Intră în scenă "Putin-Pacificatorul", ONU îi asigură scenografia prin rezoluția armistițiului umanitar!
Postat la: 28.10.2023 - 10:45
Azi se împlinesc trei săptămâni de la atacul Hamas asupra civililor israelieni, iar scopurile reale ale asaltului și crimelor în masă, menționate din start de către cei mai experimentați, deja se pot percepe clar și de către public. Singurul element rămas nelămurit este legat de non-combatul structurilor de forță și de intelligence israeliene din dimineața zilei de 7 octombrie, în esență nu știm dacă acestea au trădat la ordinul lui Netanyahu sau au acționat manevrați extern contra premierului israelian, dar ca să pricepem și asta va mai dura.
Referitor la scopurile reale ale atacului Hamas, acestea sunt parte din strategia de resetare a Ordinii Mondiale, care se (de)construiește prin expunerea neputinței SUA de a-și mai apăra "fortărețele" de tip Ucraina și Israel, respectiv prin elevarea rolului BRICS+ în a vectoriza deciziile statelor lumii privitoarea la relațiile internaționale. Votul de ieri de la ONU a arătat cu precizie acest lucru, acolo s-a votat rezoluția pentru un armistițiu umanitar în Gaza, treabă ce contravine voinței Israelului și SUA. Cele două state n-au reușit să convingă să fie alături de ele decât încă alte 12 state, Austria, Croația, Cehia, Fiji, Guatemala, Ungaria, Insulele Marshall, Micronezia, Nauru, Papua New Gineau, Paraguay și Tonga (observați slaba distribuție!), 45 de țări s-au abținut de la vot (inclusiv România), dar restul de 120 de state vectorizate de către binomul Rusia-China au votat pentru adoptarea rezoluției, gest și victorie simbolice prin care și-au exprimat de fapt opoziția la politica SUA, semnalizând clar solidaritatea cu cauza palestiniană și opoziția la Israel.
Tot ieri Erdogan a avut o convorbire telefonică cu Papa Francisc, în urma căreia biroul de presă de la Vatican a comunicat că cei doi au convenit tot o soluție similară cu cea evocată prin rezoluția ONU, anume soluția a două state și statut special pentru orașul Ierusalim, deci tot o poziționare contra SUA-Israel.
Revin la Putin și rolul de pacificator pe care și-l dorește pentru a reuși astfel reintrarea cu acte în regulă la masa decidenților mondiali. Am ghicit acum trei săptămâni această stratagemă a sa, vă amintiți că scriam despre faptul că „Rusia preia treptat rolul și autoritatea militare pe care SUA le aveau înaintea războiului ucrainean. După aranjarea treburilor în conflictul vechi de peste 35 de ani dintre Azerbaidjan și Armenia referitor la Nagorno-Karabakh, umilindu-i pe americani și luând partea azerilor, Putin încearcă acum același lucru în conflictul israelo-palestinian. Geopoliticienii cunosc că atacurile palestiniene sunt sponsorizate de către Iran, care n-ar fi declanșat așa-ceva fără acordul prealabil al Rusiei." (solidnews, 7 octombrie 2023), iar câteva zile mai târziu descriam rolul dorit de către președintele rus pentru sine, anume "Putin, creștinul care cere pacea" (solidnews, 12 octombrie 2023). Între timp delegația Hamas s-a deplasat la Moscova zilele trecute cerându-i lui Putin să intervină pentru restabilirea păcii în Orientul Mijlociu, iar săptămâna viitoare va fi acolo în același scop și liderul palestinian Mahmoud Abbas. Tot acolo se va deplasa marțea viitoare și liderul sârbilor bosniaci, ce-i va cere lui Putin restabilirea păcii și-n Balcani prin crearea unei Serbii Mari, deci anularea statutului Kosovo, prin urmare tot o invalidare a strategiei geopolitice a SUA cu sprijinul lui "Putin-Pacificatorul" (evenimentul e tot parte din marea strategie de resetare, îl vom discuta la GOLD FM în zilele următoare).
Relevantă pentru demonstrația mea de azi este și întâlnirea de ieri de la Kremlin, unde Putin a convocat 13 lideri ai cultelor religioase din Rusia, grupați în jurul Patriarhului Kiril (poza anexată). L-am rugat pe un prieten de la Chișinău să asculte discuțiile de 30 de minute făcute în limba rusă și postate pe YouTube, iar sinteza acestora e cam așa: Putin le mulțumește pentru solidaritatea lor în lupta contra Ucrainei, și le comunică faptul că el urmărește cu îngrijorare și caută personal soluții pentru conflictul ce are loc pe "Pământul Sfânt" (!); Patriarhul Kiril îl completează și reamintește eforturile făcute de-a lungul anilor de către Rusia și Biserica Ortodoxă pentru palestinieni, la care Putin îi răspunde criticând "regimul fățarnic" de la Washington care acționează în mod iresponsabil doar pentru a-și păstra hegemonia globală; liderul musulman intervine și-i cere direct lui Putin să intervină decisiv să devină "liderul procesului de pacificare", să se impună o rezoluție la ONU privind forțe internaționale de menținere a păcii în Orientul Mijlociu; a luat cuvântul apoi și rabinul-șef al Rusiei care, lăudând din nou calitățile și vocația de pacificator ale lui Putin, îi spune că totuși teroriștii trebuie stârpiți, deoarece nu se poate negocia cu ei, dar și că are încredere că liderul rus pricepe bine asta, că așa a mai acționat de-a lungul carierei sale; ceilalți lideri religioși (budist, catolic, etc.) n-au mai luat cuvântul, iar întâlnirea s-a încheiat cu concluzia mandatării lui Putin pentru a lupta pentru pace. Clar de tot!
Atacurile terestre dure de azi-noapte din fâșia Gaza trebuie să le pricepeți ca pe o contra-strategie de moment americano-israeliană pentru planurile de pacificare urzite de către Rusia-China, care atacuri vor avea doar efectul gazului pe foc, cu consecința fatală a altor câteva sute de morți civili palestinieni, respectiv al unor contra-reacții militare ce vor cauza multe pagube și victime umane Israelului. E de prevăzut că se vor întâmpla evenimente sângeroase și pe frontul ucrainean în următoarele zile, deoarece strategii războiului de-acolo nu pot accepta intrarea în irelevanță a cauzei regimului Zelenskiy. Și astfel își va intra și mai bine în rol "Putin-Pacificatorul", ce-i va acuza din nou pe americani de crime de război, cu susținerea majorității statelor lumii, evidențiată cu ocazia votului de ieri de la ONU! Lumea a devenit din nou o scenă pentru teatrul de război, dar actorii ce joacă în piesă sunt ucigași au acte în regulă ...
Cozmin Gușă
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu