Ferma animalelor sau Ferma mercenarilor?!

Postat la: 08.03.2022 - 12:58

Proiectul de lege referitor la "starea de criza" - lasand analfabetismul lingivistic grav care dovedeste lipsa de scoala generala a lui Ciuca si generalilor lui - nationalizeaza resursele umane ale Romaniei pentru a le pune la dispozitia unei comande straine.

Practic, oricine din Romania va putea fi, impotriva vointei sale, luat cu arcanul de armata romana, facut carne de tun si trimis sub comanda straina in razboaiele altora. O asemenea aberatie propune transformarea Romaniei intr-o ferma de crestere a soldatilor pentru a fi vanduti unei comande straine si folositi pentru razboaiele altora.

Asa cum avem ferme de animale pentru produse alimentare, proiectul de lege propune transformarea Romaniei in ferma de crestere a soldatilor care, in numele unei urgente (de orice tip) pot fi trimisi la cerearea unor forte straine in teatre de razboi. Practic devenim furnizor national de mercenari. Orwellian vorbind, trecem de la "ferma animalelor", pe care am simțit-o insinuandu-se in pandemie, la "ferma mercenarilor", noua monedă de schimb universală...

Se vede cum tâlcul acestei viitoare legi - dacă va fi trecută în această formă - este un furt de tara prin nationalizarea copiilor Romaniei. Numai o minte decerebrata, absolut analfabeta si plina de ura la adresa poporului roman poate sa propuna asa ceva. Proiectul de lege va duce la disparitia statala a Romaniei pentru ca toti parintii isi vor muta copii in strainatate si vor renunta la cetatenia romana. Ca atare, Romania va fi demografic depopulata in numai cativa ani.

Asemenea aberatie depaseste orice imaginatie hitleriana, stalinista, maoista si se inscrie in seria finala a degenerarii umane. A nationaliza pentru scopuri de razboi copiii unei tari este un act criminal absolut. Cineva din statul paralel romanesc doreste sa fie maresal al unei armate de mercenari. O nebunie criminala la adresa Romaniei si natiunii romanesti. Numai si pentru ca a fost scris acest proiect, conform legilor in vigoare in Romania, persoana sau persoanele implicate trebuie imediat anchetate pentru subminarea Constitutiei Romaniei.

Pentru mine e limpede, o minte bolnava a scris acest proiect de lege. Existenta lui, numai si in stadiul de proiect, ne dovedeste existenta unor izvoare subterane de acid si crima. Acidul pentru a dizolva vointa nationala si crima pentru a ucide un stat.

Pacatul originar este cel al semnarii de catre Romania a unui tratat de asistenta tehnica cu Ucraina. Tratatul, trecut orbeste printr-un Parlament obosit de a mai fi acuzat de coruptie si invalidat de chiar progresistii cu glezne fine, care vor sa trimita fiul de taran si muncitor roman la razboaiele platite de altii, prevede si indicatori de resurse umane care sa fie puse la dispozitie Ucrainei.

Aflata la granita cu barbaria, unde Rusia ucide zilnic suveranitatea si identitatea unei natiuni europene, Romania pare a se indrepta spre abis. Caci izvoarele subterane de distrugere actioneaza exact pentru neutralizarea fiintei vii a poporului roman. Este act de crima de masa, sa obligi tinerii unei tari sa intre in armata si astfel sa fie trimisi sub comanda straina in (citez) crize "nationale, regionale si internationale".

Daca maine onor partenerul strategic SUA doreste (asa cum o arata de altfel prin crearea AUKUS) sa declanseze un razboi in Pacificul de Sud, la Bucuresti, un Mos Teaca, cu doctorat dat de Oprea si furgasit prin laboratoarele lui Coldea, poate decide ca este situatie de criza si poate ordona incaritruirea copiilor Romaniei. Mai mult poate decide, caci armata romana trece conform tendintei deja exprimate, sub comanda straina, trimiterea copiilor Romaniei in Pacificul de Sud.

Că scriam mai devreme de Ferma Animalelor, celebrul roman al utopiei progresistilor de astazi... Aflati ca, prin acest proiect, visul neo-marxistilor care lupta pana la ultima suflare a natiunilor si statelor (nu ale lor ca sa fim clari) va da posibilitatea instalarii unui centrul militar unic de comanda, care practic sa preia atributiile statele ale Romaniei.

Generali mesianici, cu limba engleza invatata la 40 d enai si cu cursuri de trei zile printr-o tabara NATO de trei parale, vor decide care este criza, cand sa declare stare de criza (pana si denumirea reprezinta un viol a dulcei limbi romanesti demna de analfabetismul scolilor de infanterie din secolul XIX) si cati copii ai Romaniei sa fie trimisi spre a ajuta, cine stie pe sine, in rezolvarea acelei stari de criza.

Ultima gaselnita, nationalizarea copiilor Romaniei in numele internationalismului proletar, iata devine, in mintea bolnava de mesianism putred al unor generali romani, act de distrugere finala a natiunii Romane. Sub imperiul Otoman, boierii tradatori acceptasera sa fie platit tribut saltanului in galbeni, dar si in baieti si fete. Fetele erau trimise in haremurile pline de sobolani si sifilis ale Turciei, iar baietii deveneau ieniceri, infanteria cea temuta de intreaga Europa.

Astazi si acum asistam la transformarea acelui principiu tradator de tara si de neam, al noilor boieri ai democratiei de mucava, in proiect de lege. Copiii nostri vor fi transformati in ienicerii unor interese mondiale care nu au nimic sau nu vor avea nimic de a face cu apararea pamantului romanesc. Si asta inseamna tradare nationala, vanzarea Romaniei si distrugerea statului roman.

H.D. Hartmann

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu