Globaliștii s-au vopsit peste noapte în suveraniști!

Postat la: 19.11.2025 - 05:00

Liderii globaliști, care guvernează împotriva intereselor țărilor pe care le conduc, se auto-intitulează, peste noapte, suveraniști. Să vă fie rușine, nu vă credeți nici voi! Cum să vă credem noi?!

E vorba și despre cazul cancelarului Friedrich Merz, cel care își dorește cu orice preț război împotriva Rusiei și să interzică partidul conservator AfD. Dar e vorba și despre liderul autohton, președintele Nicușor Dan, care, peste noapte, a zis că și el este suveranist, la fel cum și liderii PSDiști zic că ei tot timpul au fost suveraniști. Domnule Nicușor Dan, domnule președinte, e greu să vă numiți suveranist, în măsura în care tot dumneavoastră ați declarat acum câteva zile că este stupid, dar alegeți să tăiați din bugetele de la educație, respectiv de la sănătate, pentru înarmarea României, respectiv pentru ajutorarea Ucrainei.

E imposibil! Și, în primul rând, vă anunț că CASS-ul, care este plătit pentru bugetul de la sănătate, nu poate fi în mod legal folosit în alte scopuri, deci nici măcar n-ar ajunge aceste două bugete însumate pentru efortul de înarmare. Deci ar fi corect să ne anunțați și ce alte bugete veți mai folosi pentru înarmare, ca să știm cum vom fi needucați, bolnavi și cum mai ziceți dumneavoastră, dar înarmați.

Cât despre liderii PSDiști, care posibil că ar vrea cu adevărat să se considere suveraniști, cât timp aceștia sunt partenerii USRiștilor și i-au acceptat pe Ionuț Moșteanu la Apărare, pe Oana Țoiu la Externe, pe Diana Buzoianu la Mediu, care blochează toate proiectele de dezvoltare a României prin ministerul pe care îl conduce, sau pe doamna Oana Gheorghiu ca vice-prim-ministru care e declarată împotriva lui Donald Trump, e foarte greu să creadă cineva această minciună, cum că peste noapte, din progresiști, cu toții v-ați mascat în suveraniști. Și nu o să vă creadă!

Andrei Gușă

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu