Gata „operațiunea specială". Începe altceva!

Postat la: 21.09.2022 - 10:07

„Operațiunea militară specială" s-a încheiat. Vladimir Putin a dat ordinul de mobilizare parțială. Recruții urmează în mod obligatoriu să fie instruiți, iar apoi vor fi trimiși pe front. Începând chiar de azi. Iar peste două zile, între 23 și 27 septembrie, se desfășoară patru referendumuri. Prin care rusofonii din zonele aflate sub ocupație cer anexarea la Federația Rusă. Se pregătește un război total.

Decretând mobilizarea parțială, Vladimir Putin recunoaște implicit, chiar din momentul emiterii ordinului, că Federația Rusă participă nu la o „operațiune militară specială", ci la un război. Pe care, pe bună dreptate, comunitatea internațională l-a taxat drept agresiune. Liderul de la Kremlin se pregătește fie pentru a pune lumea euroatlantică în fața unui fapt împlinit și a ieși astfel onorabil dintr-un război, în care a cam bătut pasul pe loc sau, și mai rău, dacă avem în vedere că tot ceea ce a cucerit în șase luni, a pierdut în șase zile, fie pentru a declanșa o conflagrație la nivel mondial. Din păcate, nu cred că mai există cale de mijloc.

Cele patru regiuni în care urmează să se desfășoare referendumuri, la capătul cărora rușii să solicite anexarea la Federație, sunt Donețkul, Luganskul, Hersonul și Zaporojie. Cu precizarea că orașul capitală al regiunii, care deține cea mai mare centrală nucleară din Europa, nu este în mâna rușilor, ci în mâna ucrainenilor. Acolo situația este mai complicată. Dar timpul nu așteaptă. Putin este obligat să precipite lucrurile. Cum se schimbă situația geopolitică în câteva zile?

După ce au loc referendumurile, se întrunește la Moscova Duma de Stat. Duma de Stat va aproba cele patru solicitări de anexare. Va proclama cele patru regiuni teritorii ale Federației Ruse. Din acel moment, Kremlinul va atenționa întreaga planetă, așa cum a făcut-o și în cazul Peninsulei Crimeea, că orice acțiune militară îndreptată împotriva acestor teritorii va fi taxată imediat drept o agresiune militară împotriva Federației Ruse. Iar Federația Rusă va acționa în forță, considerându-se atacată.

Dacă nu mai are suficienți militari, dacă noii recruți nu vor apuca să fie cât de cât corespunzător instruiți, dacă nu dispune de suficientă tehnică de luptă - de reținut, China nu i-a livrat lui Putin nici măcar un cartuș - atunci Vladimir Putin va scoate la bătaie arsenalul nuclear. Care este într-adevăr redutabil. Mult mai slab însă decât arsenalul nuclear de care dispune NATO. Va încerca să utilizeze pentru început armamentul tactic împotriva celor pe care-i va considera agresori. Iar, la nevoie, va iniția lovituri strategice. Împotriva cui?

Până una alta, Vladimir Putin se confruntă cu Volodimir Zelenski. În mod direct, războiul se desfășoară între Federația Rusă și Ucraina. Este de presupus că atacuri vor exista din partea armatei ucrainene în cele patru regiuni care urmează să fie anexate, iar cei care se apără sunt militarii Federației Ruse. Ceea ce înseamnă că, inițial, războiul escaladat va avea loc între cele două forțe militare.

Indiferent de speculațiile care se vor face în aceste zile, este greu de presupus că cele patru teritorii care urmează să fie încorporate în Federația Rusă vor deveni ținta unor atacuri declanșate și desfășurate de forțele NATO. Chiar dacă NATO ajută militar armata ucraineană, nu se poate afirma sub nicio formă că statele NATO intervin în mod direct în acest război. Prin urmare, va fi extrem de dificil sub aspectul dreptului internațional ca Putin să invoce faptul că este supus unei agresiuni NATO și că este nevoit să riposteze împotriva statelor NATO pentru a se apăra, utilizând întreg armamentul din dotare, inclusiv cel nuclear.

Pe de altă parte, este de presupus că reacția statelor NATO va fi de escaladare a acțiunilor de solidarizare cu Ucraina. Statul ucrainean va primi un sprijin mai consistent, inclusiv sub aspect militar, pentru a-i putea desfășura în continuare ofensiva vizând recuperarea teritoriilor aflate în mâna rușilor și, deci, acest ajutor va fi în primul rând de natură militară. În această cursă, în care statele NATO sunt solidare, iar încropeala de alianțe inițiată de Vladimir Putin nu are până una alta decât o eficiență zero, Rusia nu va putea ieși câștigătoare. În mod cert însă, tocmai din acest motiv, Vladimir Putin va evita cu orice preț un război de uzură.

Cred că este încă foarte departe momentul în care liderii celor mai puternice state ale lumii vor fi capabili să se întrunească în jurul unei mese rotunde și să identifice cele mai rezonabile soluții pentru a pune capăt acestei crize. Nu a sosit încă timpul ca prognozele lui Kissinger să se adeverească. Sau ca sfaturile rezonabile, plasate în spațiul public de cărturarul Andrei Marga, să fie înțelese și urmate de toate părțile.

Sorin Rosca Stanescu

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu