Gheboasă a lu' Global!
Postat la: 14.08.2023 - 02:31
Scandalul Gheboasă - Untold a ținut atenția publicului timp de multe zile, într-o Românie parcă obosită să se preocupe de problemele sale reale, ce apar astfel ca fiind cumva fără rezolvare, dar mai mult decât atât, acest scandal a deschis ochii celor care sunt rupți de realitatea în care trăiesc și valorile cu care operează tinerii.
A oferit o mostră de "minunată lume nouă" - adică locul unde aderarea la o pseudo-cauză substituie personalitatea unică a unui individ (sau lipsa acesteia), forma înlocuiește conținutul, tupeul ține loc de bun simț. Dar Gheboasă nu este nicidecum un exemplu izolat, am observat mulți asemenea lui printre noile celebrități ale spațiului public, de curând, spre exemplu, o tânără "influenceriță" (deși termenul este folosit în mod eronat), moldoveancă ce trăiește în România și care tocmai dăduse examenul de bacalaureat. Treaba e pilduitoare, deci v-o povestesc pe scurt. Deși nu a reușit - probabil nici nu și-a propus - să obțină rezultate bune, a ținut morțiș să epateze publicul, explicându-le urmăritorilor că „nu mă încurcă să fiu la fel de fericită, să îmi permit orice vacanță, să îmi permit orice haine, pantofii pe care îi vreau, mașina visurilor mele, brățări, ceasuri.
Chiar dacă nu dădeam BAC -ul, sau dacă îl dădeam pe 10 sau pe 9, că eu l-am dat pe 7, pe 6, chiar dacă îl dădeam pe 10 și pe 9, voi credeți că mi-ar fi schimbat mie viața? Vă spun cu mâna pe inimă. Faptul că nu am luat 10 și 9 la BAC nu m-a încurcat absolut deloc să îmi procur recent trei apartamente în Chișinău, un penthouse pe lângă ele. (...) Și ce să vă mai zic... A, sunt unica persoană din Republica Moldova la 18 ani, care a plătit un milion de lei impozit la stat. Oamenii la care mă duc eu să plătesc impozitul anual au terminat BAC-ul pe 10 și 9." Clar de tot! În ciuda prostiei și tupeului afișate, sau poate tocmai din aceste motive, aflați că respectiva are 5,3 milioane de urmăritori doar pe Tiktok, iar o mare parte a presei a preluat declarația dânsei, considerând-o relevantă. Mai este important să înțelegeți că mare parte a urmăritorilor ei sunt copii. Și mai clar deci!
Mediatizarea de care a avut parte fata de la Chișinău, m-a făcut să presupun că ar fi una dintre vedetele "Global", compania de impresariat care a adunat mai toate noile celebrități. Nu era, se pare că această domnișoară este una dintre puținele excepții care confirmă regula. Să revin însă la tema anunțată în titlu și să vă explic ce înseamnă acest "Global".
Fondată în urmă cu 15 ani de către Lucian Gîtiță, cunoscut publicului (doar) prin postura sa de fost iubit al Innei, "Global Records" deține cvasi-monopolul pieței românești de divertisment. Cu divizii deschise în Rusia, Turcia și Polonia, "Global" a devenit rapid cea mai mare casă de discuri și din Europa de Est. În România, după ce a reușit peste noapte să domine autoritar piața muzicală autohtonă, compania și-a diversificat portofoliul, întinzându-și tentaculele pe mai toate palierele divertismentului românesc, îi găsiți aici pe Antonia, Carla's Dreams, Delia, Gheboasă, Alice Peneacă, dar și Flick sau Simona Țăranu, Micutzu, Bromania sau Dan Badea, Selly, Alina Ceușan și Carmen Grebenișan, Bordea, mă rog, cam "tot tacâmul", deci nu prea există nume importante care să nu fi semnat cu Global Records.
După gustul meu, ce nu e deloc un reper, numitorul comun al majorității acestor celebrități Global ar fi lipsa de talent, de mesaj de personalitate. Dar, din fericire pentru Global, publicul crede diferit, se pare că cei ce-ar gândi ca mine sunt o minoritate. Roxen și WRS, ultimii reprezentanți ai României la Eurovision, au fost selecționați tocmai pentru că erau deja vedete Global. Până și celebrul film Teambuilding este produs tot de către Global Records.
Vă reamintesc versurile ce l-au făcut celebru pe Gheboasă-Global, băiatul rrom ce ne-a zis că este 100% creația marelui șef de la Global, Lucian Gîtiță:
„Dă-i ți***a, dă-i ți***a, dă-i ți***a, ah
Rupe banca, rupe banca, rupe banca, ah
Dă-i ți***a, dă-i ți***a, dă-i ți***a, ah
Rupe banca, rupe banca, rupe banca, ah
Ooo, ce ți****ă frumoasă Cum dă din gă****
Filme de groază
Ooo, ce ți****ă frumoasă"
Am reluat versurile ca să vă semnalez și că unii jurnaliști importanți l-au susținut pe Gheboasă exact în urma acestei prestații. N-am priceput însă ce anume susțineau, pe câțiva dintre ei îi cunosc bine, mi se păreau oameni serioși cu copii și neveste, cum să fii susținut versurile de mai sus (plus altele ce îndeamnă la violență și drogangeală, pe astea nu le reiau aici)? O fi fost bani, o fi fost presiunea serviciilor secrete sau altceva?! Că propria convingere sigur n-a fost.
Am studiat problema și vă pot zice că artiștii adevărați, consacrați prin talentul și munca lor, nu mai au loc de artiștii Global. Fie că e vorba de muzică, film sau seriale, Eurovision sau prezențe în emisiunile TV, dacă nu te recomandă Global, nu ești distribuit sau primit. Și încă un lucru pe care l-ați sesizat probabil, dar n-ați avut explicație: peste 70% din muzica difuzată de 90% dintre radiourile ce emit în România este produsă și interpretată de către cei de la Global (fiind la rândul meu proprietarul unui post de radio, aveți deci informația de la o sursă autorizată)! Aveți așadar imaginea unei organizații de mare influență, Rețeaua Global, în fața căreia televiziunile de știri apar clar ca fiind "pistoale cu apă", dacă vom compara potențialul de a transmite mesaje populației. Chiar așa, vă invit să facem un exercițiu de imaginație. Închipuiți-vă un atac concertat al vedetelor Global împotriva bisericii ortodoxe, de tip Recorder- Marele Alb. Ar fi devastator. Sau imaginați-vă o poziționare politică a vedetelor Global în campania din 2024 (pe modelul similar în care vedetele de la Hollywood au fost anti-Trump în 2020), cu efecte exact la publicul tânăr ce va fi chemat să voteze pentru cineva sau contra altcuiva. Multe milioane de cetățeni ar fi influențați, iar cei care considerați că exagerez, nu uitați faptul că Gheboasă a avut deja un apel public lansat lui Victor Ponta ca să-l ajute să devină președintele Partidei Romilor.
Pentru mine e limpede că acest Lucian Gîtiță nu a reușit să aibă acces spre obținerea monopolului într-o piață atât de bănoasă și influentă de unul singur, prin forțe proprii. Aici vorbim despre interese strategice în jocurile de putere și bani, cum să fie lăsat unul ca Gîtiță să domine așa-ceva, mai ales într-o țară sufocată de securism, în care totul este "pe butoane"? E limpede deci că promovarea drogangelii, violenței, sexului și a prostului gust prin vedetele Global, a fost realizată în mod programat, iar această strategie n-a putut aparține decât unora din serviciile secrete. Dacă nu era așa, erau arestați demult și o parte dintre artiști, dar mai ales organizatorii festivalurilor cu pretext muzical, dar de fapt piețe de promovare și desfacere a drogurilor.
Să rețineți deci că noii idolii sunt de fapt produse de laborator, iar cei care l-au creat și dețin acest laborator, sunt cei care azi dictează comportamentul de speriat al tinerilor pe care i-ați văzut (și care par chiar descreierați!), dar mâine vor putea influența mult mai multe, credința, limbajul, în mod sigur și votul. Într-o lume în care părerile diferite de cele impuse oficial au devenit păcate capitale, iar cei care nu aderă cu toată ființa la unele curente de gândire golite de orice fel de sens sau conținut (vezi BLM, Cancel Culture, LGBTQIA, WOKE, schimbări climatice, vaccinare obligatorie, moarte lui Putin, etc), sunt puși la colț rapid, drumul spre robotizare este unul scurt și sigur, iar cei care vom refuza acest drum vom fi niște paria. Ceilalți vor fi #CetățeniGLOBAL.
"Un OM face ceea ce trebuie să facă - în ciuda consecințelor personale, în ciuda obstacolelor, pericolelor și a presiunilor - iar aceasta este baza întregii morale umane." Winston Churchill
Andrei Gușă
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu