Dilema de la Vilnius

Marea dilemă a summitului de la Vilnius, care începe astăzi, nu-și poate găsi dezlegarea decât printr-o mișcare decisivă. Într-un sens sau altul. Legată nu numai de Ucraina. Ci și de Federația Rusă. De fapt, singura soluție rațională constă în anticiparea corectă a reacției pe care Moscova ar putea să o aibă dacă se decide ca, după încheierea războiului, în mod automat, Ucraina să fie primită în NATO.

Într-un fel, apele NATO s-au limpezit. În sensul că Turcia a luat în fine decizia de a nu-și mai exercita dreptul de veto împotriva aderării Suediei. Tot ce se poate să fi obținut la schimb o nouă promisiune privind aderarea Turciei la Uniunea Europeană. Sau cine știe? Poate că a obținut mai puțin. Dar cert este că, în mod cu totul și cu totul surprinzător, Recep Erdogan a făcut și alte două mișcări pe tabla de șah politic. O declarație șoc, prin care recomandă primirea Ucrainei în NATO. Și a doua mișcare șoc, prin care i-a permis lui Volodimir Zelenski, încălcând înțelegerea cu Federația Rusă, să-i preia pe comandanții de la Mariopol, care ar fi trebuit să rămână în Turcia până a finalul războiului. A provocat astfel, prin toate aceste mutări, mare supărare la Moscova. Și pentru a încheia cele câteva precizări vizând circumstanțele în care se desfășoară acest important summit, la peste 500 de zile de la invazia în Ucraina, care se dorea un război fulger, să mai consemnăm faptul că există state NATO care bat cu pumnul în masă și solicită o decizie prin care să se anunțe că Ucraina a fi automat primită în NATO, imediat după încheierea războiului. Iar alte state se opun.

Încercând să anticipăm reacțiile pe termen scurt și pe termen lung ale Moscovei legate de acest război, care sunt cruciale, să prezentăm succint argumentele care se bat cap în cap ale celor două tabere din NATO. Cei care susțin teza primirii automate a Ucrainei imediat după încheierea războiului consideră, ca și Volodimir Zelenski de altfel, că, de facto, acest stat luptă pentru NATO. Cu arme și echipamente NATO. Cu instruire după standardele NATO. Și că, purtând acest război eroic, ucrainenii protejează statele NATO și statele Uniunii Europene de agresivitatea Moscovei. La capătul războiului, Ucraina va fi cel mai bine înarmat, cel mai bine echipat și cel mai instruit pe standardele NATO dintre statele Uniunii Europene. Și atunci de ce nu ar fi primită Ucraina în mod automat? Desigur, după încheierea unui tratat de pace cu Federația Rusă.

Adversarii acestui scenariu nu se cramponează atât de mult cum am putea crede de standardele convenite de statele NATO privind aderarea. În schimb, susțin că o asemenea decizie luată la Vilnius ar putea în cel mai bun caz să prelungească războiul pe o perioadă nedeterminată, iar în cel mai rău caz să-l determine pe Putin să recurgă la gesturi extreme, în sensul utilizării armamentului atomic.

Iar acum, pentru a încerca să dăm un răspuns propriu, să ne mutăm la Kremlin și să intrăm în logica lui Vladimir Putin. Acesta a decis, desigur în mod iresponsabil și pervers, declanșarea războiului împotriva Ucrainei, sub pretextul că Federația Rusă, deja încercuită de baze NATO, se afla în pericol de a avea pe o lungă frontieră un nou adversar de temut, Ucraina, care treptat își consolida un regim ostil Federației Ruse și se apropia din ce în ce mai mult de statele occidentale. A mizat pe un război fulger și, iată, s-a ales cu un război de uzură, după peste 500 de zile de ostilități extrem de costisitoare pentru toate părțile. Deci inclusiv pentru Federația Rusă. Dacă la Vilnius se decide în aceste zile aderarea automată a Ucrainei la NATO, după încheierea păcii, pacea poate fi amânată sine die. De către Vladimir Putin. Care nu are nici cel mai mic interes ca Ucraina să devină stat NATO. Mai ales în condițiile în care abia acum, după aderarea la NATO a Finlandei și preconizata aderare a Suediei, devine un stat parțial încercuit de NATO. Logic, Putin va încerca să se opună prin orice fel de mijloace încheierii acestui război. E limpede că o decizie favorabilă Ucrainei, luată la Vilnius, nu pune capăt războiului, ci îl prelungește.

Și dacă am ajuns la această concluzie, atunci mai este necesară o singură analiză. Cea legată de costuri. Mergând pe primul scenariu, NATO admite implicit că războiul se prelungește. Și că trebuie să suporte în continuare costurile. Care ar putea chiar escalada. Ceea ce înseamnă că statele NATO au obligația să se gândească și la costurile suportate de Federația Rusă. Vor fi acestea rezonabile sau, în cele din urmă vor genera prăbușirea economică și financiară? Și disoluția statului rus? Grea estimare!

Sorin Rosca Stanescu