Fabrica de tiriplici e cu motoarele turate!

Postat la: 11.04.2022 - 06:57

Pe motiv de război, PNL a renunțat la democrația din partid. PSD s-a înregimentat demult. De pe vremea asaltului lui Marcel Ciolacu asupra redutei neapărate de Dăncilă. Iar AUR și USR, la fel. Partide cazone. Cu milităria dată jos din pod. Practic nu mai există în formațiunile parlamentare o dezbatere de programe, de idei sau o confruntare între lideri. Civilii nu mai au loc.

Ne mai întrebăm de ce legislativul e parcă tras pe sfoară? De ce unii tiriplici, cu voci pițigăiate, de bondari înecați cu propriul venin, conduc comisii parlamentare? Ieri, Nicolae Ciucă a devenit cu acte președinte al PNL. A susținut moțiunea „Uniţi pentru o Românie stabilă şi puternică." Întreaga echipă (fostă) câștigătoare și-a făcut selfie cu generalul, după victoria zdrobitoarea în fața unui inamic inexistent. A lipsit doar Alinuța. De fapt, femeile și-au pierdut pozițiile în noul sistem de comandă. Piesa centrală a regiei reformării PNL s-a învârtit în axul cuvântului stabilitate. Stabilitate în stânga, stabilitate în drepta, stabilitate de mai multe ori. Adjudecat.

Mai sunt doi ani până la alegerile prezidențiale. Va avea timp Nicolae Ciucă să cunoască partidul, viitorii agenți electorali, corpul de elită al formațiunii? Pentru a putea ajunge-n turul doi? I-ar fi fost bun Ludovic Orban, singurul care știe tot ce mișcă-n filialele liberale, de la femeie de serviciu, la președinte. N-a fost să fie! Doar Rareș Bogdan, mai puțin entuziast decât la precedenta strigare cu urale (alegerea lui Cîțu), și-a exprimat regretul părăsirii corabiei. Au rămas la timonă însă mateloții lui Petrov. Ce ocoși pozau ieri. Și-au luat partidul înapoi.

Din fotografia de grup lipsește tiriplicul liberal Pavel Popescu, un astru încă neaureolat al trădării oricărui lider. Nu că ar fi mai prejos decât Iulian Bulai sau un Georgian Pop, reactivat de Ciolacu și pus la rezervele strategice. N-are PNL-ul exclusivitatea în produse contrafăcute. Generația Z e bine reprezentată pe întreg eșicherul politic. Etimologia cuvântului tiriplic e puțin cunoscută. Un fir de bumbac răsucit. E mai cunoscută varianta peiorativă. Și care ar fi constanta între cei din desenul Maestrului Popa'S? Firul nevăzut care-i leagă. De clanțele ambasadelor, de sectele nemuritorilor, de fireturile generalilor. O singură chestiune e oablă. Ei sunt politicienii puși să asigure stabilitatea statală.

Numai dacă strănuți la ei, cad ca muștele. Viesparul tiriplicilor conduce comisii, grupuri strategice, chiar rezerva națională. Răsucitul pe orice mosor, tiriplicul Popescu conduce comisia de apărare din Camera Deputaților. El care se lăuda că are intrări săptămânale la Ambasada SUA, dar cu ieșiri degeaba, nu are suficiente acreditări să ne răspundă la întrebarea: am dat șase miliarde de dolari pe înzestrări militare. De ce produsele n-au mai venit? Cum n-a mai sosit martie din post.

"România va fi primul aliat NATO care va primi și va disloca rachete HIMARS, elicopterele Blackhawk, transportoarele blindate Piranha, rachetele Naval Strike, echipamente pentru avertizarea domeniului maritim, războiul antisubmarin și sistemul de rachete Patriot," ne anunța triumfal ambasadorul Adrian Zuckerman, prin anul 2020. Facturile s-au plătit, dar toate minunile apărării moderne n-au mai venit. Păi cine să întrebe? N-are cine! Lumea civilizată se teme de un mare război. Narativul occidental e "hai cu înarmarea!"

Dar cu cine să lupți? Cu un așchiuță ca Pavel Popescu? Sau cu un Iulică Bulai, capabil doar să joace un rol din Ibsen sau cel mult să pițigăie ca un albatros? Ca să nu mai spunem de Georgică Pop, scos proaspăt de la naftalina serviciilor și anunțat cu mare pompă ca speranță. Măcar la el, studiile de Securitate sunt la vedere. La fel ca periplul norvegian al lui Popescu și al lui Bulai. Au viziune cei trei? Țara va ajunge pe mâinile lor. Au sprijin de la stăpânire. Când îi vezi, au ținută cazonă, dungi la freze, urme de chipie, te umpli de respect. Măcar Ciucă e general pe bune.

Ce crize globale sau emergențe din sistemul progresist? Cum să rezolve copiii sistemului nevoile celor amărâți? Ne paște un viitor sumbru! Pentru că sistemul s-a închis. E încleștat. Nu mai lasă civilii să ia cu asalt bastioanele politice. Rareș Bogdan a prezentat ieri un sondaj, pregătit de un institut European. Chipurile, PNL a crescut la 22,5 %, PSD a scăzut la 31 %, iar AUR a căzut la 16. Dar nu ne-a spus cine va plăti facturile românilor, după votul său în Parlamentul European pentru Rezoluția privind interzicerea minereului, a petrolului și a gazului rusesc? Gazul lichefiat e de trei ori mai scump.

Știu fiii regimentului ce-s nevoile și grijile românilor? Prin politruci de o asemenea anvergură, ne apropiem mai mult de NATO și de UE și ne depărtăm de talpa suferindă a țării. Viitor de aur negru țara are cu oamenii negri ai plutonului de închinați Ne întrebăm de ce nu se nasc și la noi lideri autentici? Pentru că fabrica lor de produs politruci merge cu motoarele turate. Există o uriașă combustie externă și o largă eșapare a grijilor față de români. Mila nu e o canonica lecție de comportament în noua școală de lideri ai celor două păduri. Pădurea din stânga, cum pleci din București spre Ploiești și pădurea din dreapta trasează azimuturile puterii.

Marius Ghilezan

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu