Iar suntem proști!
Postat la: 16.06.2022 - 09:30
Deunazi, a iesit plin de infatuare alta eminenta de pe meleagurile noastre. Ne-a certat scurt si ne-a facut prosti ca nu intelegem nimic. Putin este cauza tuturor relelor si gata cu agitatia, de ce ne tot ratoim la autoritati vizavi de pretul la gaze? Inainte sa explic fracturile de logica economica, stau si ma intreb de unde izvoraste aceasta infatuare la diversi sefi/sefuleti de institutii publice. De unde se naste acest comportament sfidator la adresa cetatenilor, mai ales cand vorbim de subiecte sensibile, cu impact vizibil asupra bunastarii sociale?
Acesta atitudine a unor sefuleti a fost incurajata de lipsa de precupare a liderilor cu functii inalte de conducere. Toti declara si se pozitioneaza cum vor, de la Arafat care face ce vrea cu vietile oamenilor pana la acest Chiritoiu, cu aere de economist pe lista scurta pentru Nobel. Romania este aproape de anarhie institutionala, orice sefut de institutie publica avand atitudinea unui "geniu" coborat printre noi, profund deranjat de lipsa de intelegere a noastra. Si daca prin absurd ar fi asa, acest tip de comportament este inadmisibil intr-un stat care isi respecta cetatenii. Este vina exclusiva a liderilor politici, care vor deconta aerele tuturor acestor infatuati expuse prin diverse conferinte de doi bani.
Si acum, sa revenim la fracturile logice ale creierului de la Consiliul Concurentei. Daca pentru anumite state din Europa aceasta sustinere poate fi argumentata, in cazul Romaniei este o aberatie. Faptul ca Romgaz doarme in ghete plina de tot felul de sinecuristi politico-securisti la varf, nu este vina lui Putin. Faptul ca OMV are o forta de lobby incredibila in Romania si nu poate fi atins nici cu un pai, nu este vina lui Putin. Faptul ca Romania a ajuns iar sa importe gaze din cauza incompetentei decidentilor politici, nu este vina lui Putin.
Evident ca toate cele de mai sus nu sunt nici vina lui Chiritoiu. Doar ca pozitionarile arogante de guru atotstiutor nu isi au locul in acest subiect. Eu inteleg nevoia de a te gudura pe dupa seful statului, care a decretat acum ceva timp ca Putin este cauza inflatiei si preturilor in Romania. Dar realitatea este cu totul alta. Romania nu este nici Germania, nici Italia in ceea ce priveste dependenta de gaze naturale fata de Rusia. Asa ca discursul care poate avea ceva argumente in cazul unor state europene, trebuie sa dispara in celalalte.
Stie, de exemplu, domnul Chiritoiu ca guvernul Romaniei a modificat legea prin care OMV si Romgaz erau obligate sa faca stocuri tampon pentru a preintampina astfel de situatii? Si a venit un premier genial, secondat de marele benzinar Popescu si a eliminat aceasta obligativitate. Tot vina lui Putin este domnul Chiritoiu? Sfatul meu e sa lasati linguselile gretoase prin opinii publice care sa intareasca afirmatia presedintelui. Vedeti-va de treaba, conduceti acea institutie respectabila si nu ne faceti prosti, ca nici nu suntem si ca prin minune, avem si dreptate de aceasta data. Incetati cu arogantele pe banii nostri si nu va dati destept pe un subiect, care nu este decat o dovada a tradarii nationale si a mizeriei ticaloase a unor lideri politici. Romania este, in multe subiecte sensibile, bataia de joc a unor conducatori care cred ca suntem atat de prosti incat nu intelegem nimic. Subiectul gazelor este doar unul dintr-o lunga lista a rusinii.
Dana Budeanu
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu