 2020 încoace, din cauza multiplelor crize provocate de pandemie, exprimă de asemenea o sinteză. Brutală şi şocantă însă, ca efect al unor transformări nedorite ale curbei normale a preţurilor de consum într-o linie frântă. O linie care mai întâi, sub presiunea crizei energetice globale, s-a adâncit aproape de zero ori sub nivelul zero. Ceea ce înseamnă că preţurile au eşuat în deflaţie, fenomen extrem de periculos. Acolo, sub nivelul zero, s-a rupt linia, după care cea mai mare parte a ei s-a îndreptat brusc în sus, tot mai sus, aruncând întreaga lume într-o inflaţie galopantă ce ne-a amintit de anii 1970. Fără vreun semn că ar tinde să se oprească. Dimpotrivă, semnele sunt că din martie încolo se vor avânta către cote de două cifre. În toată lumea.

Criza energetică globală, într-un strâns raport de cauzalitate cu toate celelalte crize provocate de pandemie, loveşte o mare parte a populaţiei lumii. Îndeosebi pe salariaţi, pe pensionari, pe toţi cei cu venituri fixe. În aceste condiţii, nu mai putem miza în prea mare măsură pe prognoze. Accentul, acum, trebuie pus pe ţinte! Ca în război: cu planuri „de bătaie" detaliate, cu cote ce trebuie să fie atacate si cucerite, cu arsenalul (în sensul de totalitate a mijloacelor de intervenţie) ce urmează să fie mobilizat. Si, totodată, cu o muncă stăruitoare, tenace si inteligentă pentru ridicarea moralului tuturor celor din linia întâi, de pe cele două fronturi: cel al confruntării cu molima si cel al bătăliei cu recesiunea.

Şi mai e ceva: privirea spre viitor. Acum e criză. Dar crizele, indiferent de ce ne spun prognozele, vin si trec. Va trece şi criza asta. Dar bătălia pentru sănătate economică nu trebuie să fie pierdută.

Fără îndoială, este important ca România să revină, ca în 2020, la o inflaţie bună. Dar România are nevoie şi de creştere economică. Nu însă de o creştere nesustenabilă. Numai că o creştere sănătoasă nu va fi posibilă fără cultură economică, orientată spre piaţă. Un tip de cultură aplicată, care să asigure o succesiune de alegeri riguros gândite şi bine făcute: ce se produce, pentru cine, cât, cum si cu ce costuri... În întregul sistem economic, de la gospodăriile populaţiei la întreprinderi şi la servicii. Totul începând de la capitalul investit.

Adrian Vasilescu