Eduard Hellvig cu rața în gură!

Aparent, șeful celui mai important serviciu secret din România, Eduard Hellvig, nu are nici cea mai mică legătură cu proiectul de lege avansat recent Parlamentului de către ministrul Justiției, Cătălin Predou. Proiect prin care Securitatea devine organ de urmărire penală. Ca pe timpuri. Urmând să întreprindă, în mod oficial, o largă gamă de interceptări. Hellvig poate invoca faptul că nu este nici inițiativa lui și nici proiectul lui. Dar e fals.

În esență, este vorba despre un proiect de lege elaborat de Cătălin Predoiu, care, de-a lungul anilor, a făcut de mai multe ori praf întreaga legislație penală, și prin care se aduc modificări, în sensul arătat mai sus, Codului de procedură penală. Ne întoarcem așadar cu toate pânzele sus în epoca de tristă amintire a dictaturii comunisto-securiste, reeditată într-o formă mai modernă în epoca Băsescu. Proiectul de lege, așa cum este formulat, ar urma să asigure nu numai interceptări între persoane suspectate de terorism, de trafic de ființe umane etc., adică infracțiuni grele urmărite în general și pe plan internațional, ci va facilita interceptarea, practic, a aproape tuturor categoriilor de persoane suspectate.

Ultima dată, în 2016, Curtea Constituțională a României s-a pronunțat cât se poate de clar împotriva acestei practici, demonstrând că ea încalcă atât Legea Fundamentală, cât și drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Din momentul respectiv, un mare număr de dosare penale au fost aruncate în aer. Pentru că se bazau și pe asemenea probe. Cu ghilimelele de rigoare. Munca a mii de procurori și judecători a fost irosită. Și au scăpat de pedepse meritate numeroși infractori, care au putut invoca acest viciu de procedură. Se pare că domnul Cătălin Predoiu ține musai ca această operațiune, traumatizantă pentru societate în general și pentru Justiție în special, să se repete. Dar nu este singurul.

Cătălin Predoiu nu este de capul lui. El lucrează la ordinul lui Klaus Iohannis, care de altfel a și insistat pentru a-l numi în această poziție de ministru al Justiției. Să reținem că Guvernul, în 28 decembrie, când nimeni nu mai era prea atent, a votat acest proiect de act normativ, care anterior a primit toate avizele necesare. Și nici Guvernul nu e de capul lui. Și nici Eduard Hellvig, care aparent ridică din umeri și arată cu degetul spre Executiv și Parlament. Dar cine-l crede? Am fost senator și știu foarte bine cum stau lucrurile.

Un asemenea act normativ nu se elaborează fără participarea activă a vârfurilor SRI. Fără acordul expres al SRI, cum ar fi posibil ca unitatea centrală de interceptări să fie fix instituția de specialitate aflată sub comanda noii Securități? Mai există și precedentul care a creat atâta vâlvă legat de proiectul pachetelor de legi ale siguranței naționale, cel care a strânit atâta vâlvă, tot pentru că încălca flagrant Legea Fundamentală și care, după declanșarea scandalului, a fost temporar abandonat, SRI încercând să se spele pe mâini.

Dar mai există și legea avertizorului de integritate, promulgată recent de președintele Klaus Iohannis, și care presupune turnătorii la o mega scară națională, milioane de turnătorii, care vor fi administrate tot de către SRI. Deși din nou Eduard Hellvig ridică din umeri și se jură că nu fură. Și mai există și legea securității cibernetice, votată în Guvern, care mărește sfera de acțiune SRI, reprezentând o culme a militarizării și securismului erei digitale. Ce se va întâmpla dacă, din nou, peste câțiva ani și din nou pe bună dreptate Curtea Constituțională va anula legea avansată de Cătălin Predoiu, avizată de Guvern și care cu siguranță va fi votată cu cinism de majoritatea parlamentară? Din nou vor fi anulate mii și mii de acțiuni penale? Din nou munca procurorilor și judecătorilor va fi pulverizată? Din nou vor scăpa răufăcători care nu merită să scape? În paranteză fie spus, Constituția interzice cu desăvârșire ca un act normativ declarat neconstituțional să mai poată fi vreodată pus pe rol și votat în Parlament.

Pe de altă parte, este de înțeles că procurorii, pentru a lucra eficient, au nevoie în mod obiectiv de probe și că unele dintre aceste probe ar trebui să provină din interceptări legale. S-a dovedit că procurorii nu au capacitatea de a face asemenea interceptări, iar când le fac, le fac selectiv și nu le prezintă întotdeauna instanțelor în forma corectă.

Ce se întmplă din această perspectivă în alte state, mai avansate sub aspectul eficienței actului de justiție? Se fac și acolo, firește, interceptări. Dintre care unele reprezintă indicii pentru anchetatorii penali, iar altele se transformă în probe. Numai că, atenție, interceptările, cel puțin în statele europene, nu le fac nici procurorii, și nici serviciile secrete militarizate sau nemilitarizate. Ci entități cu totul și cu totul independente. Care nu pot fi subordonate sau influențate nici de procurori și nici de serviciile secrete.

O asemenea unitate independentă ar fi necesară și în România. Cu singura condiție ca cei care vor lucra acolo să nu fie sub nicio formă desemnați de serviciile secrete sau de procurori. O asemenea unitate independentă ar putea pune la dispoziție, conform legii, interceptări nu numai justiției, ci chiar și Ministerului de Interne și serviciilor secrete. Mă refer, desigur, la anumite categorii de interceptări, strict prevăzute în ipotetica lege. Dar, desigur, nu Cătălin Predoiu este cel care ar putea să modernizeze astfel actul de justiție.

Sorin Rosca Stanescu