Drulă a ieșit la înaintare!
Postat la: 05.06.2022 - 18:53
În sfârșit s-a trezit USR din mahmureala plecării lui Cioloș și și-a dat seama că toată lumea vorbește despre pachetul de legi prin care serviciile secrete ar primi și mai multă putere și ar beneficia totodată de și mai puțină transparență.
Prin urmare, Cătălin Drulă a ieșit la înaintare cu un mesaj „împotriva republicii securiștilor". Mesajul în sine e corect, desigur. Dar hai să vedem și ce a făcut USR până acum în privința asta. Controlul parlamentar asupra SRI e exercitat de o comisie comună permanentă a Camerei Deputaților și Senatului. Ți-ai zice că atunci când chiar îți pasă de SRI, pui în comisia aia un membru important al partidui, prezent în spațiul public, care să avertizeze societatea civilă atunci când consideră că comisia nu-și face treaba sau când constată derapaje. Sau mă rog, eu așa aș face.
USR l-a numit în comisia respectivă pe dl Teodor Lazăr, deputat de Bacău. N-am auzit în viața mea de el, dar o fi vina mea, așa că i-am căutat profilul de Facebook. N-are. Hm, mi-am zis, o fi un domn mai retras, dar cu ditai activitatea; hai să-i verific raportul de activitate, că USR ne zisese că ei sunt transparenți și ne povestesc mereu ce fac. Dar dl Lazăr n-are nici raport de activitate, din păcate. O fi atunci vreun expert din ăla care tace și face, nu?
Ia să vedem ce anume din CVul lui îl recomandă pentru comisia în care e. Bineînțeles, nici CV n-are. Și atunci, dragă USR, cum pot să te iau în serios când numești proiectul legilor SRI „cel mai grav derapaj politic din ultimii ani", dar îl numești în comisia comună permanentă care verifică activitatea SRI pe omul invizibil?
Alex Tocilescu
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu