Erdogan a scăpat de eticheta de dictator, iar propaganda occidentală s-a fâsâit

Alegerile din Turcia s-au tranșat, iar concluziile la cald arată cam așa: Erdogan merge în turul 2 din poziția de lider, susținut și de faptul că partidul său a câștigat majoritatea parlamentară absolută, iar Kilicdaroglu îl secondează, dar cu falanga politică din spatele lui dezamăgită de rezultatele ce le infirmă prognozele de victorie din turul 1 la prezidențiale, respectiv de câștig a majorității parlamentare.

Prima speranță a lui Kilicdaroglu pentru sprijin în turul 2 este candidatul minorității azere, Sinan Ogan, ce-a obținut 5% din voturi, om politic coordonat și finanțat de la Baku, de către Aliyev, președintele Azerbaidjanului, cel mai apropiat prieten politic al lui Erdogan. Al doilea sprijin pe care s-ar fi bazat Kilicdaroglu ar fi fost eticheta de dictator aplicată lui Erdogan care, dac-ar fi fost confirmată prin ilegalități evidente și reclamate în primul tur, ar fi putut genera un val popular ce să-l motorizeze în plus la 28 mai. În fine, Kilicdaroglu ar fi putut spera la voturile diasporei turcești, cifrată la un efectiv de peste 10 milioane de oameni și care, dac-ar fi fost orientată anti-Erdogan, ar fi putut genera o stare de spirit și-n țară, noi cunoaștem modelul din alegerile românești. Toate cele trei aliniamente de sprijin la turul 2 pentru Kilicdaroglu sunt ocupate însă de Erdogan care, după ce-a declarat duminică seara că Turcia a oferit un spectacol al democrației, ieri a venit cu completarea că se pregătește de o victorie istorică în turul 2.

Vom vedea multă agitație în următoarele 12 zile în Turcia, ferească Dumnezeu de noi evenimente grave și provocate, cert e că Erdogan a scăpat de ceea ce-l incomoda cel mai mult, anume de eticheta de dictator ce conduce în mod discreționar o țară unde nu e democrație. Adevărul e că-n Turcia, într-o măsură similară cu situația din Rusia, dar din păcate și cu cea din majoritatea țărilor occidentale, vorbim clar despre o democrație mimată. Pe acest lucru mi-am bazat și prognoza de ieri, când am pariat pe un forțaj al lui Erdogan de natură să consființească o victorie a sa încă din primul tur, ar fi fost ceva destul de simplu pentru el având în vedere mecanismele subterane pe care le controlează. Sultanul de la Istanbul a preferat însă să ofere spectacolul așa-zisei democrații până la capăt, preferând și un tur 2 de alegeri, de care e sigur că-l va câștiga la scor, având în vedere argumentele expuse mai sus. Desigur că pare ceva riscant pentru Erdogan, dar e un risc controlat bine, în mod similar cu cel de-acum șapte ani, când el a acceptat simularea unei tentative de lovitură de stat militară doar pentru a reuși apoi să identifice și să pedepsească agenții străini infiltrați pentru uzurparea puterii sale, agenți ce-au fost expuși apoi ca aparținând majoritar americanilor. În mod ironic și tăios Erdogan a repus pe tapet situația din 2016 chiar în ultima zi de campanie, acuzându-l pe Biden că pregătește și finanțează eliminarea sa de la putere. De data asta a făcut-o însă doar pentru a putea eticheta în campania pentru turul 2 orice acțiune a lui Kilicdaroglu ca fiind de fapt una susținută de către SUA împotriva Turciei, și-i va putea chema astfel pe toți alegătorii turci să voteze pentru el, apărându-și astfel țara.

E previzibil ca lui Erdogan să-i reușească această strategie iscusită, și-atunci nu va ezita nici el, dar nici liderii politici din BRICS/OSC, să consemneze încă o dată atât ineficiența strategiilor SUA, dar și ingerința samavolnică a americanilor în treburile interne ale altor state, lucru gravissim mai ales dacă vorbim despre un stat aliat în NATO, așa cum (încă) e Turcia azi. 

Cozmin Gușă