F-35 nu sparge ceața!

Vestea bună e că am aflat. Vom achiziționa, în fine, aeronava multirol F-35, pentru moment cel mai bun avion de luptă din lume. Se va întâmpla abia după 2030. Nu se știe când anume. Iar vestea rea este că, în jurul acestei achiziții, plutesc mult prea multe semne de întrebare. Până vom afla cuvenitele răspunsuri, F-35 rămâne în ceață.

În Consiliul Suprem de Apărare a Țării, Klaus Iohannis a venit cu marea veste. Cineva i-a șoptit-o la ureche. România va achiziționa cel mai performant avion de luptă. Produs în Statele Unite. Am decis, așadar, iar decizia rămâne bătută în cuie. În ciuda faptului că nu prea știm nimic, nu știe nici Klaus Iohannis referitor la circumstanțele în care se va produce această mega afacere comercială. Să inventariem semnele de întrebare.

Nu știm exact când vom beneficia de cel mai performant aparat de zbor. Tot ceea ce ne comunica CSAT este că evenimentul se va produce nu mai devreme de 2030. Până atunci, s-ar putea ca americanii să producă unul sau mai multe modele mult mai performante. Nu știm nimic despre numărul de aeronave multirol pe care le vom cumpăra. Prin urmare, nu dispunem de informații privind bugetul necesar pentru atingerea acestui obiectiv.

Făcând, însă, o analogie cu ceea ce se întâmplă în alte state și cu necesarul de aeronave multirol adecvat capabilităților și obiectivelor militare ale României putem, cu o marjă mare de eroare, să estimăm că vom avea nevoie de 32-48 de aparate pentru care am putea plăti ceva mai mult de 5 miliarde de euro, la care se vor adăuga, desigur, cheltuielile pentru mentenanță, instruirea piloților și muniția aferentă.

O altă mare necunoscută este dacă vom putea sau nu obține aceste aeronave din generația a cincea în regim offset. Adică, dacă beneficiarul investiției făcute de guvernul român va accepta, conform legii din România, comună și altor state, să investească suma respectivă de bani în această țară, în special în industria militară.

Până atunci, vom continua să străbatem văzduhul cu cele câteva MiG-uri rusești care încă nu s-au prăbușit și cu aparatele F-16, pe care le-am achiziționat într-o manieră cât se poate de dubioasă din Portugalia, la care se vor adăuga, în curând, aparatele F-16, cel puțin 32, pe care le cumpărăm din Norvegia. Norvegia nemaiavând nevoie de ele. Întrucât a început achiziționarea de F-35.

Aeronavele F-16 cu care zburăm acum, deși se numesc multirol, sunt doar aparate de patrulare. Nu sunt dotate cu armament. Și au o istorie cât se poate de stranie. Care poate fi urmărită în detaliu pe internet de orice persoană interesată. Ele au zăcut ani de zile în cimitirul din deșertul Nevada. După care, armata americană le-a oferit Portugaliei. Le-a recondiționat și le-a pus în brațele guvernului de la Lisabona.

La schimb, partea americană a solicitat și a primit o insulă. Sub motiv că pe acea insulă va instala o bază militară pentru a apăra statul portughez. Nu se știe de cine. După o vreme, portughezii s-au luat cu mâinile de cap, întrucât aeronavele cu pricină erau mai mult înșurubate la sol. Și au început să facă, ușor ușor, gălăgie. Tot cam atunci, ministrul apărării în România era un prieten de-al meu liberal, numit Corneliu Dobrițoiu. Acesta, după ce a fost ,,instruit'' corespunzător în Statele Unite, a venit la București cu solicitarea ca Armata Română să fie dotată cu F-16.

Au existat dispute serioase la nivelul conducerii armatei, CSAT, dar și la nivelul clasei politice, întrucât specialiștii în domeniu preferau, din toate punctele de vedere, aparatul Eurofighter, produs de europeni. Traian Băsescu a tranșat problema, arestând câțiva generali și dându-i afară pe alții. Dar partenerului nostru strategic nu-i place scandalul. În consecință, americanii nu au mai umblat în deșertul Nevada pentru a culege alte carcase de avioane și au prins două muște dintr-o singură mișcare.

Au aranjat cu portughezii să ne vândă ei aparatele F-16. Pe care noi le-am achiziționat cu momeală și undiță cu tot. Banii pe care statul român i-a plătit în acest scop, nu au mai ajuns niciodată la portughezi, pentru că americanii le-au propus acestora ca pe insula respectivă să instaleze un radar performant care să contribuie la apărarea lor. De cine? Desigur că, în aceste condiții, recurgând la ,,programul rabla'' și neachiziționând aparatura militară direct de la producători, nu am putut nici beneficia de programul offset.

E bine să ne reamintim ce s-a întâmplat până în prezent, care a fost eșecul pe care ni l-am administrat singuri, pentru ca măcar pe viitor să evităm asemenea experiențe, ca urmare a deciziei CSAT de marți.

Sorin Rosca Stanescu