Elitele au luat ciocanul în mână!
Postat la: 20.04.2022 - 11:08
În plandemie, mass-media „clasică" și paginile de socializare au fost invadate de experți și specialiști în sănătate. A durat puțin, pentru că biznisul a fost prea suculent, astfel că tot spațiul public a fost ocupat de „experți" și de „specialiști".
Cei auto-intitulați „elite" au interzis tuturor celorlalți să își expună părerea asupra politicilor de sănătate publică, pe motiv de lipsă de „expertiză" - rețelele de socializare au introdus cea mai infectă cenzură și dezinformarea de tip totalitar. Toți dizidenții scenariului oficial, inclusiv marii specialiști în medicină, virusologie, genetică, biologie, drepturile omului, sociologie, psihologie, antropologie și teologie, au fost bannați, reduși la tăcere, etichetați (mai bine zis stigmatizați) și excluși din dezbaterea publică, pe motiv de feic niuz.
Politicienii au fost reduși la mizerul și jenantul rol de vânzători ai plandemiei. Afacerile murdare, cu implicații politice, au prosperat. Puterea puternicilor a crescut. America a tipărit 8 trilioane de dolari, a dat câte 1.400 de dolari unor cetățeni afectați de criză, a dat restul vagoanelor de bani prietenilor economici ai „elitelor", noi toți ceilalți rămânând cu inflația (7% în SUA, 8% în UE, 11% în România) și cu scăderea abruptă a puterii de cumpărare. Politicienii, peste tot, au vândut și continuă să vândă plandemie, iar idioții utili ai plandemiei continuă să cumpere.
Este război acum (din nenorocire), un război planificat și dorit de toată „lumea bună", de toți experții și specialiștii militari, geopolitici și diplomatici. E o pauză de la plandemie. În mass-media „clasică" și pe rețelele de socializare sunt îngrămădiți acum generali în rezervă, „analiști" militari, „experți" în diplomație etc., care știu totul despre război și ne explică oarecum încântați cum vom fi reduși din nou la tăcere și închiși în buncăre pe motiv de război, inclusiv război cu arme biologice, chimice sau nucleare. Nici acum nu avem voie să ne spunem părerea, să ne opunem războiului, să atragem atenția asupra riscului de transformare a totalitarismului sanitar într-unul mult mai dur și mai descurajant, totalitarismul militar.
Politicienii sunt și de data asta reduși la rolul mizer (și malefic) de vânzători ai războiului. Priviți-i cum se chinuie, bieții de ei, și cum se umilesc să dea bine pe lângă decidenții tehnocrați ai deep state-ului american (acum reprezentat prin Blinken, Nuland și soțul acesteia), punând întregi parlamente la dispoziția vedetelor războiului și făcând potecă spre epicentrul cutremurului și către ochiul uraganului, adică aproape distrusul prin înfometare și inaniție oraș Kiev. Poate că lumea va reuși, totuși, să observe cât de greșit este să lași soarta omenirii pe mâna unor tehnocrați al căror număr poate calcula cu degetele de la mâini. În primul rând, așa cum spune înțelepciunea populară, dacă ai un ciocan în mână, vezi cuie peste tot.
Un medic, mai ales cel dominat de spiritul comercial al „medicinei" de azi, va vedea peste tot bolnavi sau oameni care încă nu s-au testat și nu și-au făcut analize, deci oameni care încă nu știu că sunt bolnavi (asimptomatici, gen...). Reacțiile emoționale ale celor vizați includ și ipohondria (boala închipuită). Așadar, oamenii sănătoși vor deveni bolnavi fake sau asimptomatici, consumând medicamentele și resursele spitalelor alături sau în locul celor cu adevărat bolnavi. Dar toți suntem potențiale ținte pentru „politicile de sănătate publică" și, deci, pentru expectațiile de hiper-profit ale big farma (și ale acționarilor din big farma, care se întâmplă să fie și fonduri de pensii sau de... asigurare de sănătate).
Un general va vedea în orice situație incertă și în orice criză (inclusiv în cele pre-fabricate) un risc de război și o oportunitate de „eroism", de avansare în carieră și de doctorat primit pe repede înainte, în ciuda plagiatului. Industria militară, mult mai rea și constrângătoare decât cea bancară sau farma, va face hiper-profit nu numai din pregătirea războiului (si vis pacem, para bellum...), ci mai ales din războaie „calde", care trebuie reaprinse din când în când, pentru a nu uita lumea că războiul, iar nu pacea și fraternitatea, l-a făcut pe om.
În al doilea rând, aceste elite cu ciocanul în mână nu răspund în fața nimănui și sunt, practic, ne-schimbabile. Primul lucru care se întâmplă în pandemii, războaie sau crize financiare globale este asigurarea imunității de răspundere civilă, penală și morală a autorilor scenariilor, a regizorilor și a actorilor principali. Dacă nu puteți sau nu vreți să vedeți această realitate, vă ajut eu - vedeți ce lupte crâncene se dau pentru a păstra secrete contractele cu big farma și cu industria militară, vedeți cât de încrâncenați sunt fuhrerii digitali în a camufla adevărul și a sancționa orice delict de opinie sau dizidență, vedeți cum își scriu legile „elite" ca Fauci, Arafat sau van der Leyen, pentru a se asigura că nu pățesc nimic, vedeți cum statele, inclusiv cele mari și cândva democratice își externalizează sarcinile esențiale către consultanți care își împănează contractele hiper-bănoase cu clauze de nerăspundere și disclaimere pe zeci de pagini, intenționat scrise prolix, pentru a nu le înțelege nimeni.
În al treilea rând și ultimul, aceste elite, acești auto-intitulați tehnocrați, nu sunt aleși de voi (deci nu numai că nu puteți să îi trageți la răspundere, dar nici nu puteți să îi înlocuiți), ci de corporațiile care i-au impus, de Forumurile de la Davos sau Camp David, de organizații semi-private, de genul OMS (controlată de big farma și de big tech), de ONG-uri globaliste menite a transforma democrația în democratură etc. Democrația a fost transformată într-un prilej de ironii. Sau într-un balast inutil. Nu veți mai avea nimic, nici măcar liber arbitru, nici măcar putere de decizie asupra corpului vostru. Dar veți fi fericiți. Hipnotizați, dar fericiți. Ne vom trezi?
Gheorghe Piperea
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu