Incompetenții de la București au găsit VINOVATUL!

Postat la: 09.12.2022 - 20:33

Mesaj oficial, practic, transmis din zeci de piepturi de guvernanți și generos distribuit de presă: ratarea Schengen a fost determinată de Rusia prin vasalul austriac, Viena fiind placă turnantă a serviciilor rusești, iar afacerile lor au în spate, de asemenea, tot rușii.

Interesantă explicație. Așa o fi, deși nu e clar de ce ar fi Putin preocupat de bararea imigrației ilegale către UE. Dar dacă așa stau lucrurile, lucruri mărețe ar trebui să se întîmple în mod obligatoriu la nivelul politicii, diplomației și serviciilor secrete. Ori, nu există nici măcar vagi semne că așa va fi.

„Austria este Rusia Uniunii Europene" zice fostul premier Emil Boc.
"Rusia e pe cale să se mai bucure încă o dată pentru o nouă nedreptate făcută României" zice ministrul de Interne, Lucian Bode.
"Un cadou gratuit de Crăciun făcut lui Putin" zice președintele Camerei, Marcel Ciolacu. (La el, cadourile se fac pe bani, probabil)
"Austria este un hub al serviciilor secrete ale Moscovei" zice vicepreședintele PNL, Cristian Băcanu.
Și tot așa....
Austria e arma prin care Putin a executat România și Bulgaria, lăsînd doar Croația să intre.
Să presupunem că exact așa e, iar Bode, Ciolacu & comp spun adevărul.
Ce consecințe ar trebui să apară, în acest caz?
Comisiile SRI și SIE ar trebui să convoace urgent conducerile serviciilor, cu rapoarte complete asupra sesizărilor făcute către autorități, după integrarea europeană, privind relația ocultă dintre Austria și Rusia.
Pentru că cineva trebuie să explice cum a ajuns marea complice a Rusiei al doilea investitor în România. Și a fost lăsată să pună mîna pe sistemul bancar, păduri, gaze șamd.
În acest sens, ar trebui audiate inclusiv fostele conduceri ale serviciilor, de la George Maior și Florian Coldea pînă la Mihai Răzvan Ungureanu, Teodor Meleșcanu, Silviu Predoiu și alții. La fel și conducerea actuală ori trecută a Internelor.
Explicații oficiale ar trebui să dea și foștii miniștri ai Economiei, Energiei, Transporturilor și alții care au avut de girat afaceri ale companiilor austriece în țara noastră. Au știut că dau țara pe mîna oamenilor Moscovei sau nu?
Explicații ar trebui să dea și fostul președinte al României, Traian Băsescu.
Iar actualul președinte ar trebui să prezinte un raport explicativ în fața Parlamentului, conform art.88 din Constituție, legat de situația produsă de opoziția Austriei și Olandei, ca și măsurile concrete preconizate pentru rezolvarea impasului. Reamintim că politica externă e apanajul președintelui României.
Dar, cel mai important, Klaus Iohannis ar trebui să explice în fața Parlamentului, ca organ reprezentativ al poporului, ce și cît a știut despre relația Viena - Moscova. Dacă nu a știut, cine e responsabil? Și dacă a știut, de ce a manifestat o aplecare atît de mare în mandatele sale asupra reprezentanților Austriei? Pe care i-a decorat cu kilogramele și pe care i-a primit mereu, cu onoruri, la Palatul Cotroceni, în frunte cu șefimea OMV, anual prezentă la palat, ultima oară zilele trecute, pe 21 noiembrie.
Guvernul ar trebui, la rîndul său, să prezinte o poziție oficială vizavi de situația produsă ieri în JAI.
Deocamdată, am aflat de la premierul Nicolae Ciucă doar că "nu caută vinovați în țară după eșecul aderării României la spațiul Schengen". Și că "România va continua să fie constructivă și să lucreze pentru o veritabilă soluție europeană". O formulă leșinată care nu devoalează nimic, nu înseamnă nimic.
"Vreau să mulțumesc tuturor celor implicați în acest efort masiv, politic și diplomatic, indiferent de culoare politică. Vreau, de asemenea, să mulțumesc mass-media pentru contribuția la acest efort comun" mai spune premierul.
Să-i dăm noi un pont: la înfrîngeri nu se formulează mulțumiri, se caută vinovați și soluții de îndreptare a situațiilor.
Oficialii români se mai declară acum stupefiați de un aspect, anume că Austria, pe data de 16 noiembrie, valida printr-o declarație a colegiului comisarilor C.E. susținerea pentru aderarea României la spațiul Schengen, iar acum a dat-o cotită.
De fapt nu chiar acum: o dăduse încă din 18 noiembrie, cînd ministrul de Interne austriac Gerhard Karner anunța în presă votul contra României. Un moment bizar, mai degrabă ignorat la noi, deși ar fi trebuit să declanșeze alarmă generală.
A avut diplomația românească, de la ministrul Bogdan Aurescu pînă la ambasadorii de la Viena, Paris, Berlin, Bruxelles, incluzînd reprezentanțele permanente ale României pe lângă UE și NATO, misiunile pe ONU de la Geneva și New York, cea de pe lîngă Consiliul Europei de la Strasbourg șamd informații despre planurile Austriei?
Și dacă da, ce măsuri s-au luat?
Serviciul de Informații Externe a avut informații despre aceeași situație?
Parlamentul României are un Grup de prietenie cu Austria format din 20 de senatori și deputați; au primit vreo informație de culise de la omologii austrieci, sau asemenea grupuri au doar menirea de a facilita shoppingul la Viena, Paris ori Washington?
Cei 33 de europarlamentari români au auzit ceva de la cei 19 colegi austrieci alături de care lucrează ori iau masa la restaurantele de la Bruxelles și Strasbourg?
Chiar toată lumea a fost luată prin surprindere de poziția Austriei?
Chiar toată lumea a descoperit într-o singură zi că Austria e marioneta rușilor în Europa?
Să pomenim în treacăt și cîteva fake newsuri.
În România, e pusă la zid vehement Austria și doar ea, deși împotriva României a votat și Olanda. Votul nu s-a dat defalcat, ci la pachet, astfel că nu contează teoria că olandezii de fapt cu bulgarii au avut ceva, nu cu noi. E ca și cum ai spune că ai împușcat geamănul siamez, dar cu fratele său chiar nu aveai nimic.
De ce au extras oficialii români Olanda din ecuația vinii? Simplu: pentru că a face și din Olanda vasala lui Putin deja ar fi fost prea mult și prea necredibil.
Un alt fake news e că MAE a retras ambasadorul nostru din Austria, în semn de protest față de votul pentru Schengen și că de aici înainte relația cu Viena va fi asigurată doar de însărcinatul cu afaceri.
În realitate, comunicatul voit ambiguu al MAE nu înseamnă decît că Emil Hurezeanu a fost chemat nițel în țară, "pentru consultări", deci nu e nevoie de niciun locțiitor la ambasadă. Aurescu are mai mult umor decît regele Cioabă cu a lui răzbunare pe lebede: cheamă ambasadorul la consultări după și nu înainte de vot.
În realitate, Hurezeanu rămîne bine mersi la post, pentru că, potrivit Constituției, doar președintele, și nu MAE, revocă ambasadorii din funcție.
Să mai amintim de alt mare fake news, potrivit căruia Germania și Luxemburg s-ar fi enervat în plină ședință JAI și ar fi amenințat că blochează Croația dacă nu intră România și Bulgaria? În realitate, știrea, nereală, e strict "producția" corespondentului pentru afaceri europene al Euronews, Jack Parrock, care a postat-o pe Twitter.

Din ea a derivat alt fake major, acela că poziția nervoasă a Germaniei fusese determinată de un telefon de taină, peste noapte, al lui Klaus Iohannis.
Ori să amintim de fakeul că tensiunea a fost atît de mare în ședința JAI încît a fost nevoie pentru calmarea spiritelor să se ia o pauză, care de fapt era obișnuita pauză de masă?
Într-o țară în care se înregistrează un eșec de anvergura celui de ieri, chiar dacă vina nu aparține deplin guvernanților noștri, cum arătam ieri într-o analiză, e necesară o asumare politică și, implicit, demisii.
Nu și în România.
Pentru ca fundurile tuturor, de la dispărutul Klaus Iohannis la Bode, Cătălin Predoiu, Ciucă, Aurescu să fie salvate s-a pus în mișcare o mega-operațiune de imagine intitulată "Putin e de vină!".
Dacă intram în Schengen, în Piața Victoriei s-ar fi adunat "spontan" zeci de mii de "entuziaști", iar în mijlocul lor ar fi descins, ca un monarh fericit, Klaus Iohannis, marele artizan al victoriei.
Dar nu am intrat, așa că de trei zile ne întrebăm unde e președintele, care nu a avut măcar bunul simț să dea un mesaj live despre eșec, preferînd twitterul și siteul președinției. O informație neoficială de azi susține că Iohannis e la ski în Austria, dar ar fi prea de tot, așa că o trecem tot la categoria fake news și cerem ignorarea ei.

Bogdan Tiberiu Iacob

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu