Dilema statului subteran

De după gratii, Elena Udrea mai marchează un punct. Împotriva statului subteran. Despre care crede cu tărie că este alcătuit exclusiv din oameni ai serviciilor. Nicidecum din politicieni. Aceștia din urmă fiind utilizați doar ca masă de manevră. Ea spune că, spre final de mandat prezidențial, șeful statului nu mai are nicio autoritate asupra statului subteran.

Îi relatează cu lux de amănunte Ancăi Alexandrescu, pentru Realitatea Plus, cum, în ultimul său an de mandat, Traian Băsescu a încercat din răsputeri să-l elimine pe Florian Coldea. Dar nu a mai putut. Maior s-a împotrivit, iar în Parlament nu mai dispunea de o majoritate. Și, din acest motiv, Serviciul Român de Informații, care avea toate culoarele necesare în parchete și în justiție, și-a făcut de cap. Și a trecut la executarea oamenilor președintelui. Începând chiar cu fratele acestuia. Se aseamănă situația de atunci cu cea de acum? Pierde Klaus Iohannis controlul?

E clar că, dintr-o anumită perspectivă, ca și în urmă cu zece ani, serviciile secrete, mai puternice decât erau atunci, tatonează terenul pentru a obține controlul necesar asupra nucleului care va conduce România. E logic ca ele să se îndepărteze de președintele Klaus Iohannis și, luându-și distanța necesară, să-și poată pregăti în liniște viitorul. Respectiv modul în care își vor împărți între ele autoritatea și vor fi capabile să-și gestioneze interesele instituțiilor și a grupurilor ilegitime care acționează sub pălăria lor.

În urmă cu zece ani, de la mare distanță, Serviciul Român de Informații, condus de tandemul Maior-Coldea, dispunea de cea mai mare autoritate în gestionarea statului subteran. Acest tandem învârtea pe degete toate instituțiile statului. Celelalte servicii secrete treceau pe un plan secund. Astăzi, la conducerea celui mai important serviciu secret al României nu se mai află însă un tandem comparabil cu cel de atunci. Până în prezent, Eduard Hellvig, politicianul transformat în civil și plasat de către Klaus Iohannis la cârma Serviciului Român de Informații, nu s-a manifestat ca un jucător semnificativ în planul înaltelor combinații ale statului și nici nu și-a manifestat în vreun fel intenția de a acapara mai multă putere decât cea conferită de litera și spiritul Constituției. Jocuri murdare, care îi scapă de sub control, se fac desigur în continuare la nivelul liderilor naționali și regionali SRI, dar aceste jocuri nu-i pun în pericol pe marii actori politici. Și nici nu vizează în vreun fel decisiv echilibrul politic și averea publică. Pe de altă parte, puterea serviciilor s-a mai disipat. În timp ce SIE și-a pierdut foarte mult din relevanța pe care o avea cândva, în planul bătăliei interne, SPP și STS au devenit mai influente. În vreme ce cândva temutul serviciu secret al Ministerului de Interne s-a retras cumva în afara terenului de joc.

Prin urmare Klaus Iohannis nu se mai poate afla în ipostaza lui Traian Băsescu, așa cum este ea descrisă de către Elena Udrea. Și închei printr-o afirmație cât se poate de tranșantă: profitând de conjunctura externă extrem de favorabilă și de legăturile de dependență din ce în ce mai strânse cu Statele Unite, Serviciul Român de Informații a reușit, sub cel de-al doilea mandat al lui Klaus Iohannis, perfomanța de a influența radical legislația de securitate a statului român, astfel încât importante pârghii de putere, adjudecate în mod ilegal și neconstituțional de tandemul Maior-Coldea, astăzi au fost transferate cât se poate de legal în mânile celui mai important serviciu secret al țării. Care, prin urmare, nu mai are nevoie să lucreze subteran, ci o face la vedere.

Sorin Rosca Stanescu