Henry Kissinger are propuneri identice cu ale mele în ceea ce privește criza ucraineană

Postat la: 18.12.2022 - 10:56

Potrivit cu relatările presei, Henry Kissinger, fostul secretar de stat al SUA și consilier pentru securitate națională, a spus că lumea s-ar putea afla într-un moment de cotitură în conflictul din Ucraina și a cerut discuții pentru realizarea păcii.

El și-a prezentat din nou opinia într-un eseu publicat de The Spectator în următorii termeni: "Lumea de astăzi se află într-un punct de cotitură, deoarece iarna impune o pauză operațiunilor militare de amploare. Mi-am exprimat în mod repetat sprijinul pentru efortul militar aliat de a contracara agresiunea Rusiei în Ucraina. Dar se apropie momentul în care trebuie să construim o nouă structură în vederea atingerii păcii prin negociere. ... Ucraina a devenit un stat important în Europa Centrală pentru prima dată în istoria modernă", dar "rezultatul conflictului nu ar trebui să fie o Rusie slăbită.... Rusia a adus contribuții decisive la echilibrul global și la echilibrul puterii de peste jumătate de mileniu....Rolul său istoric nu trebuie degradat. ... Dacă Rusia, cu capacitatea sa nucleară globală, ar fi cuprinsă de probleme interne, aceasta ar putea declanșa probleme în întreaga lume."

Henry Kissinger a reiterat propunerea pe care a făcut-o în mai, de "a se stabili o linie de încetare a focului de-a lungul granițelor teritoriului care era controlat de Kiev înainte de 24 februarie 2022. Rusia se poate retrage din zonele pe care le-a ocupat în timpul operațiunii militare speciale, dar nu din RPD, LPR și Crimeea."

"Dacă linia de demarcație antebelică dintre Ucraina și Rusia nu poate fi atinsă prin luptă sau prin negociere, s-ar putea explora recurgerea la principiul autodeterminării. Referendumurile supravegheate la nivel internațional privind autodeterminarea ar putea fi aplicate teritoriilor deosebit de divizate" sub aspect etno-cultural.

La fel cu mine, aproape cuvânt cu cuvânt, Henry Kissinger susține că "Scopul unui proces de pace ar fi dublu: să confirme libertatea Ucrainei și să definească o nouă structură internațională, în special pentru Europa Centrală și de Est. În cele din urmă, Rusia ar trebui să-și găsească un loc într-o astfel de ordine".

Potrivit fostului secretar de stat american, "drumul diplomației poate părea complicat și frustrant. Dar progresul către el necesită atât viziune, cât și curajul de a întreprinde călătoria. .... Căutarea păcii și ordinii are două componente care sunt uneori tratate ca fiind contradictorii: urmărirea elementelor de securitate și cerința unor acte de reconciliere."

Acesta este exact punctul de vedere pe care l-am susținut de la bun început. Adică încă în scrisoarea adresată de mine în martie 2014 Înaltului Reprezentat / Vicepreședinte al UE pentru politica externă și de securitate, Cathy Ashton, precum și Comisarului pentru politica de vecinătate, Ștefan Fulle, cu dezvoltările ulterioare în care am adus în discuție și ideea dreptului la autodeterminare pe baza principiului naționalității.

Iată ce scriam pe 19 martie 2014, cu referire la conflictul tocmai amorsat, dar încă nerecunoscut între Occidentul colectiv, recte UE, și Rusia:

"Adevărul nu mai poate fi ascuns. Confruntarea geostrategică a UE cu Rusia este deschisă. Am putea vorbi despre război, chiar dacă ne displace atât de mult acest cuvânt.

Sancțiunile sunt acte de război realizate fără mijloace militare. De obicei sunt acțiuni subsidiare celor militare. Problemele noastre provin din faptul că sancțiunile noastre împotriva Rusiei nu sunt suficient de persuasive și că nu suntem pregătiți (atât obiectiv, cât și subiectiv) pentru un război propriu-zis. Prin urmare, politica de sancțiuni sau războiul prin sancțiuni trebuie abandonată. Altfel, cel puțin pe termen scurt, sancțiunile ne vor exploda în față. (Pe termen lung, Rusia ar putea ceda sancțiunilor economice, dar până atunci economia globală și Occidentul vor fi plătit prețul greu al destabilizării piețelor mondiale....)

Are prea mică importanță cine este vinovat pentru acest război. Ceea ce contează acum este să se încheie cât mai curând. Pentru a reuși, toată lumea trebuie să fie gata să plătească prețul....

Suntem obligați să ne adaptăm politica la mijloacele disponibile, evitând totodată să devenim prizonieri ai faptelor noastre sau ai retoricii noastre. Cu alte cuvinte, trebuie să căutăm o cale de ieșire negociată din această criză."

Ultima reiterare a acestor idei a avut loc la conferința ținută pe 15 decembrie 2022 pentru American Council of Global Affairs. Iată ce am spus acum:

Este obligatorie "oprirea urgentă a războiului din Ucraina pe baza principiului naționalităților și a unei delimitări clare între suveranitatea Ucrainei și Rusiei, cu garanții de securitate pentru ambele și pentru vecinii lor"

Altă soluție nu văd.

Nu este pentru prima oară când opiniile mele coincid cu cele ale dlui Henry Kissinger. Să fim, oare, amândoi "putiniști" sau amândoi realiști?

P.S. Merită să adaug aici opiniile a doi distinși participanți la conferința mea mai înainte amintită.

Ambasadorul I.T.: "După ce am ascultat analiza foarte rațională și plină de bun simț, consider că avem mult de gândit asupra prezentului și a anilor care vin."

T.V.: "Vă rog să continuați munca bună și motivantă pentru pace."

Adrian Severin

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu